O doamnă de la Moscova, al cărei nume te-ar putea duce cu gândul la o adevărată dulceaţă, îşi dă arama pe faţă şi împroaşcă cu venin, dar nu în numele dânsei, ci al instituţiei executivului Federaţiei Ruse însărcinate cu relaţiile inter-state. Prin vocea ei, dar, fără îndoială, în urma unor reuniuni de experţi din cadrul MID Rossii care i-au ticluit declaraţiile şi postările online, ceea ce putea deveni o reacţie de bun-simţ şi care ar fi putut să reprezinte, în aceste vremuri în care voturile la ONU contrare condamnării nefericitei intervenţii militare din Ucraina pot fi numărate pe degetele unei singure mâini, o punte întinsă spre cei care mai nădăjduiesc că măreţia Rusiei de odinioară ar putea fi resuscitată.
Împărăţia ţarilor a mai pierdut războaie, la un moment dat alternând înfrângerile cu victoriile, dar de fiecare dată a găsit resursele şi abilităţile pentru a se reinventa. Nu trebuie să fii mare expert geopolitic pentru a înţelege că, în curând, omenirea se va îndrepta fie spre al Treilea Război Mondial, fie, la limita Apocalipsei, spre un al Doilea Război al Crimeei. Nemaipunând la socoteală şi bătăliile pentru cucerirea peninsulei din anii 1941-42 şi din primăvara anului 1944, ceea ce s-a încheiat prin Congresul de Pace de la Paris din 1856 ar fi trebuit să marcheze o îngenunchere a Rusiei, deşi Austria şi Prusia nu au intervenit armat în conflict. Cu toată victoria obţinută pe câmpurile de luptă, Occidentul şi Imperiul Otoman nu au avut tăria de a impune nici retrocedarea întregului teritoriu dintre Nistru şi Prut, ca şi a Crimeei către otomani (ambele susţinute de vicontele Palmerston), nici anexarea Alaskăi la posesiunile britanice din America de Nord. Cât despre neutralizarea Mării Negre prevăzută expres prin tratatul de pace, după numai cincisprezece ani, diplomaţia rusă a reuşit, printr-o remarcabilă volte-face, chiar la Londra, să o condamne la caducitate.
Pornit, ca şi războiul din 2022, cu un avans semnificativ al forţelor terestre ruseşti, asigurat prin cea de-a 10-a invazie a Principatelor Române, ocupate vremelnic, deşi instigat şi declanşat, cu prilejul aniversării a 400 de ani de la căderea Bizanţului, de către un ţar care n-a mai apucat să trăiască amarul pierderii Sevastopolului (ţar de la care ne-au rămas graţierea tânărului Dostoievski, condamnat la moarte, ca şi atât de uzitata definiţie a „bolnavului Europei“ acelor timpuri – domeniul sultanilor de la Constantinopol), acel război al Crimeei s-a încheiat prost pentru Rusia. Cu toate acestea, diplomaţii acesteia s-au mulat cu măiestrie în câmpul asperităţilor dintre puterile învingătoare şi cele neutre, reuşind să-i menţină imperiului intact statutul de Mare Putere, în numele principiului echilibrului european. După două decenii, trupele ţariste aveau asigurată prezenţa la porţile Constantinopolului.
Cât despre celălalt război pierdut, de acea dată în faţa Japoniei, şi încheiat, pe 5 septembrie 1905, prin medierea preşedintelui SUA Theodore Roosevelt (căruia avea să-i fie acordat ulterior Premiul Nobel pentru pace), odată cu semnarea la Kittery, în Maine, a tratatului cunoscut drept „de la Portsmouth“, este adevărat că Rusia a cedat sudul insulei Sahalin (Karafuto) şi influenţa asupra Manciuriei şi a Coreei. Cu toate acestea, condiţiile soft ale păcii în absenţa oricăror despăgubiri de război au aruncat Japonia în pragul unui colaps financiar şi au generat valuri succesive de proteste antiguvernamentale în marile oraşe ale arhipelagului nipon, dând impresia că Rusia reuşise să câştige pacea, deşi pierduse războiul.
În actualele circumstanţe atât de grave, este îndoielnic că astfel de performanţe le-ar mai fi la îndemână diplomaţilor ruşi de talia celor care s-au implicat recent în deranjul provocat de recunoaşterea glotonimului „limba română“ de către Parlamentul Rep. Moldova, apelând la jocuri de cuvinte şi, din păcate, la expresii, dacă nu jignitoare, cel puţin maliţioase la adresa unei evidenţe ştiinţifice relevate cu mai mult de un secol în urmă. Ar fi fost mult mai nimerit ca de la Moscova să se audă un mesaj împăciuitor de genul: «Salutăm hotărârile adoptate la Chişinău, ca pe o manifestare liberă a poporului majoritar din Rep. Moldova, şi vom face totul pentru a convinge autorităţile de la Tiraspol ale autoproclamatei Rep. Moldoveneşti Nistrene să le aplice consecvent!»
Sunt şi eu unul dintre cei care au ceva de spus la adresa ţării mele, a conducătorilor acesteia din toate timpurile şi la cea a multora dintre concetăţenii mei. Dar eu sunt îndreptăţit la aceasta şi, mai ales, nu o fac cu o ură neîmpăcată, care mi-ar fi impus mai demult să concretizez acel concept „Ugly Nation” referitor la aspecte ale istoriei noastre moderne şi contemporane, fapt pe care, până la urmă, l-am considerat a fi nedemn. Oricât de ticăloşi am fi cu toţii (şi numărul celor care s-au afişat în sediul legislativului de la Chişinău cu acele pancarte, simbol al „moldovenismului“ lor, căci 58 de deputaţi din 101 sunt departe de unanimitatea pe care o impunea o astfel de lege, nu face decât să confirme acest lucru), în chestiunile de demnitate naţională o minimă decenţă ne impune un răspuns adecvat, consistent şi tranşant.
Iar cel mai bun răspuns de dat doamnei Zaharova şi specialiştilor din jurul său, în chiar ziua în care omagiem cei 105 ani de la Unirea Basarabiei cu România (cu data pe stil vechi, atunci în uz atât în teritoriul controlat de guvernul român ce se găsea în refugiu la Iaşi, cât şi pe cel aflat, mai mult formal, sub autoritatea Sfatului Ţării de la Chişinău, căci Rusia bolşevică trecuse de două luni la calendarul gregorian) – proces pe care distinsul istoric din Rep. Moldova, Ion Ţurcanu, l-a definit în a sa monumentală lucrare „Istoria ilustrată a românilor de la origini pînă la Marea Unire“, tipărită la Chişinău în 2007, drept „anevoios şi îndelungat“ (spre deosebire de Unirea Ardealului), este acela exprimat în vara anului 1914 de către Nicolae II, „ţarul tuturor Rusiilor“.
