Numiți „Ciocoii apocalipsei” (erată – Cioclii), după o poezie adeseori atribuită greșit lui Mihai Eminescu, cei prezenți pe listă sunt acuzați de câte și mai câte de autorii de laActiveNews. Cea mai gravă acuzație vine de la un domn pe nume Mădălin Pribu, care pretinde că e jurnalist: „CEI CE NE-AU OMORÂT PĂRINȚII!”.
Lista nu e nouă, ea a fost publicată și în timpul pandemiei, în 2022, dar a fost actualizată cu noi nume.
Persoanele menționate sunt invitate să-și „ceară scuze” direct la sursă, cu un mail la „redacție”. Milostivii de la ActiveNews sunt gata să întoarcă și celălalt obraz și să-i ierte pe toți, la fel cum au făcut și cu alți „criminali”.
„Cei care se regăsesc pe această Listă au șansa să-și ceară public scuze, printr-un mesaj transmis redacției sau făcut cunoscut pe plan național, iar cititorii pot contribui direct la completarea listei incipiente.
Pentru vacciniștii din țară mai puțini cunoscuți dar și pentru vedete, ca să nu uităm vreuna, solicităm și transmiterea unui link pe tema propagandei pentru injectarea în masă cu seruri experimentale insuficient testate și cu reacții adverse grave între care se include și moartea, mai mult sau mai puțin subită.
Nu avem ce face. Trebuie să îi iertăm, așa cum i-am iertat și pe criminalii revoluției și ai mineriadelor, cu care trăim alături, ei de multe ori la putere, de aproape 33 de ani. Dar mai întâi să-i cunoaștem pe toți”, se arată în expunerea de motive folosită de cei de la ActiveNews.
Divite et impera: Tactica nazistă de a stabili un adversar și practica listelor
Naziștii au ajuns la putere prin definirea unui grup drept inamic al statului. În acel caz, era vorba de evrei, despre care naziștii spuneau că au distrus statul și au dus la ruina economică în care se afla Germania.
Apoi, naziștii s-au folosit de liste oficiale pentru a identifica cine sunt persoanele care trebuiau exterminate.
„Oficialii germani i-au identificat pe evreii care locuiau în Germania prin registrele obișnuite create de un stat modern. Ei au folosit datele recensământului, declarațiile fiscale, listele de membri ale sinagogilor, registrele parohiilor (pentru evreii convertiți), formularele obișnuite, dar obligatorii de înregistrare la poliție, interogarea rudelor și informațiile furnizate de vecini și de oficialii municipali.
În teritoriile ocupate de Germania nazistă sau de partenerii săi din Axă, evreii au fost identificați în mare parte prin listele de membri ale comunităților evreiești, actele individuale de identitate, documentele de recensământ capturate și registrele poliției, precum și prin rețele locale de informatori. Legile rasiale ale Germaniei defineau un „evreu” ca fiind orice persoană cu trei sau mai mulți bunici evrei, indiferent de identitatea sau practica sa religioasă. Convertirile la creștinism au fost declarate ilegimitime mergând înapoi două generații, formalizând și instituționalizând teoriile rasiale naziste”, explică aboutholocaust.org.
Reacțiile din comentarii
ActiveNews permite comentariile pe site, motiv pentru care au strâns peste 200 de răspunsuri. Într-o elaborare de argumente spectaculoasă despre cum listele de acest tip nu incită la ură, un comentator încheie apoteotic: „Jegosii astia trebuie tratati ca niste catei obraznici care si-au facut nevoile in casa pe covor: bagati incontinuu cu botul in propriile excremente pana invata ca ceea ce au facut a fost dezgustator si sa nu mai repete.”
Alt comentator conclude: „Aceasta este o listă a terorii, rușinii și a trădării de neam. Cred că este necesară.”
Publicația a postat lista și pe Facebook, unde s-au strâns mai multe zeci de comentarii. Am selectat câteva dintre ele:
- Pentru a compensa ceva din pierderi ar fi ideal sa li se confiste averile si sa fie dusi dupa gratii
- Ăștia să plătescă ?? Nu poporul , confiscarea averilor și conturile bancare a acestor R*****ați mintali..
