Sorin Grindeanu a ajuns vineri, la Constanța, pentru a discuta mai multe măsuri care să asigure un nivel crescut de tranzit al grânelor prin țara noastră. La întâlnire au fost prezenți oficiali oficiali ucraineni, americani, moldoveni şi ai UE.
Planul este ca România să dubleze capacitatea ucraineană de tranzit de cereale prin portul Constanța în următoarele luni, iar ministrul transporturilor spune că acest lucru este realizabil, potrivit Reuters. Au fost luate mai multe decizii în acest sens, în condițiile în care în luna august s-au tranzitat prin România aproximativ peste 2,5 milioane de tone de grâne.
Nivelul care își doresc să ajungă autoritățile în lunile următoare este de 4 milioane de tone. În acest context, au fost luate mai multe decizii. Una dintre ele ar fi implementarea proiectului european pentru navigabilitate pe Sulina 24 de ore din 24.
Rezultatul deciziilor de vineri vor fi discutate în octombrie-noiembrie, când va avea loc o nouă întâlnire.
Gigică, ai dreptate în mare dar: 1. In 38-39 generalul Antonescu era cu domiciliu forțat pe la Bistrița; pupatul cu Hitler era incercat de ilustrul rege Carol al II-lea, cel care a nenorocit România și a pus-o în situația de a fi complet la cheremul Germaniei (și al URSS). 2. Generalul Antonescu (tot spun „general” ca să pricepi și tu că mareșal a devenit mai târziu, in 1941) vine la putere pe 6 septembrie 1940, DUPĂ ce rușii ne-au luat Basarabia și Bucovina și DUPĂ Dictatul de la Viena prin care am pierdut parte din Ardeal dar și Dobrogea de Sud (cadrilaterul). Așa că nu are de-a face „supermareșalul Antonescu” cu 38-39 din ciorba ta! Acum sper că te-ai mai luminat oleacă!
Da ce treabă aveau “oficialii” americani? Și pentru transparență , să știe și poporul care e numele oficialilor care au participat? Pune vreu-n ziarist întrebarea? Ministrul în guvernul României participă cu “oficiali” americani la discuții dar noi nu le știm numele și gradul. De oficiali.
„FARA NUMAR FARA NUMAR FARA NUMAAAAAR!!!” …
In 38-39 super maresalulAntonescu ne punea sa pupal pantalonii lui Hitler exact in locul cu nasturi,ia neamtul ca multumire ne-a luat juma din Ardeal si l-a dat la bozgori si Basarabia la rusi(asta pt boii care zic ca nea-u luat rusii paminul scump al tarii).Vad ca multi il cred erou pe tucalar ca a ordonat boborului sa treaca Prutu ca sa ne batem cu muscalii pt ceea ce noi in flexiunea de glesne le-am dat.Aucu pupam in acelas loc vreo citeva sute de congressmani de peste balta mare plus Altzeimerul sef si pe muti noua de la M-UE,in timp ce verii muscalilio ne-o trag pe la spate de cite ori vor ei, ir noi ca i–-i le vindem grinele in lume(in fapt grinele lui Blackrok)si mai ne si sumetim izmenele ca vrem sa trecem iarasi Prutul sa ne batem cu Muscalul,dar nu pentru intregirea tarii ,ci ca sa le salvam uracilor sudu Basarabiei si nordul Bucovinei,ca fratii de acolo zisara ca le place regimul Zdrelinski.Doamne ce natie bolnava am ajuns
„ NU VĂ MAI „STROFOCAȚI!” „La întâlnire au fost prezenți oficiali oficiali ucraineni, americani, moldoveni şi ai UE”.DACĂ SUNT AMERICANI CE VĂ MAI FOIȚI! EI VOR HOTĂRÎ,NOI VOM EXECUTA,MONSANTO,HUNTERU,ROTSCHILDUL -VA LIVRA CEREALE CÂTE VA VREA L-AȘ RESPECTA PE CIOLACU DACĂ AR FI SPUS : EU NU FAC NIMIC DE LA MINE, DOAR MĂ STRĂDUI SĂ ACOPER CE NE PORUNCESC ȘI FAC ȘI DIRECT PROTECTORII!BINE AR FI DE S-AR OPRI AICI DAR VĂD ÎN CURÂND –AFGANISTANUL ROMÂNESC– ROMÂNI NU TRECEȚI PRUTULȘI NICI BRAȚUL CHILIA!
Pulifrici a dat-o în gard!…trebuie specificat… grânele americane din ukraina!…
E si republica moldova la comun? Sa intelegem ca soselele vor fi distruse in continuare inclusiv cele construite in ultimii ani, da, de proasta calitate? Imi amintesc de Umbrarescu care era marca pur romaneasca, nu am mai auzit ca face parte din constructorii de sosele in Romania!
Semn ca asta nu se poate trezi din prostie nici in ultimul ceas. Dar muta.te grinda.n.cap.sec-eanu in UA si poate le rezolvi tu toate problemele cu cerealele si nu numai. Prostia asta doare? Intreb si eu asa vazand ca ati rezolvat toate problemele din tara si aveti timp berechet pt ale altora. Ati falimentat fermierii romani tradatorilor, orbilor, miseilor