Acesta fu martirizat din ordinul lui Lenin, în iulie 1918, pentru a fi, în cele din urmă, canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă în anul 2000, în ciuda responsabilităţii sale în declanşarea Primului Război Mondial (după cum şi Karl, ultimul împărat al Austro-Ungariei se înscrie printre sfinţii Bisericii Romano-Catolice). Nicolae II a vizitat Constanţa pentru o zi, împreună cu familia sa imperială, pe 14 iunie 1914 (s.n.), după care a revenit la Odesa. De acolo s-a dus la Chişinău pentru inaugurarea monumentului ţarului Alexandru I – manifestare un pic amânată din cadrul celor dedicate centenarului anexării de la 1812, oprindu-se şi la Tiraspol. In acest context, ar fi răbufnit: «Être roumain ce n’est pas une nationalité, c’est une profession!», cu menţiunea că termenul „naţionalitate“ se referea, pe atunci, la cetăţenie. Asta nu i-a împiedicat pe numeroşi ţărani basarabeni să-i mai păstreze portretul în casele lor, în acea cameră din faţă numită „casa mare“, pentru mulţi ani după 1918, în timp ce în Rusia Sovietică aşa ceva era considerat o desconsiderare a noului regim politic, cu consecinţele punitive de rigoare.
Şi pentru a clarifica lucrurile chiar în sensul celor afirmate de ţarul Nicolae II, apelez la precizările cuprinse în „Bolşaia Enţiklopedia”, care a fost publicată la Sankt Petersburg în primul deceniu al secolului XX. Nu am pretenţia de a fi chiar primul care face acest demers, întrucât „România liberă“ a inserat harta semnalată de dr.ing. Ion Puşcă în suplimentul „Aldine“ din 24 noiembrie 2001, chiar pe prima pagină, sub titlul „Diversiunea „moldovenismului” – lansată de sovietici, preluată de Ucraina“. [Sigur, în cei douăzeci de ani şi mai bine scurşi de la articolul respectiv, lucrurile s-au mai schimbat: în 2021, în vară, la Bucureşti, l-am putut auzi cu toţii pe ministrul de Externe ucrainean Dmytro Kuleba confirmând faptul că înţelege că moldovenii sunt români, iar mai recent, în februarie, la Satul Nou (Novosil’s’ke, în ucraineană), din apropiere de Ismail, a fost inaugurat noul centru cultural al moldovenilor din regiunea Odesa.]
Revenind la ceea ce lămureşte fără drept de apel volumul 16 din enciclopedia sus-menţionată (ce cuprinde, în total, douăzeci de tomuri), acesta include atât articolul „Rossiya”, cât şi pe cel „Rumîniya”. Redactarea chestiunilor lingvistice a fost coordonată de către savantul filolog Dmitri Ovsianiko-Kulikovski, în timp ce referitor la domeniul istoriei un cuvânt hotărâtor l-a avut Pavel Miliukov (care a fost redactor-şef al unora dintre volume, acest al 16-lea avându-l în frunte pe editorul Serghei Iujakov). Nu există nici un temei în a pune la îndoială ceea ce se afirmă în aceste articole referitor la românii din Rusia, cu atât mai mult cu cât pe verso-ul paginii de gardă se menţionează „Dozvoleno ţenzuroiu. Spb.”, adică, mai pe româneşte, „Cu permisiunea cenzurii St.Petersburg“, datată 6 iulie 1904.
Harta etnografică a Rusiei europene nu are nici un câmp colorat special pentru „Moldavane”. In schimb, Basarabia apare ca fiind, în majoritatea ei (riguros în sud, dar mai puţin exact în nord, în partea dinspre Nistru a judeţului Hotin, unde se înregistra preponderenţa ucrainenilor), populată de „Rumînî”, care sunt prezenţi şi în numeroase insuliţe lingvistice până dincolo de Bug. Referitor la populaţia Rusiei, la pag.459 se precizează că românii (moldovenii) ar constitui circa 1,2% din totalul locuitorilor părţii europene, însumând 900.000 în Basarabia şi în judeţele apusene [Ananiev şi Tiraspol] ale guberniei Herson, fără a fi menţionaţi şi cei din judeţul Balta din Podolia [oraş în care avea să fie capitala Rep. Autonome SS Moldoveneşti între 1924 şi 1929].
La pag. 591, când se face socoteala vorbitorilor de limba română, aceasta se încheie cu cei un milion din Basarabia, confirmându-se în avans ceea ce avea să scrie Lev Semionovici Berg în 1918 în lucrarea intitulată „Populaţia Basarabiei“ (căreia îi va fi ataşată şi o admirabilă hartă etnografică a mediului rural dintre Prut şi Nistru în ediţia datată 1923 şi publicată la Petrograd): „Moldovenii sunt români.“ Dacă nici argumentaţia acestui om de ştiinţă, născut la Tighina şi care a studiat în tinereţe la Chişinău, ajungând, după două decenii, în fruntea Societăţii de Geografie a URSS nu e în măsură să-i convingă pe toţi cei care se complac în a susţine existenţa unei „limbi moldoveneşti“, atunci nimic nu mai e de făcut. Chiar şi concesia exprimată recent la Moscova, conform căreia cele două limbi ar fi asemănătoare şi ar avea unele diferenţe dialectale, nu este riguroasă, căci avem de-a face doar cu un grai basarabean al limbii române, aşa cum aceasta mai are şi alte graiuri ce se suprapun mai mult sau mai puţin provinciilor istorice.
În condiţiile libertăţilor subînţelese pe plan european în asumarea de către fiecare cetăţean a uneia sau mai multor naţionalităţi distincte (dacă, eventual, doreşte să-şi facă public acest fapt într-un cadru oficial, fie şi numai cel al unui recensământ al populaţiei), nimeni nu-i poate pretinde unui moldovean să se identifice drept român odată ce legislaţia Rep.Moldova recunoaşte limba română drept limbă oficială a statului. De aceea, e înţelept să nu se creeze o falsă problemă identitară acolo unde doar a fost restabilit (în litera Declaraţiei de Independenţă a Rep.Moldova) un adevăr ştiinţific. Cât despre replierea „limbii moldoveneşti“ sugerată, dar, practic, dictată de Moscova, la est de Nistru, ca un refugiu al spiritului „moldovenist“ până la eventuala întoarcere a armelor la Chişinău, şi această iluzie poate fi una de moment, în funcţie de sorţii războiului din Ucraina, odată ce moldovenii şi ucrainenii din Transnistria îi copleşesc numeric pe ruşii din Pridnestrovia.