- Oare dacă ar fi testați, vor găsi în sângele lor ARN mesager?sau sau s- au făcut la chiuveta?Că nici unul din ei nu a făcut nici cancer și nici infarct așa cum au făcut atâția tineri
- In sfarsit cineva face liste ! De un an si ceva tot zic asta degeaba! Trebuie liste si cu toti din politica din 1990 pana azi , cu toti din ap represive ( toate!!!), si cu toti din presa, tv, latrai, parerologi, artisti si bucatari , si psihologi si pedofili platiti de soros….Ca sa nu ne trezim dupa aia ca tot astia o sa vrea in functii
- De ce nu sunt acuzați și judecați pentru genocid ?!
Excepția Ion Cristoiu
Ion Cristoiu, om de presă vechi, s-a pozat și a apărut public în momentul în care a fost vaccinat anti-COVID. Unul dintre comentatori, la îndemnul ActiveNews de a completa lista cu alte nume, l-a nominalizat pe acesta. „Jurnaliștii” au ținut însă să-l contrazică.
„Mulțumim! Ion Cristoiu nu poate fi încadrat pentru că nu a încurajat și nu a cerut vaccinarea altora. S-a referit mereu numai la persoana sa. De altfel, chiar dânsul a lansat sintagma Cioclii Apocaliptici.”
Misterul acestei toleranțe față de Cristoiu, căruia publicația îi ia apărarea în mai multe comentarii, vine din faptul că personalitatea de presă face parte din pagina de colaboratori ai site-ului. Acolo se pot găsi atât nume din politică (MEP AUR Gheorghe Piperea, avocata AUR Silvia Uscov), academicieni (Ioan Aurel Pop), arhiepiscopi sau alți „jurnaliști” sau personalități publice, unele vaccinate și cu poze publicate în timpul acestui procedeu, precum Ion Cristoiu.
Lista a fost preluată și de ortodoxinfo.

@e-manuela. Terminați cu ura asta viscerala împotriva celor care nu vă împărtășesc opiniile. Și da, Cotidianul nu mai este ce a fost. Și da, să se uite aceste noi personaje ale redacției în arhivă și să înceteze cu bârfa de doi bani. Și pro-europa și cu pro-rusia. Treceți la pro România. Suntem în Europa din istoria continentului, așa că nu va mai întrebați prostește care cum e .
Cand unii iterlopi de la legiunea getica fac listele exterminarii este ok, sa vorbesti despre milioane de vieti curmate de un produs experimental, AVC-uri, miocardite, cancere… este derapaj
ca virusul a fost ”eradicat” pe 24 febr. 2022 de un act violent…atunci de ce mai aveti dileme asupra eficientei, efectelor negative, etc. ale vaccinului…nu el a salvat omenirea ci…chestia din Est. asa cum „chestia” din Orient salveaza lumea de criza economica si ajuta Franta si Germania sa iasa din recesiuni, pe imprumuturile Romaniei si altor tari care fac ”cumparaturi”…
In ce consta derapajul? Doar si “ provaccinistii” ne-au facut cunoscute numele celor ce au lucrat la vaccin si al suporterilor infocati ai vaccinului. Este trist sa constati acum, cand lucrurile s- au lamurit aproape in ce priveste vaccinurile anti covid ca inca se face propaganda acestuia si se pun etichete infamante celor care, in cele din urma, au avut dreptate. Nu a fost vaccin, iar cine continua sa- l numeasca asa este fie un idiot util al Big Pharma, fie un instrument al acesteia, platit.
Peste cativa ani habarnistii vor protesta pentru aparitia unei alte liste: cea a criminalilor care arunca otrava din aer. Tot mai multe aeroporturi internationale rationalizeaza consumul de combustibil, dar pe cer zburda zeci de avioane care imprastie substante chimice ucigase. Cine afirma sau cine mai crede in „condens normal” ori e prost, ori face parte din actiune. Oricum, guvernele prin tacerea lor sunt complice. Al nostru nici macar nu a aflat de acele avioane.
Nu este niciun derapaj, in primul rând nici până în ziua de azi ,nu cred că s- a stabilit originea oficială a acestui carcalac,este făcut în laborator și scăpat accidental,sau voluntar ,sau este de la pangolin , varianta oficială cică ,așa că vaccinul fiind în faza experimentală la acea vreme ,oamenii aveau tot dreptul să fie sceptici în privința eficienței lui
Bacteriile și microbii stau la baza evoluției.
Totul este în mișcare. În permanență apar agenți patogeni cărora sistemul imunitar nu le poate face față pentru că nu-i recunoaște.
