Descoperire macabră: Două cadavre găsite într-o locuință

Poliţiştii au fost sesizaţi, vineri după-amiază, că într-un imobil din localitatea Şeitin au fost găsite două persoane decedate, surse apropiate anchetei precizând că este vorba de un bărbat de 77 de ani care şi-ar fi omorât soţia de 72 de ani şi apoi s-a sinucis.

„La faţa locului s-au deplasat poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale şi procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, împreună cu poliţiştii Serviciului Criminalistic, în vederea efectuării cercetării la faţa locului. Trupurile neînsufleţite urmează a fi transportate la Serviciul Judeţean de Medicină Legală, în vederea efectuării autopsiei. În funcţie de concluziile medico-legale şi cercetări, urmează a fi realizată încadrarea juridică a faptei”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad.

Potrivit sursei citate, persoanele decedat au fost găsite de cineva din familie, care a sunat la 112.

Recomanda

4 Comentarii

  1. E deja un tipar acesta, barbatul isi omoara sotia/partenera, dupa care nu-si asuma ce a facut probabil intr-un acces de manie necontrolata (despre hiper-reactivitatea generata de undele electromagnetice 5G s-a mai scris) si se sinucide.
    Crima perfecta: autorul moral nu e la locul faptei…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.