În aşteptarea noilor evoluţii, sugerate şi de renunţarea unilaterală de către Rusia la conceptul rezolvării conflictului transnistrean având la bază marota menţinerii integrităţii teritoriale a Rep. Moldova, devine clar că atât Moscova, cât şi Tiraspolul, nu au alternativă la a îmbrăţişa viziunea lui Stalin referitoare la „naţiunea“ şi la statalitatea sovietică moldovenească. Conform unei relatări târzii prezente în interviurile lui Molotov din anii ’80 şi a identificării interlocutorului dictatorului de la Kremlin în persoana liderului de partid din Abhazia, Akaki Mgheladze, după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, Stalin i-a arătat acestuia pe o hartă a Uniunii Sovietice că lucrurile nu stau bine în zona graniţei cu Turcia, asupra căreia s-au exercitat anumite presiuni în anii 1945-47. In parte instigate de conducerile de partid republicane din Armenia şi Georgia, acestea au avut ecou până şi în Sinodul Bisericii Armene.
Înainte de a se apleca asupra acestui subiect, Stalin s-a referit la faptul că lucrurile s-au aşezat în partea de vest a URSS, unde bieloruşii, ucrainenii şi moldovenii şi-ar fi realizat, odată terminat războiul, reunificarea naţională, ignorând cu bună ştiinţă faptul că aceştia din urmă sunt o frântură a aceleiaşi romanităţi orientale vorbind o limbă română unitară, fără dialecte, aşa cum lămurea enciclopedia rusă din 1904.
Actualmente, la 105 ani de la Unirea Basarabiei cu România, ca şi în 1918, Ucraina luptă pentru a-şi salvgarda independenţa, oferindu-i şi Rep. Moldova prilejul unei apropieri de statutul de viitor membru al Uniunii Europene, imposibil de imaginat dacă Rusia s-ar înstăpâni iarăşi la Prut şi pe Dunărea inferioară. Dintre multele lucruri ce se puteau face în anii de când au pierdut puterea în Rep. Moldova cei ce-şi făcuseră din „Împreună cu Rusia“ sloganul lor electoral şi o viziune de viaţă de stat s-a înfăptuit această repunere în drepturi a limbii române. Să ne aducem aminte de modul jalnic în care, în nebunul an 1989, presa din România a neglijat lupta acelor patrioţi basarabeni ce au reuşit să impună revenirea limbii lor străbune la grafia latină, ca şi evenimentul memorabil al împiedicării paradei militare de la Chişinău cu ocazia aniversării revoluţiei bolşevice?
Celor de la Moscova, obosiţi de uzura războiului şi de imposibilitatea de a-i produce justificări pe bandă rulantă, înainte de a le spune un prietenesc «La revedere!» (sau «Do pobacenia!» pe ucraineană, pentru a le evoca diferenţa faţă de «Do svidania!» lor şi, implicit, faptul că luptă pentru subjugarea unui alt popor, indiferent de unele afinităţi amplificate interesat în decursul secolelor de istorie comună), le ofer, din spiritul de fair-play ce mă animă, şansa de a produce (sau nu) proba existenţei, la un moment dat, a unei limbi moldoveneşti percepută ca fiind diferită de cea valahă.
Există în arhivele ruseşti şi sovietice o lucrare excepţională ce datează din vremea domniei ţarinei Ekaterina II cea Mare. Este vorba de un atlas al limbilor lumii şi nu se poate spune că în a doua jumătate a secolului XVIII învăţaţii ruşi ce l-au alcătuit nu ar fi avut cunoştinţe aprofundate despre Principatele Dunărene, despre Banatul Temişan şi despre Marele Principat al Transilvaniei, ca, de asemenea, şi despre Peninsula Balcanică, pentru că armatele ţariste luptau contra celor otomane (şi, pentru zeci de ani, în alianţă cu cele habsburgice) pe unele dintre aceste teritorii. Acest atlas (elaborat într-o vreme când interesele imperiale ruseşti se intersectau cu cele britanice până si în îndepărtatul arhipelag Hawaii) pe care, în ciuda eforturilor stăruitoare, dar în contextul unor contacte limitate în spaţiul postsovietic, nu l-am putut vedea vreodată, pare a avea o acurateţe deosebită. Acest fapt este ilustrat de faptul că el ar menţiona printre limbile sud-estului european şi o limbă numită macedoneană, în spaţiul macedo-slav din nordul Macedoniei istorice. Dacă această limbă, devenită în urma evoluţiilor mişcării de redeşteptare naţională, spre sfârşitul secolului XIX, un dialect al limbii bulgare, pentru a fi, printr-o manevră politică titoistă, readusă, începând din 1945, la statutul de limbă aparte, figurează cu adevărat în acel atlas, în timp ce tot spaţiul dintre Tisa, Dunăre şi Nistru e definit drept domeniul unei limbi unitare, fie ea consemnată drept „moldo-valahă“, atunci înseamnă că parlamentul de la Chişinău a avut, încă o dată, dreptate.
Nu ne intereseaza de Republica Moldova, puteti sa intelegi si voi asta si sa nu ne mai bombardazi non stop cu ei si ce se intampla acolo?
Basarabia pamant romanesc !
Ăia pro-unire cu România au demonstrat ieri cu steagurile batalionului AZOV alaturi de steagurile României.
Nu avem nevoie si nu vrem unirea cu Moldova.
Proasta aia a Moldovei să ne lase-n pace cu ideile ei cretine.
Daca studiati cum au inceput razboaiele mondiale o sa vedeti ca tarile au intrat in lupta pe rand una cate una. Cei care au gandit razboiul din Ucraina au dorit intratea in razboi alaturi de Ucraina a Poloniei si Romaniei. Acum ca ucrainienii fug de pe campul de lupta cu arme cu tot … vine un american si spune ceva la tv de Unirea Moldovei ocupate cu Romania . Se doreste intrarea Romaniei in conflict…atata tot.
Da majoritatea populatiei din Moldova sunt romani apoi minoritate ucrainiana , turci tatari si turci gagauti. Sunt si rusi colonizati si fosti deportati hotzi criminali si nebuni. Parerea mea Romania se va uni cu Moldova la sfarsitul razboiului cand armatele rusilor vor fi obosite si toti vor pacea. Nu acum la inceput cand Romania ca ajunge TEREN VIRAN DEMOLAT si cu populatia plecata din tara Ciuca n-are minte. E sluga la evvreii americani.
Manifestatiile astea ale nostre si latraturile despre unirea cu Basarabia sunt la fel de inutile ca manifestatiile ungurilor ptr Ungaria mare.
Basarabia cu populatia ei deromanizata, cu pretentiile ei de popor diferit si limba diferita de limba romana si cu sentimentele sale filoruse, nu are nicio sansa de revenire la matca romaneasca.
Lumanarea pe coliva o mai reprezinta si situatia nostra economica dezastruoasa, fara perspective de imbunatatire, care amplifica aversiunea atat a basarabenilor fatza de vreo unire cu Romania cat si agitatia maghiarilor de la noi ptr autonomie sau unire cu Ungaria.