Permanent avem în corpul nostru miliarde de bacterii și microbi.
sa spui ceea ce gandesti, dar ramane o enigma cum au gestionat spitalele diferite boli, un AVC cu luciditate, mobilitate…pe picioare…la Cluj a fost tinuta in sedare si ajutata sa treaca dincolo, deji cred ca erau suficiente niste aspirine si alte cardiovasculare…dar avea 81 de ani si trebuia sa fie multi pe gripa…
Cotidianule, nu te mai fă că găzduiești comentarii ! De 12 ore comentariul nu a apărut! A fost neconvenabil ? Nu ai suficienti cenzori ? Îți pierzi in fiecare zi cititori.
Și eu sunt siderată de derapajul Cotidianului,până nu demult pro european și pro valori europene,înspre o direcție blestemată cu clare opțiuni proruse și pro extremism!Personaje insalubre,grobiene,precum Căcacacalin jorjeskkul ocupa pagina 1.Gretos,grețos,grețos…
NU o sa vedem trageri la raspundere pentru ca partidele care au semnat contractul sunt acum la butoane[p n l +Uniunea Sabotati Romania ] Ursula +Kovesi,daca tot platim atunci si Ursoica sa ne de-a Miliardul $ pe sistemul PETRIOT fortati sa-l dam lui zdrelenschi MOCCA !
VREM LISTA, aici !
derapajul e unde cuvintele e rare, vocabularul e subțire și apare lunecuș. Pe activenews cuvintele e mai dese, peste 2000 pe ediție. Ei fac drifturi acolo și nu apare acvaplanarea
Lista nu e completă.
Și eu, neica‑nimeni, Neele, nu am ajuns pe ea, dar am citit un articol pe evz despre colaborarea Institutului Cantacuzino cu britanicii.
Dacă se fac liste, de ce nu se includ și Agerpres? Sau WHO, care publica zilnic statistici din toată lumea? În grafice se vedea clar nu ‘Mihăilă depilându-se’, ci creșterea de weekend a cazurilor. Erau patternuri normale, observabile peste tot: vârfuri și văi care urmau ritmul activității umane.
Dar sigur, la atâtea guri rele, cine să se mai ocupe de realitate?
Scriu aceasta pentru cei care au vorbit în pandemie cu responsabilitate și bun‑simț, nu pentru cei care fac liste; pentru cei care au avut curajul să explice, să traducă date, să liniștească.
Toti care ne-au terorizat ,amenintat ,ne-au omorit pe cei dragi din familiile noastre, trebuiesc aspru pedepsiti ,averile lor confiscate ,ca sa poata Romania sa mai recupereze din datoria pe care o are la aceasta firma !
Ce nu vă convine cenzurați!
Călin,9:07-un exemplu de căpiat mizerabil.
merita citit comentariul are logica
sarmanul de el, vede derajaje… de parca el a inventat si binele si raul…
nici macar nu te-ai nascut inca… mizgalesti mentalul colectiv cu necunoastere…
straini de voi in lumea voastra…
vaccinistii nu au somn si-l haituie in continuare pe Ion !
STATISTICA JAPONIA :Peste 17.000.000 de persoane la nivel mondial ,au decedat din cauza ,,vaccinului pfitzer ,,! Care nu indeplineste caracteristicile unui vaccin.Este o modificare genica
Nu este clar ?
cine pricepe, pricepe.
ceilalti = isterici. isi toarna vecinii, ii leaga, cheama ambulanta-SS, etc.
Daca tu citezi un Fake News, nu este normal. Nu exista nici o statistica Japonia.
Ma minunez de atata prostie omeneasca. Si acesti oameni au drept de vot… Dupa mine ar trebui un IQ test si daca ai peste 60, votezi.
Tot statisticile arată că în țările unde vaccinarea a fost masivă în ultimii cinci ani incidența AVC-urilor a scăzut cu 20%.
Fiecare crede ce vrea numai că am ajuns campionii Europei la rujeolă și cancer de col uterin.
Nu e vorba de ideea de a refuza vaccinarea în general (vaccinurile apărute cu peste 100 de ani in urmă, studiate indelung și probate au salvat milioane de vieți) ci e vorba de o mega-excrocherie numită vaccinul Covid care nu a avut timp să fie testat și care nu a avut niviun efect (eu , vaccinat de 3 ori , am făcut Covid după vaccinare!🤔). Nu știu dacă morțile subite de după vaccinare au vreo legătură cu vaccinul, dar de faptul că a fost o mega excrocherie a Big-Pharma sunt convins.
O completare la articol. In Vestul Europei sint sute de mii de procese impotriva guvernelor pt despagubiri din cauza deceselor datorate vaccinului anti-COVID.
