”Denuclearizarea” peninsulei, într-un punct mort

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a supervizat testul unei noi arme tactice de înaltă tehnologie, a anunţat vineri agenţia oficială nord-coreeană de presă KCNA, în contextul în care negocieri cu privire la o ”denuclearizare” a peninsulei par să se afle într-un punct mort, relatează AFP.

im Jong Un a supervizat testul unei noi arme tactice ultramoderne la Academia Naţională de Şţiinţe a Apărării”, a anunţat agenţia oficială de presă. KCNA a precizat că testul a fost încununat de succes, dar nu a precizat natura armei testate.

Această armă, care a fost dezvoltată într-o perioadă îndelungată ”contribuie la construirea unei apărări invulnerabile a ţării noastre şi la consolidarea puterii de luptă a armatei poporului nostru”, scrie agenţia.

Potrivit KCNA, Kim însuşi şi-a exprimat ”marea satisfacţie” şi a declarat că testul constituie ”o cotitură decisivă în consolidarea puterii de luptă a forţelor noastre armate”.

Preşedintele american Donald Trump şi Kim Jong Un s-au întâlnit în iunie, într-un summit istoric, în Singapore, care a condus la acord vag cu privire la o ”denuclearizare” a peninsulei coreene.

În urma acestui summit, Nordul s-a abţinut de la a proceda la noi teste balistice sau nucleare, a desfiinţat o instalaţie de testare a rachetelor şi a promis că, dacă Statele Unite acceptă concesii, îşi va desfiinţa principalul complex nuclear.

Însă progresele au fost încete, iar cele două ţări se acuză reciproc de faptul că nu şi-au onorat promisiunile. Trump speră să se întâlnească din nou cu Kim la începutul lui 2019.

O întâlnire între şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo şi mâna dreaptă a lui Kim Jong Un Kim Yong Chol, prevăzută la New York săptămâna trecută, a fost amânată. Ambasadoarea americană la ONU Nikki Haley a declarat că liderii nord-coreeni au amânat întâlnirea deoarece ”ei nu erau pregătiţi”.

Trump a dat asigurări marţi că Statele Unite sunt ”perfect la curent” cu existenţa unor instalaţii de rachete balistice nord-coreene prezentate ca secrete într-un studiu recent.

Studiul a fost publicat de cerecetători de la Center for Strategic and International Studies (CSIS), un cerc de reflecţie de la Washington.

Aceste informaţii ”sunt inexacte”, ”nu este nimic nou şi nimic din toate astea nu este anormal”, a declarat Trump pe Twitter, denunţând ”alte Fake News”.

Suspendarea de către Phenian a testelor sale nucleare şi a tirurilor de rachete balistice a permis evoluţii diplomatice rapide, inclusiv trei summituri între Kim şi preşedintele sud-coreean Moon Jae-in. Această suspendare a fost lăudată repetat de Trump.

O eventuală reluare a unor asemenea teste ar genera îndoieli puternice cu privire la viitorul procesului de ”denuclearizare” a peninsulei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

1 Comentariu

  1. Mai intai denuclearizati israelul si apoi faceti pe cinstitii si curatii.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.