DACA ROMANIA AR AVEA O SITUTIE ECONOMICA PROSPERA, BASARABENII S-AR RUGA DE NOI SA NE UNIM CU EI……[Rumburak]
O porcărie de analiză. Cum se spune, le-ai tras-o ruşilor amice. Dar dacă ar fi vorba despre Bucuovina de Nord, despre Cernăuţi şi nu de Chişinău, ori de despre Buciagul Românesc de la nord de Dunăre, tot la fel ţi-ar merge condeiul? Mă îndoiesc! Cred că a-i transpira, a-i sughiţa, tremurând de mama focului ca nu cumva să intri în vizorul Ambasadei ucrrainene. Dar după ultimatumul bolşevicilor ucraineieni din 1940, de ce nu spui nimic , despre cum s-a comportat onorabilul popor moldo-ucrainean cu soldaţii români, de-i călcau în picioare.
Astăzi culegem roadele replicii „Fuck the EU” pe care secretarul de stat al SUA – Victoria Nuland l-a adresat Europei amestecându-se in alegerile din Ucraina si in tensiunile dintre Ucraina si Rusia anterioare războiului.
https://www.youtube.com/watch?v=L2XNN0Yt6D8
Chiar numele ,, Jivanescu,, vine de la rusescul ,,jivioti,, care inseamna ,, a trai ,, Vezi de asemeni ,,jivina,, care inseamna ,,vietuitor,,
BASARABIA … A APARTINUT … TARAMURILOR NOASTRE … din VREMURI ancestrale si pana in epoca moderna …
din Epoca Neolitica (epoca CIVILIZATIEI si CULTURII de tip CUCUTENI/5.500 – 3.000 BC),
din Epoca populatiilor noastre PIE (epoca CIVILIZATIEI si CULTURII de tip GETO-DACICA/3.000 BC -300 AD),
din EPOCA medievala timpurie a ROMANIEI/383 AD (epoca ROMANIILOR populare de tip DACO-ROMANESTI/300 AD – 1300 AD),
din EPOCA medievala tarzie si modernade tip ROMANEASCA (epoca Tarilor Romane/1300 – 1812),
din EPOCA modernata a ROMANIEI (epoca ROMANIEI MARI/1919-1945),
din EPOCA actuala (epoca R. Moldova, VORBITOARE insa de limba STRAVECHE de tip ROMANEASCA/1991+).
SI TOCMAI DE ACEEA astazi … BASARABIA … TREBUIE REintegrata TERITORIULUI nostru ROMANESC … precum in anul 1918.
Cea mai buna formulare este cea din 1991
,,Limba oficiala a tarii este limba moldoveneasca ,IDENTICA cu limba romana,, ( SUBLINIERE ADAUGATA )
Asa zisa Unire a Basarabiei cu Romania de la 1918 NU a fost recunoscuta de Statele Unite ale Americii….. Asa zisa Unire e o dovada a prostiei monumentale a celor numiti rumani verzi.. 1. Datorita Revolutiei ruse de la 1917, Basarabia devine Republica autonoma in cadrul Rusiei. 2. Dupa instalarea guvernului Lenin, anticomunismul puturos de la Bucuresti, din ura si prostie UITA de Tezaurul depus la Moscova si trimite Armata romana la Chisinau, ca sa omoare sau sa alunge deputatii opozanti unirii. In acest mod trece Votul pentru Unire. Guvernul Lenin, adept al autodeterminarii Wilsoniere invita Romania la negocieri. Boierii de la Bucuresti le refuza cu aroganta bovina…NU discutam cu bolsevicii….Prin urmare, logic si corect, guvernul Lenin, ca represalii, emite decret de Confiscarea Tezaurului, de respingere a raptului teritorial comis de Bucuresti, si promite ca dupa ce Rusia isi va reface Armata isi va relua teritoriul luat cu forta de Romania…..Evenimentele au fost ascunse de guvernele romane o suta de ani. Publicul roman a fost intoxicat cu minciuna ca Rusia ne – a furat Tezaurul… NU, Politica imbecila romana a pierdut Tezaurul. Nici acum dupa o suta de ani NU are curaj sa ceara in Justitie Tezaurul. Pentru ca stie ca pierde si in acest fel romanii afla minciunile prin care au fost impinsi la razboi cu URSS in 1941.
O incursiune istorica salutara pt asezarea corecta astazi a datelor problemei DREPTURILOR TERITORIALE ISTORICE!!! Din pacate Dl
Jivanescu a scapat din vedere aprofundarea interpretarii unor momente istorice cruciale in ce ne priveste, anul 1856 fiind PIATRA DE TEMELIE a viitoarei UNIRI din 1859 care A FOST PREVAZUTA IN TRATATUL DE PACE!!! A fost prevazuta pe PUNCTELE PREMERGATOARE, ca si pe punctele vizand FUNCTIONAREA ULTERIOARA CA STAT/VOIEVODATELE-PRINCIPATELE UNITE!!!Comunitatea europeana franco-anglo-saxona
a reusit sa stopeze doua decenii expansiunea tzarista spre Balcani si sa nu uitam ca dupa 1877 Imperiul Tzarist ajunsese sa puna GUVERNATORI in Bulgaria otomana!!! Dl Jivanescu care merita tot respectul pentru aceasta analiza curajoasa tocmai prin publicarea ei aici, unde forumul colcaie de AGENTI SOVIETICI, dar sunt obligat sa-i atrag atentia asupra unei ERORI FUNDAMENTALE!!! Nu Rusia si NU Tzarul Nikolae II au declansat PRIMUL MACEL BOLSEVIC MONDIAL, ci CONFRERIA MARXIST/BOLSEVICA in frunte cu Lenin care l-a ASASINAT pe Principele Mostenitor al Imperiului austro-ungar impreuna cu sotia Sa intr-un atentat comis la ordinul colonelului Ilici, seful CONTRASPIONAJULUI MILITAR SARB, pe TERITORIU STRAIN SERBIEI, pentru a provoca DECLARATIA INDREPTATITA DE RAZBOI, mai ales ca autoritatile Serbiei AU REFUZAT ORICE INVESTIGATIE, ca si EXTRADAREA COLONELULUI LENINIST!!! Rusia care NU INTERVENISE diplomatic si militar in cele doua RAZBOAIE BOLSEVICE BALCANICE din 1912 si 1913, organizate de Lenin si Trotzky CA PRIM SEMNAL al declansarii MACELULUI CONTINENTAL si MONDIAL, NU PUTEA/NU AVEA INTERES/NU AVEA O ARMATA PREGATITA si NICI FORTZA ECONOMICA de a intra intr-un razboi cu Imperiul austo-ungar si in special cu Imperiul german SUPERTEHNICIZATE/MILITARIZATE!!!