Activenews nu e anti-vaccinistă. Doar încearcă să oprească sau să deturneze tăvălugul de oameni ce-ncep să-și deschidă ochii. Se vede, fără ai mai tăia din fustă, și p și pistolul de cînd a venit Roncea redactor șef în locul lui Șomănescu. Au șters comentarii cu grămada.
Sigur, este mult mai acc eptabil sa prom ovezi un vac cin facut pe repede inainte si net estat, adica tes tarea se face chiar pe cei care il primesc. Iar cei care se imp otri vesc sunt na zisti.
Nimic de pro europeni ?
Cotidianul s-a transformat , ca majoritatea presei , in trimbita puterii si infiereaza pe cei care au alte opinii.
Perfect adevărat ! Se vede de la o poștă că a intrat în rândul presei aservite.
inutil sau este preludiul unui noi…perioade sanitare pt a tine lumea in teama ceea ce scade nivelul imunitar, oricum pt faptele lor nu vor patini nimic, iar pana ”dincolo” este mult si doar credem ca vor fi rasplatiti…perioada a avut multe ciudateni, iar oamenii ar fi bine sa incerce sa uite pt a nu fi doborati de ”-” intamplate si nu uite:”cine poate oase roade cine nu, nici carne moale”…
Nu cred că este vre,o noutate pentru cineva ,că foarte mulți din presa plătită și influenceri au promovat serul experiental ,că așa era la acea vrea ,încă nu fusese făcute toate testările pentru eficiența lui ,la masa largă,în timp ce ei își făceau vaccinul la chiuvetă,acum ar fi interesant dacă printr-o anume tehnologie s-ar putea verifica , cine s-a vaccinat pe bine și cine nu și apoi obligați să-și facă vaccinul pe bune, așa de dragul banilor și a propagandei deșănțate
Sa vedem realitatea din teren… nepotul meu de 34 de ani, dupa 2 doze are pareza pe partea stg., sunt multe cazurii cu probleme de sanatate – MS nu vrea sa spuna nimic- totul la secret ca sa nu despagubeasca victimele, tratamentul este pe bani dar, pentru ukri este gratis.
Să nu mai credem în statistici făcute de ONG care sunt plătite pentru a denigra RO ! Legat de vaccinuri anti covid adevărul este pe la mijloc ! Trebuie spus adevărul dar nu pentru bani ! La cat profit a făcut Pfhizer,in pandemiei ar fi trebuit să renunțe la despăgubiri pentru contractele aberante ale Ursulei vdL transpuse în practică de executanți zeloși și jegoși !
Foarte bine fac cei de la active news. Românii nu au voie sa uite cine i a îndemnat sa se castreze în folosul elitei globale. A fost urât și a fost mizer. Iar macelul continuă sub sceptrul lui șordan și Ilie sărăcie.
Si totusi?????Cum de n-au mai murit in ritm alert oameni dupa „disparitia” Covid , aka razboiul ruso-rus ? Si de ce in „plandemie „mureau pe capete in spitale ?
Fiindcă „tratamentele” din spitale mai mult omorau oamenii, decât să-i vindece.
nu au fost ajutati, virusul gripei obisnuite este fatal pt anumite categorii de cronici, diabet, obezitate, hipertensiune, unele tratamente accentuiaza aceste boli, iar daca nu li s-au dat antidiabetice si pt tensiune, prima relatare mortala a fost despre una cu diabet aproape in coma i s-a facut o injectie, poate insulina si a murit rapid…a relatat prin telefon o alta bolnava…la fel staretul /Sighisoara mai vocal dupa o injectie, cititi presa vremii…a fost o gripa unii au rezistat doar cu aspirina si ceaiuri, altii nu s-au contaminat in acceasi locuinta…indiferent de varsta…seniorii octogenari nu s-au contaminat de la cei tineri.
Cand provoci asa daune unei natiuni, sau unei lumi , sa ne fie cu iertare! Nicio critica nu-i dura. Politicienii, cel putin ai nostri, de 35 de ani produc adevarate drame prin deciziile lor. Dar….ni se cere sa fim politicosi si sa suportam. Asta nu se poate. CAT TIMP?!
ActiveNews mustește de violență și radicalizare la scenă deschisă. Este conclavul unde se prepară cele mai toxice și periculoase opinii în România. Este adevărat că notorietatea sa nu est epe deplin nemeritată, pentru că o bună bucată de vreme a fost într-adevăr o sursă de informații alternative și un laborator de idei. Însă viziunea sa sectară și fanatic-obscurantistă asupra ortodoxiei, precum și opțiunile clar neolegionare fac acest site grețos și nefrecventabil.
