Despre măreția criminală a Rusiei

Nu-mi ies din minte câteva secvențe dintr-o știre de la televizor. În Herson, autoritățile de ocupație au început să distribuie pașapoarte rusești ucrainienilor care încă nu au fost uciși.

Nu contează că manopera e ilegală, iar acele documente nu vor fi recunoscute de nicio altă țară din afara zonei de influență a Rusiei. Însă prin acest gest, Moscova vrea să dea încă un semn că nu va ceda nimic din ce a cucerit și că se vede stăpânul etern al acelor locuri.

Nu-mi ies din minte nici vorbele pe care șeful administrației pro-ruse, Vladimir Saldo, le adresa oamenilor din sală care îl priveau și îl ascultau cu chipurile împietrite:

„Toţi locuitorii din Herson vor să obţină un paşaport şi cetăţenia rusă cât mai repede posibil. Se deschide o nouă epocă pentru noi. Este documentul cel mai important pe care îl deţine o persoană în viaţa sa. Prin dobândirea lui, aveți conștiința faptului că sunteți parte a unei țări mari, o țară a măreției și a dreptății”.

O țară a măreției? Rusia? Cum așa? Imperiul rus e măreț? De unde și până unde!? Neputând pune la socoteală cultura, atâta vreme cât toate culturile lumii sunt egale, după cum ne învață principiile multiculturalității, ce argumente ar avea Rusia pentru a putea spune că e măreață?

Știința? Păi, știința e parte a culturii. Oricum, până la începutl secolului XX nu prea aveau cu ce se lăuda. Sportul? Și sportul e parte a culturii, dar mai bine să nu îl amintim deloc, cunoscând că Rusia e patria dopingului. Istoria acestei țări? Ce istorie are Rusia, de vreme ce acest imperiu a fost clădit pe crimă? Și alte imperii, câte-or fi fost ele în sitorie, tot pe crimă au fost edificate. Așadar, ce alt argument ar putea aduce rușii în favoarea măreției pe care și-o atribuie?

Măcar, aproape toate celelalte imperii din vechime sau mai noi au reconstruit teritoriile ocupate, în cele mai multe cazuri au contribuit la dezvoltarea lor, chit că totul era făcut pentru ca raptul să fie mai mare, ca să fure mai eficient. Dar au construit ceva, au lăsat ceva în urma lor. Ce au construit rușii, pe unde au trecut, în afară de cimitire și pușcării?

Sosiți în lume cam acum 1000 de ani din nimicul Asiei la fel ca mongolii au răspândit la rându-le Nimicul. Cu sufletele abrutizate genetic, cu mințile întunecate de o violență continuă, care se perpetuează de la o generație la alta (vezi copiii de grădiniță îmbrăcați în soldați), cu refuzul de a adopta orice urmă de civilizație, ba, mai mult, de umanitate, cum pot să spună acești oameni că aparțin unui imperiu măreț? Prin ce definesc ei măreția, altfel decât prin crimă? Prin eroism?

Acum vreo 20 de ani am citit despre cercetările unor psihologi care stabiliseră că, de vreme ce omul este făcut să iubească viața, eroii nu sunt altceva decât niște bolnavi psihic, pentru că numai un bolnav psihic poate să se laude că a omorât sau că ar fi în stare să omoare zeci și zeci de oameni. Cu alte cuvinte, pentru a-și defini măreția, un popor, inclusiv poporul român, se poate mândri cu psihopații care s-au așezat de ”partea bună a istoriei”? Ce prostie e asta!?

Și cum de pot spune aceste animale cu chip de oameni că Rusia e o ”țară a dreptății”? Cum definesc rușii dreptatea? Prin milioanele de condamnați care au murit de-alungul timpului de foame sau deportați în Siberia? Atunci, să depună mărturie despre dreptatea Rusiei supraviețuitorii gulagurilor. Să mărturisească deportații Basarabiei ori ai altor țări, despre ce au îndurat în lagăre.

Rușii vorbeasc despre dreptate? Cât de drept e să furi copiii, așa cum făceau pe vremuri mongolii sau tătarii, pentru a-i da spre adopție unor familii rusești? Cât de uman e acest gest? Ce e măreț în această adevărat politică de ocupație?

Fiind rus ori trăind în Rusia, de frică, din credință sau din prostie, nu ai avea nicio problemă să afirmi că trăiești într-o țară măreață. Dar, de altă nație fiind și în altă țară trăind, cum să susții o asemenea politică, un asemenea popor, o asemenea țară, asemenea malformații humanoide?

