Decizie a Universității Politehnice în cazul cărților deținutilor

Comisia de Etică şi Integritate Academică a Universităţii Politehnica din Bucureşti va analiza documentele semnate de cadre didactice din UPB pentru susţinerea publicării unor lucrări scrise de către deţinuţi, iar concluziile vor fi „aplicate cu celeritate”, transmite Mediafax.

„În Carta Universităţii Politehnica din Bucureşti se prevede că membrii comunităţii academice au dreptul «de a exprima liber opinii profesionale în spaţiul universitar şi de a iniţia acţiuni în nume propriu, în afara acestui spaţiu, dacă nu afectează prestigiul învăţământului şi demnitatea profesiei». În baza legislaţiei în vigoare şi Cartei UPB, demersul cadrelor didactice care au iniţiat în nume personal documentele pentru susţinerea publicării lucrărilor scrise de către persoanele private de libertate va fi supus analizei Comisiei de Etică şi Integritate Academică. Concluziile Comisiei de Etică şi Integritate Academică vor fi publicate pe site-ul universităţii şi aplicate cu celeritate”, potrivit sursei citate.

Reprezentanţii UPB au precizat că documentele semnate de cadrele didactice nu reprezintă angajamente ale instituţiei de învăţământ superior, ci puncte de vedere exprimate în nume personal.

Totodată, UPB menţionează că articolul 123, alineatul 6 din Legea educaţiei prevede că „în instituţiile de învăţământ superior este interzisă periclitarea sub orice formă a dreptului la exprimarea liberă a opiniilor ştiinţifice şi artistice”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.