Faptul ca „adevarul” trimite printr-un link exact la acest articol arata ca cele doua sunt acelasi lucru. Se stie ale cui interese le reprezinta „adevarul”.
E red flag-ul care arata cine anume a preluat ostil acest fost ziar.
De unde si redundanta propagandei din articol.
LA PUSCARIE SI CONFISCATEA AVERILOR. BAGATI IN PROCESE DA TI DRUMUL LA LISTA. RIDICA TE ROMANE
Dar cei care cereau ca nevaccinatii sa nu beneficieze de servicii medicale nu au derapat? Cei care au interzis intrarea nevaccinatilor in magazine sau institutii publice nu au derapat de la democratie, umanitate si bunsimt? Cum pot unii sa se simta stapani pe viata si deciziile altora? Cu ce sunt ei mai presus decat oamenii care au alte optiuni?
Multi oameni au murit pana la aparitia vaccinului si dupa aparitia vaccinului. Unii au preferat pfizer si n-au gasit, altii spun ca au fost fortati sa aleaga pfizer. Problemele criminale ale romanilor au fost si a ramas minciuna, hotia si coruptia, nu aparitia vaccinurilor.
Vacinul ce este dacă nu minciună, hoție și corupție?
Doar în România mai găsim cancer de col uterin în stadiul III. În alte țări din Uniunea Europeană nu mai există. De ce? Răspunsul este simplu: se face vaccinare, se fac teste Babeș Papanicolau. Dacă se conștietizează, se poate remedia situația, dacă nu, este catastrofal! E păcat, fiindcă este vorba de vieți omenești. Avem 16,5 la suta de mii de locuitori, cea mai mare mortalitate din UE
Ah,de aceea plătește Moderna,Pfizer daune in India la greu?De unde ști că in Europa „vaccinul” contra HPV a stricat cancerul de col uterin?De unde ști că acest cancer nu este determinat de unul dintre vaxxurile copilăriei,așa cum este autismul,diametrul de tip 1,cancerrele la copii ?
Vorbește pe nas manuela
Tot mai mulți români căpiați preferă să creadă în tot felul de conspirații mondiale, dar și în influencerii de pe rețelele sociale care demonizează medicii, Organizația Mondială a Sănătății, dar și întreg progresul medical. În schimb, au încredere în tratamente alternative, neverificate științific, în vindecători și preferă medicina naturistă de acum câteva sute de ani.
Rockefeller, Carniege, doi oameni atît de omenoși c-au adunat averi de neînchipuit pe spatele oamenilor ce pretind că-i vindecă. Mai ai? Să nu uităm de Kill Gates ce, este înregistrare, vrea să ne împuțineze prin vaccin.
Dar dv. aveți impresia că vaccinul acesta a fost testat ? Mai documentați-va. Iar medicii care au fost plătiți cu un spor de 85% au fost obligați să presteze cum li s-a cerut -aplicarea întocmai a protocolului OMS, care includea medicamente complet neindicate, chiar nocive. Pe deasupra medicilor le-a fost cam lene să se documenteze, să gândească, să -si pună întrebări.
România este campioană în Uniunea Europeană la boli care ar putea fi prevenite printr-un vaccin sau un mod de viață sănătos. De vină este atât conspiraționismul, dar și lipsa de educație sanitară, poate una dintre cele mai scăzute din Uniunea Europeană.
veziti de viata ta si nu mai da lectii
Si unde-i “derapajul”? Nu de alta dar, intre timp, nici usturoi n-au mâncat (sustin ei) și nici gura nu le miroase… Eu care mi-s mai bătrână și mai uit, chiar le mulțumesc celor de la active-News deoarece vreau să știu pe cine să ocolesc!
Pe astea care ne chinuie, nu ne dau voie sa-i atingem nici cu o floare. Ei sunt siguri ca vor scapa de rigorile legii prin clsica prescriptie a faptelor.
Ocoleste te singura.
Păi dacă nu e niciun derapaj, puneți și lista celorlalți, antivaxerii și medicii de TikTok. Dar ne punem fiecare și o stea pe piept, ne înțelegem noi ce culori să aibă, că suntem români adevărați. Și uite-așa, toți pe-o listă, ca-n registrul electoral, o să știm când să trecem pe trotuarul celălalt. Dar, altfel, suntem vecini buni, cumsecade, creștini, dăm bună ziua la toată lumea. Nu?