Despre liberalism. Care liberalism?

Recentele mişcări de repoziţionare pe eşichierul politic românesc au generat numeroase (mai mult) bombăneli (sau atacuri la persoană) sau scrâşneli de măsele decât dezbateri doctrinare. Cumva normal şi firesc pentru spaţiul politic românesc, unde ideologiile nu mai sunt relevante, iar doctrinele politice sunt doar subiecte pentru balerine academice. Dacă în 1990 lucrurile erau cumva limpezi – opţiunea era FSN sau anti-FSN -, după 20 de ani de colmatare a vieţii politice, pur şi simplu nu mai avem ideologii şi doctrine. Opinteala dlui Vasile Stoica de a coagula în jurul PDL toate forţele de dreapta şi a-i da şi o coloratură creştin-democrată este doar un simplu joc de salon. Avem în schimb grupări de interese, coagulate în jurul unui mascul dominant (ca să folosim terminologia din regnul animal) judeţean sau naţional, care să adune cât mai multe voturi de la gloată şi să acceadă la putere. Simplu. Eficient. Clar. Noi. Ei. Şi poporul. Adus la o stare vegetală să înghită ce i se livrează prin ucaz. Iar puterea, puterea putere înseamnă banii de la bugetul consolidat al statului, fondurile – variabile, dar babane – accesate de la Uniunea Eurpeană şi ce mai pică. Din diverse aranjamente sau combinaţii, mai mult sau mai puţin legale. Restul sunt vorbe meşteşugite, din care nu lipsesc termeni precum ţară, interes naţional, securitate naţională, protecţie socială, investiţii, locuri de muncă, educaţie, învăţământ, reforma statului – aici e jale mare în materie de gargariseală… -, nu în ultimul rând popor şi românii. Recent încheiatul acord de colaborare – sau ce-o fi – unificare/parteneriat, între PNL şi PC, ca şi preconizata alianţă a acestui hibrid cu PSD, aruncă în aer orice fel de înfruntare doctrinară sau ideologică. De altfel, chiar şi aşa, pretenţiile PDL de a reprezenta dreapta românească sunt ridicole, într-o ţară rămasă fără cap şi cu mari dureri de picioare. Nu are rost să intrăm în detaliile unei situaţii vizibile şi cu ochii închişi. Obsesia de a da jos de la putere pe preşedinteleTraian Băsescu şi partidul care l-a ouat a dus la aceste combinaţii nefericite de ultimă oră. Pe termen scurt s-ar putea să funcţioneze, adunând nemulţumirea populaţiei şi resentimentele generate de mulţimea de măsuri abracadabrante luate de guvernul Emil Boc. Dar pe termen mediu şi lung ar însemna să nu mai avem politică, ci numai politicieni. Nu merge.

Liberalii vor fi obligaţi să revină la doctrina care i-a consacrat. Ca şi socialiştii, de ieri sau de mâine – oare mai există social-democraţie în România, sau doar sindicate? -, care se vor plia pe nevoile şi aspiraţiile maselor. Că d-aia este social-democraţie. Cumva se vor limpezi apele, dar după ieşirea lui Traian Băsescu din spaţiul politic. Până atunci ne vom juca de-a democratura şi vom mai înghiţi multe hapuri.

Liberalismul în România ar trebui redefinit. Ca şi social-democraţia. Cetăţeanul (ne)turmentat de astăzi ar putea întreba senin şi candid: Eu cu cine votez?

Adevărul ar fi că nu am şti ce să-i răspundem. Doar cu încrederea în Biserică şi Armată nu am ajuns prea departe. S-a văzut ce este astăzi pe buzele coloneilor şi generalilor români. A trebuit s-o trăim şi pe asta. Ar mai lipsi să afurisească şi preoţii ca să avem şi noi un spectacol total. Vom muri şi vom vedea. Cică nu a spus-o cinicul critic literar şi prozator Paul Georgescu, ci generosul poet avangardist Ştefan Roll. Aducem cuvenita precizare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.