Basarabia este Moldova de Jos și nu toată Moldova; cele 2 principate au fost tot timpul Dunărene și niciodată „Române”; limba moldovenilor este limba moldovenească; Moldova nu s-a unit cu România – a fost o lovitură de palat care a decis, împotriva voinței unei părți importante a cetățenilor, să anexeze Moldova intereselor statului român; graiul este un fel local de a vorbi o limbă, or peste 6 milioane de moldoveni nu pot vorbi un grai ci o limbă; Declarația de Independență este bazată pe o minciună – legile la care face referire folosesc „limba moldovenească” și nu română – plus că este formulată de o mână de oameni și nici nu a trecut prin validarea unui referendum.
Dovezile despre limba moldovenească apar nu mai departe de Moldova: 1831, text adoptat de Obșteasca Adunare (și devenit „Constituție”): „Cursul tuturor îmvățăturilor va fi în limba MOLDOVENEASCĂ”.
Pot merge și mai departe, însă textul oficial al Principatului Moldova nu lasă loc pentru dubii cu privire la limba moldovenilor.
Un TEZAUR … se REFACE … in TIMP. Romanii, la anul 106 AD, au FURAT tezaurul DACILOR lui Decebal.
Dar, ne-am REVENIT, in timp, ca Tezaur.
Un TARAM … insa daca se PIERDE definitiv (in timp UTIL)… nu se MAI poate RECUPERA in timp.
Precum TARAMUL cel stravechi al GETO-DACILOR de sub Dunare (dar la nord de Haemus/Bulgaria) si cel al Panoniei (Ungaria) …
TARAMUL geto-dacic ajunsese la cea mai mare întindere a sa în timpul regelui Burebista (80-44 BC), având ca hotare: țărmul Mării Negre și Bugul – spre est, Cadrilaterul boem, Dunărea panonică și Morava – spre vest, Carpații Păduroși – spre nord, iar Muntele Haemus (lanțul Balcanilor) – spre sud. Capitala regatului era orașul Argedava/zona Bucuresti.
ASTA ESTE … STUPIZENIA de tip „axonica/neuronica” … din MINTEA unora …
PS. Pentru TARAMURILE noastre cele ROMANESTI … NU CONTEAZA acceptul unor alte „tarisoare” … de pe alte continente. NICIODATA.
Un TEZAUR … se REFACE … in TIMP. Romanii, la anul 106 AD, au FURAT tezaurul DACILOR lui Decebal.
Dar, ne-am REVENIT, in timp, ca Tezaur.
Un TARAM … insa daca se PIERDE definitiv (in timp UTIL)… nu se MAI poate RECUPERA in timp.
Precum TARAMUL cel stravechi al GETO-DACILOR de sub Dunare (dar la nord de Haemus/Bulgaria) si cel al Panoniei (Ungaria) …
TARAMUL geto-dacic ajunsese la cea mai mare întindere a sa în timpul regelui Burebista (80-44 BC), având ca hotare: țărmul Mării Negre și Bugul – spre est, Cadrilaterul boem, Dunărea panonică și Morava – spre vest, Carpații Păduroși – spre nord, iar Muntele Haemus (lanțul Balcanilor) – spre sud. Capitala regatului era orașul Argedava/zona Bucuresti.
ASTA ESTE … STUPIZENIA de tip „neuronica” … din MINTEA unora …
PS. Pentru TARAMURILE noastre cele ROMANESTI … NU CONTEAZA acceptul unor alte „tarisoare” … de pe alte continente. NICIODATA.
A trai se spune in lb rusa : jiti. Nu ,,jivioti”. Daca habar n-ai, macar n-o mai face pe pooliglotul……[Rumburak]
Interesant ! Il citesc cu mare placere pe domnul Gabriel Jivanescu (cu toate ca pune virgule acolo unde ar trebui sa puna punct…ma scuzati domnule Jivanescu) cu stilul dumnealui foarte personal. Insistenta cu care cauta documente este remarcabila !
„Codică Țivilă seau Politicească a Prințipatului Moldovii. Eși. În privileghiata tipografie a Albinei. 1833.
Pregătit Domnul Vasilie VV. din aceste mijloace, au urzit o Codică de Legi, carea la anul 1640, s-au publicat în limba națională. [După tocmala și nevoința Mării Sale Domnului datu-s-au învățătură și mie unui mai mic și nice de o treabă a Mării Sale rob, Evstrate biv logofet, de am scos aceaste pravile și le-am tălmăcit den scrisoare grecească pre limbă românească ca să poată înțeleage toți.” (Pravila lui Vasile Lupu, Iași, 1646)].
Exelenția sa Deplin împuternicitul Prezident a Divanurilor Moldovei și a Țării Românești, Domnul Gheneral Adiutant, Gheneral Leitenant și a marilor ordine Cavaler Pavel Dimitrievici de Kiselef, carele cu adâncă înțălepciune și deosebită îngrijire, plinind lucrul cel măreț a reghenerației Moldo-Românilor, și prin care au statornicit între noi memoria sa nemuritoare, au binevoit a îmbunătăți această propunere, pentru care au și orânduit o somă spre tipărirea Codicii. Tălcuirea alfaviticească a cuvintelor tehnice, atât a celor împrumutate de la limba latină, mama limbei naționale, după pilda națiilor luminate a Evropii, cât și acelor ce să află bune, tipărite în cărți vechi românești, date însă uitării, precum și a altor noî neapărate cuvinte, formăluite după firea limbei naționale.” (Codică țivilă sau politicească a Prințipatului Moldovii, Iași, 1833)
DOAR … limbă românească (Previla lui Vasile Lupu/1646) … limbă națională românească (Codică Țivilă/1833) …
„Codică Țivilă seau Politicească a Prințipatului Moldovii. Eși. În privileghiata tipografie a Albinei. 1833.
Pregătit Domnul Vasilie VV. din aceste mijloace, au urzit o Codică de Legi, carea la anul 1640, s-au publicat în limba națională. [După tocmala și nevoința Mării Sale Domnului datu-s-au învățătură și mie unui mai mic și nice de o treabă a Mării Sale rob, Evstrate biv logofet, de am scos aceaste pravile și le-am tălmăcit den scrisoare grecească pre limbă românească ca să poată înțeleage toți.” (Pravila lui Vasile Lupu, Iași, 1646)].
Exelenția sa Deplin împuternicitul Prezident a Divanurilor Moldovei și a Țării Românești, Domnul Gheneral Adiutant, Gheneral Leitenant și a marilor ordine Cavaler Pavel Dimitrievici de Kiselef, carele cu adâncă înțălepciune și deosebită îngrijire, plinind lucrul cel măreț a reghenerației Moldo-Românilor, și prin care au statornicit între noi memoria sa nemuritoare, au binevoit a îmbunătăți această propunere, pentru care au și orânduit o somă spre tipărirea Codicii. Tălcuirea alfaviticească a cuvintelor tehnice, atât a celor împrumutate de la limba latină, mama limbei naționale, după pilda națiilor luminate a Evropii, cât și acelor ce să află bune, tipărite în cărți vechi românești, date însă uitării, precum și a altor noî neapărate cuvinte, formăluite după firea limbei naționale.” (Codică țivilă sau politicească a Prințipatului Moldovii, Iași, 1833)
„Voi toți fraților din Moldova, în care curge sănge de Romăn, țântiți mințele voastre la viitorul Patriei!” (Manifest revoluționar din Moldova/1848)
„Sentimentul național, care a fost încătușat în principate (en Moldo-Valachie), dar nu sufocat, s-a redeșteptat cu putere. Încercuiți în nord de slavi-ruși și polonezi, în sud de slavii din Bulgaria și Serbia, la vest de cehi și de maghiari, românii (les Moldo-Valaques) și-au format o conștiință clară a individualității lor. Drept consecință naturală a originei și civilizației lor latine, ei au fost de altfel mai mult decât orice popor al Europei orientale dispuși să sesizeze și să asimileze cu promptitudine ideile noi care triumfau cu strălucire în Europa latină; primeau cu inima deschisă încurajările care le veneau din Franța. Inspirați, ca și maghiarii, cehii, polonezii, slavii, grecii, de sentimentul național, românii (les Valaques) au început să caute civilizația în progresul logic și în desăvârșirea naționalității lor, bucurându-se de o simpatie vie printre toate populațiile de același sânge românesc, împărțite între cele imperii: Turcia, Rusia și Austria.
Mișcarea românească (le mouvement roumain) reprezintă această acțiune politică a savanților, scriitorilor români din principate, Transilvania, Basarabia și Bucovina, pentru unirea celor opt milioane de români (Roumains), care au supraviețuit celor șaptesprezece secole de crude încercări. Din punct de vedere al principiului naționalităților, acest popor mutilat nu formează în prezent decât un singur corp și vasta unitate teritorială pe care locuiește se numește România, dacă nu în limba tratatelor cel puțin în cea a patriotismului (Romanie).” (Hippolyte Desprez, Moldo-Valahia și mișcarea românească, Paris, 1848).
@axon:
Bati toloacele propagandei bolsevice cu gratia minciunii bolnaviciose.
Armata romana a fost chemata de autoritatile Republici Moldovenesti, care isi declarase independenta, deci nu autonomia ca parte a Rusiei, pentru a pune ordine in haosul creat de dezagregarea armatei tariste, cauzata de agitatia bolsevica. Aceasta agitatie s-a manifestat si la dreapta Prutului, trupele ruse parasindu-si pozitiile si dedindu-se la jafuri.
Debandada a mers pina intr-acolo incit bolsevicii au pus la cale chiar asasinarea familiei regale romane si proclamarea unei republici sovietice. Bandele de bolsevici, ca de armata nu mai putea fi vorba, au trebuit scoase cu forta din tara. Lupte grele s-au dat in apropierea Galatiului, unde exista chiar si un monument.
Chiar si daca nu ar fi fost chemata de autoritatile basarabene, armata romana nu putea lasa la cheremul bolsevicilor depozitele sale de dincolo de Prut. Din cauza lipsei de adincime strategica a teritoriului romanesc ramas neocupat, elemente de logistica ale armatei romane au fost dispersate in Basarabia, nave ale flotei chiar la Odesa.
Armata romana nu a ucis nici un deputat antiunionist. Aceasta este inca o minciuna a propagandei bolsevice, scoasa acum de la naftalina. Dovada ca au existat destui deputati, nu neaparat rusi si ucraineni, care nu au votat pentru unire. Nu a fost deci ca la ‘referendumul’ din teritoriile ucrainene ocupate de Rusia, unde votul pentru unire a fost in proportie de 99%. Abia acum se poate spune ca votul a fost sub amenintarea armelor.
Trotki a decis confiscarea tezaurului imediat dupa de bolsevicii au luat puterea, inca inainte de intrarea armatei romane in Basarabia. La fel s-a facut si cu tezaurul Republicii Spaniole, de citeva ori mai mare, trimis si el in Rusia bolsevica, adica URSS. Chiar Stalin a spus ca spaniolii isi vor vedea aurul inapoi cind isi vor vedea ceafa. Si asta pe cind URSS pretindea ca ajuta Spania Republicana.
@ics:
Te iei la intrecere in baliverne cu ics. Amindoi dovediti ca sinteti vajnici troli inhamati la carul hodorogit al propagandei rusesti, cu stridente accente bolsevice.
Intr-adevar, romanii au gresit grav trimitind tezaurul in Rusia. Este imposibil sa nu fi fost la curent cu tulburarile de acolo, pe cale de a degenera in anarhie. Inabilitatea romanilor a fost aceea de a avea incredere in cine nu se poate avea incredere – fapt probat in secole de vecinatate nedorita.
Reaua credinta a Rusiei s-a dovedit si dupa 1990, cind nu face altceva decit sa tergiverseze prin tot felul de eschive rezolvarea problemei tezaurului.
Restituirea valorilor in aur, imediat dupa 1990, in conditiile in care Rusia avea si are importante rezerve de aur, ar fi fost un gest de bunavointa mult asteptat de romani. Acesta ar fi insemnat o schimbare radicala de perceptie, cu efect asupra realtiilor romano-ruse. In schimb, Rusia, in virtutea arogantei sale grosolane, arhicunoscuta romanilor, a provocat razboiul pe Nistru, impingind pur si simplu Romania catre NATO.
Acum, Rusia se blameaza prezenta NATO in tarile limitrofe, vazind mereu paiele de pe hainele altora, nu si birna din proprii ochi.
@ics:
Rectific: mesajul anterior a fost adresat lui axon, tovarasului tau de vagabondaj pe hirtoapele propagandei bolsevic-staliniste.
Despre Moldova, produci aceleasi baliverne din acelasi cap de lemn.
Unirea din 1859 au facut-o in primul rind moldovenii, care au dejucat complotul antiunionist pus la cale de Rusia. Ei au dejucat si razmerita, montata in 1866 tot de Rusia, cu aducerea pe tron a unui papagal din boierii Roznovanu, care nici nu vorbea romaneste.
Care identitate moldoveneasca, distincta de cea romana, si care limba moldoveneasca, daca Grigore Ureche spune in Letopisetul ca la inceputurile Moldovei, aceasta era locuita de romani si de rusi, deci nu de moldoveni ci de romani? Nici un cronicar din Moldova inainte de 1812 si nici un carturar de dupa, din partea neocupata, de la Kogalniceanu, Alecsandri, Xenopol la Sadoveanu, nu sustine aceasta aberatie.
Spui ca, daca un grai are 6 milioane de vorbitori nu mai este un grai ci o limba. Cap de lemn, este valabil aceasta si pentru cele peste o suta de milioane de americani, australieni, neozeelandezi, care au particularitati de vorbire distincte de engleza britanica?
Esti, la fel ca axon, doar o biata surla a propagandei rusesti, in care se sufla de zor de cind cu campania lui Putin in Ucraina, al carui obiectiv transcede Ucraina.
Războiul ruso-turc se poate referi la unul dintre următoarele conflicte militare dintre Imperiul Rus și Imperiul Otoman:
Războiul Ruso-Turc (1568–1570), victorie pentru ruși
Războiul Ruso-Turc (1676–1681), victorie indefinibilă
Războiul Ruso-Turc (1686–1700), victorie pentru ruși
Războiul Ruso-Turc (1710–1711), victorie pentru turci. [Campania de la Prut. Instaurarea domniilor fanariote.]
Războiul Ruso-Turc (1735–1739), victorie pentru turci
Războiul Ruso-Turc (1768–1774), victorie pentru ruși
Războiul Ruso-Turc (1787–1792), victorie pentru ruși
Războiul Ruso-Turc (1806–1812), victorie pentru ruși [Pe 28 mai 1812, Kutuzov a semnat Pacea de la București, prin care Imperiul Otoman ceda Basarabia. ]
Războiul Ruso-Turc (1828–1829), victorie pentru ruși [Războiul s-a încheiat prin Pacea de la Adrianopol și s-a soldat cu ocuparea Țărilor Românești de către armatele țariste până la 1856]
Războiul Ruso-Turc (1853–1856) (parte a Războiului Crimeii), victorie pentru turci [Războiul a început în iulie 1853 prin ocuparea de către Imperiul Rus a Principatelor Române , sfârșind în martie 1856 când Rusia cere oprirea ostilităților. Prin Tratatul de la Paris (1856) Principatele Române au obținut cu ajutorul marilor puteri (Marea Britanie și Franța) independența (de facto) față de Rusia și Imperiul Otoman.]
Războiul Ruso-Turc (1877-1878), victorie pentru ruși și români [Imperiul Rus nu s-a arătat insa dispus să-și respecte promisiunile făcute în convenția semnată pe 4 aprilie 1877 de consulul rus Dimitri Stuart (cu aprobarea țarului Alexandru al II-lea) și de ministrul de externe român de la acea dată, Mihail Kogălniceanu si nu s-au retras din principatul România dupa incheierea ostilitatilor. Rusia nu a dorit „apărarea și respectarea” integrității teritoriale a României, incercand sa pastreze controlul Dunării si a zonei Mării Negre (pana la pacea de la Berlin/1818).
Ca rezultat al războiului (Tratatul de pace de la San Stefano/1878), principatul România, și-au proclamat oficial independența față de Imperiul Otoman. Rusia a anexat Dobrogea de Nord, pe care a oferit-o României în schimbul Sudului Basarabiei. Principele Carol a fost convins de Bismarck să accepte acest schimb. La conferința de pace de la Berlin din 1878 s-a decis ca Rusia să recunoască (in fine si definitiv) României independența, să cedeze teritoriile Dobrogei și Deltei Dunării, inclusiv portul Constanța, și mica Insulă a Serpilor. În schimb, Rusia prelua județele din sudul Basarabiei (Cahul, Ismail, Bolgrad), care reintraseră în componența Moldovei după Războiul Crimeii prin prevederile Tratatului de la Paris din 1856.
Pe termen lung, reglementările au dus la creșterea tensiunilor între Rusia și Austro-Ungaria și la dispute privind naționalismul în Balcani. Nemulțumirile legate de rezultatele congresului au continuat până când au explodat în Primul și al Doilea Război Balcanic (1912 și respectiv 1913). Continuarea naționalismului în Balcani a fost una dintre cauzele Primului Război Mondial izbucnit în 1914].
Războiul Ruso-Turc (1914–1918) (parte a Primului Război Mondial și Războiului Civil Rus), victorie indefinibilă.
Războiul Ruso-Turc (1877-1878), victorie pentru ruși și români [Imperiul Rus nu s-a arătat insa dispus să-și respecte promisiunile făcute în convenția semnată pe 4 aprilie 1877 de consulul rus Dimitri Stuart (cu aprobarea țarului Alexandru al II-lea) și de ministrul de externe român de la acea dată, Mihail Kogălniceanu si nu s-au retras din principatul România dupa incheierea ostilitatilor. Rusia nu a dorit „apărarea și respectarea” integrității teritoriale a României, incercand sa pastreze controlul Dunării si a zonei Mării Negre (pana la pacea de la Berlin/1878).
Ca rezultat al războiului (Tratatul de pace de la San Stefano/1878), principatul România, și-au proclamat oficial independența față de Imperiul Otoman. Rusia a anexat Dobrogea de Nord, pe care a oferit-o României în schimbul Sudului Basarabiei. Principele Carol a fost convins de Bismarck să accepte acest schimb. La conferința de pace de la Berlin din 1878 s-a decis ca Rusia să recunoască (in fine si definitiv) României independența, să cedeze teritoriile Dobrogei și Deltei Dunării, inclusiv portul Constanța, și mica Insulă a Serpilor. În schimb, Rusia prelua județele din sudul Basarabiei (Cahul, Ismail, Bolgrad), care reintraseră în componența Moldovei după Războiul Crimeii prin prevederile Tratatului de la Paris din 1856.
Pe termen lung, reglementările au dus la creșterea tensiunilor între Rusia și Austro-Ungaria și la dispute privind naționalismul în Balcani. Nemulțumirile legate de rezultatele congresului au continuat până când au explodat în Primul și al Doilea Război Balcanic (1912 și respectiv 1913). Continuarea naționalismului în Balcani a fost una dintre cauzele Primului Război Mondial izbucnit în 1914].
Pacea de la Berlin/1878.
Pe termen lung, reglementările Congresului de la Berlin/1878 au dus la creșterea tensiunilor între Rusia și Austro-Ungaria și la dispute privind naționalismul în Balcani.
Deși Congresul de la Berlin/1878 a constituit o lovitură dură pentru panslavism, în niciun caz nu a rezolvat problema din regiune. Slavii din Balcani erau încă în cea mai mare parte sub stăpânire non-slavă, împărțiți între stăpânirea Austro-Ungariei și a Imperiului Otoman aflat în stare de suferință. Statele slave din Balcani învățaseră că dacă se prezintă împreună ca slavi, obțin mai puține beneficii decât dacă susțin fiecare obiectivele unei mari puteri vecine.
Tensiunile de bază din regiune aveau să continue să mocnească timp de treizeci de ani, până când au explodat din nou în Războaiele Balcanice din 1912–1913. În 1914, asasinarea lui Franz Ferdinand, moștenitorul tronului austro-ungar, a dus la Primul Război Mondial. În retrospectivă, obiectivul declarat de a menține pacea și echilibrul puterilor în Balcani a eșuat în mod evident, deoarece regiunea avea să rămână o sursă de conflict între marile puteri până în secolul al XX-lea.
Războaiele Balcanice au fost două războaie în Europa de sud-est în 1912-1913 în timpul cărora statele Ligii Balcanice (Bulgaria, Muntenegru, Grecia, și Serbia) întâi au cucerit teritoriile otomane Macedonia, Albania și majoritatea Traciei, și apoi nu s-au înțeles asupra împărțirii teritoriilor cucerite.
Războaiele au fost un precursor important al primului război mondial, deoarece Austro-Ungaria s-a alarmat de creșterea teritoriului și statutului regional al Serbiei. Această temere era împărtășită de Germania, care considera Serbia un satelit al Rusiei. Creșterea puterii sârbești a constribuit astfel la dorința celor două Puteri Centrale de a risca un război după atentatul de la Sarajevo asupra arhiducelui Franz Ferdinand al Austriei în iunie 1914.
Dezagregarea Armatei Tzariste NU A AVUT LOC datorita „agitatiei bolsevice”…Marea masa a soldatilor rusi erau TZARANI, asa-zisii „MUJICI”, care nu au cracnit timp de trei ani de MACEL BOLSEVIC MONDIAL cu toata aceasta propaganda…DEZAGREGAREA a avut un alt motiv, STRICT MILITAR, INFRANGERILE USTURATOARE pe toate fronturile pe fondul carora si in RETRAGERILE IN DEBANDADA TOTALA a fost posibila DIVERSIUNEA ORDINARA a agitatorilor bolsevici, dintre care multi ofiteri clonati de Lenin, care au raspandit ZVONUL ca in tara „SE DISTRIBUIE OFICIAL PAMANT”!!! O diversiune asemanatoare a fost aceea din febr 1917 cand agitatorii de la Petersburg si Moscova au raspandit ZVONUL ca se DISTRIBUIE „PAINE” IN CENTRU, pe strazi aparand coloane uriase de femei cu copii in brate sau de mana si batrani afluand spre Centru unde au gasit magazinele INCHISE!!! O alta forma de scoatere a „oamenilor muncii” in strada, la MITINGURI, ca in decembrie 1989 in Romania ceausista pentru SUSTINEREA lui Ceausescu!!!
@Charlie:
In general, nu dau atententie la ceea ce scrii, pentru ca divaghezi. Acum insa te contrazici singur.
Infringeri zdrobitoare a mai suferit si va mai suferi armata rusa. Cauza ultima a fost bolsevismul, ideologie revolutionara, ceea ce admiti si tu.
Distribuirea de pamint nu a fost un zvon ci chiar unul din primele acte oficiale ale guvernului bolsevic, anume Decretul asupra pacii si Decretul asupra pamintului. Ca pamintul nu s-a mai distribuit si nici pace nu a fost e alta poveste.
Anonim, nu te scuza ca.mi citesti comentariile cu nesat, de altfel si eu ti le citeam la fel pe vremuri cand nu erai lapidar… Din nou o sa fiu considerat infatuat, dar nu pot sa nu-ti replic ca, nu numai ca nu „divaghez”, eram obisnuit cu „delirul”, nici nu ma contrazic!!! Din simplul motiv ca DEZAGREGAREA Armatei Tzariste a avut loc la sfarsitul 1916 si inceputul 1917, cu mult mai inainte ca Lenin si o parte din banda lui terorista de agenti multipli sa vina cu „trenul plumbuit/sigilat din Elvetia… Singur te contrazici si e pacat ca te incapatanezi sa-mi diminuezi valoarea demascarilor FALSURILOR ISTORICE…Sloganul propagandistic al lui Lenin, IDEOLOGUL si PRACTICIANUL MARXISMULUI, IDEOLOGIA LOVITURILOR DE STAT mascate „revolutionar”, a fost „PACE, PAINE si PAMANT”, o MINCIUNA ORDINARA pt. ca MACELUL BOLSEVIC MONDIAL a continuat pana spre sfarsitul lui 1918 si MACELUL BOLSEVIC CIVIL
pana in 1922!!! De aceea, COLECTIVIZAREA FORTZATA NU A FOST „o alta poveste”, ci PLANIFICATA din vremea cand opera ca NARODNIC!!!
Despre „PAINEA” promisa cred ca esti in tema cu ASASINAREA PRIN INFOMETARE a milioane de cetateni…
@Charlie:
Ai o parere prea buna despre productiile tale, daca pretinzi ca te-as citi cu nesat. Cele 2 de acum, intr-adevar, sint o exceptie, in sensul ca sint oarecum legate.
Da, procesul de dezagregare a inceput cu ani inainte de lovitura bolsevica din octombrie 1917, pentru ca si bolsevismul era cu mult mai vechi. Totusi, parasirea in masa a frontului, refuzul de subordonare a soldatilor, etc. incep in forta odata cu rasturnarea tarului, care a deschis calea anarhiei.
In rest, este istorie cunoscuta si nu ai decit sa scrii ce vrei, intru adularea propriilor productii.
Anonim, tot ce am spus mai sus SPUN DE CAND COMENTEZ AICI, din 2012 si „productiile” mele reflecta realitatea care reasezata in drepturile ei bucata cu bucata ar asigura CORECTAREA FALSURILOR ISTORICE OFICIALE…Indiferent de tematicile pe speta sustinerile mele se ingemaneaza armonios spre deosebire de abordarile securistoizilor care se poticnesc in franturi logice, pe care le-am si evidentiat…INFRANGERI a mai suferit, in lant, Armata Tzarista pana-n decembrie 2016, de fiecare data retragerile fiind intr-o adevarata DEBANDADA si NU S-A PRODUS DEZAGREGAREA…Mai mult, imediat din februarie cand Lenin a impus CONDUCEREA BICEFALA a fost CONTINUAT RAZBOIUL pregatindu-se chiar O MARE OFENSIVA, PE TOATE FRONTURILE, in vara 1917, dupa care a avut loc DEZAGREGAREA NR 2
care i-a netezit lui Lenin calea instalarii la putere prin LOVITURA DE STAT!!! Tzarul nu a fost „rasturnat”, fiind ARESTAT de catre GENERALII TRADATORI in trenul imperial si FORTZAT SA ABDICE in favoarea lui Alexei, fiul sau, dupa care NU A FOST ELIBERAT!
Faptul ca esti MACINAT DE URA fatza de mine transpare din fiecare litera…In rest, „istoria este cunoscuta”, adica falsificata
precum tot ce s-a scris despre istoria din 1848 pana azi…
@Charlie:
Exagerezi si despre ura – balivernele nu merita atita atentie.
Ce altceva decit rasturnare inseamna arestarea tarului si fortarea sa sa abdice? Cita armonie si cita logica in propria contradictie …
Lenin nu putea impune conducerea bicefala, imediat dupa februarie 1917, asa cum aiurea spui tu. Atunci, nici macar nu era in Rusia ci in Germania, pe urma in Finlanda, iar bolsevicii nu faceau parte din Guvernul Provizoriu, instalat dupa Revolutia din februarie 1917. Ce mai, adevarata reflectare a realitatii, de o oglinda foarte strimba insa …