Asta nu îmi iese din cap, mai ales dacă realizez că am avut dreptate acum vreo două luni când scriam într-un articol publicat aici că Rusia nu se va opri în sudul Ucrainei sau în Ucraina, ci va dori mai mult, tot mai mult. Noi argumente?

Iată: În Duma de Stat e introdus un proiect de lege care, odată votată și promulgată, va anula recunoașterea independenței Lituaniei, Letoniei și Estoniei, viitoare ținte ale expansiunii Rusiei.

Iată: Serghei Lavrov, acela care, din punct de vedere biologic nu are decât calitatea de organizare pluricelulară, nedând dovadă de nicio urmă de umanism în ciuda celor care, inclusiv la noi, se străduie să-i spele imaginea și prin față dar mai ales prin dos, amenință Republica Moldova cu ocuparea teritoriului dacă îndrăznește să adere la Uniunea Europeană.

Iată: Rusia acordă asistență militară și politică Serbiei și pot pune rămășag că la momentul potrivit Alexandar Vucic, președintele acelei țări, va exacerba diferendele avute cu Bosnia-Herțegovina și Kosovo, nu pentru a rezolva ceva, ci pentru a declanșa un nou război în Balcani, spre deliciul Moscovei care, în acest fel, va vedea destabilizat și centrul Uniunii Europene.

Iată: Dimitri Medvedev, bine strunit în lesă de Putin, latră despre ștergerea de pe fața pământului a țărilor baltice, iar tizul său, Rogozin, îndeamnă la genocid în Ucraina.

Iată: Psihopatul Vladimir Putin a găsit încă o justificare a războiului prezent și a celor viitoare (pentru că sunt convins că va deschide și alte fronturi), afirmând că orice teritoriu ocupat sau reocupat nu este doar o ”reîntregire a Rusiei lui Petru cel Mare, ci un drept prin care imperiul își apără suveranitatea”.

Sunt cele de mai sus semne ale vreunei măreții? Nu. Sunt semne ale unei lumi a răului, o lume descrisă perfect de Jaques Prevert în poezia ”Războiul”:

”Despăduriți,
cretinilor
despăduriți.

Toți tinerii copaci îi ciopâțiți

îi frângeți cu securea veche.

Despăduriți,
cretinilor
despăduriți
și arborii bătrâni cu cioturi vechi

ca niște vechi danturi,

butucii putrezi îi păziți.

Și agățați pe fiecare o pancartă:

Arbori ai binelui și-ai răului,

Arbori ai Victoriei,

Arbori ai Libertății.

Pădurea pute a bușteni crăpați

și păsările fug din ea

și voi rămâneți să cântați.

Rămâneți voi în ea,

Cretinilor,
rămâneți să cântați, să defilați.”

(”Poeme”-Editura pentru Literatura Universală, 1965, Traducerea Gellu Naum)

Tocmai de aceea nu tac și nu mă voi opri. Pentru ca cretinii definiți de Prevert în poezia de mai sus să nu cânte, să nu defileze din nou în țara mea, așa cum ”defilează” deocamdată sub pseudonime în subsolul acestei pagini, acolo unde le urez să rămână.

(În imagine, un tată din Mariupol care își plânge copilul ucis de ruși-Foto: Evgeniy Maloletka)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 11

93 de Comentarii

  1. Frumos articol! Asa e nea stelule Rusii e toti rai Si cremeneli! Doar cei care vor sa omoare 90% din populatia planetei ( inclusiv si pe dta!) cu virusii lor creati in laboratoare ( de exemplu in ukralia- ca d-aia e razboi acolo!) ,e buni!Dar-ar domnu de ei sa ai parte! De cei buni ,adica!

  2. Si Dinca Gheorhghe din Caracal are maretia lui de criminal. De ce n-ar avea-o si rusii in frunte cu macelarul-sef de la Kremlin?
    Uitati-va cu cata lejeritate aceste bestii asiatice ameninta omenirea cu apocalipsa nucleare, semn ca ptr ei civilizatia umana si vietile milioanelor si miliardelor de oameni, precum si viitorul copiilor nostri nu valoreaza absolut nimic.
    Se poate observa imediat cum toate eforturile acestui popor criminal, condus de un psihopat, sunt indreptate numai spre distrugere si moarte. Nu au absolut nicio preocupare constructiva.
    RUSIA = MOARTE……[Rumburak]

  3. Au intrat banii de la stapanu’ licurici, de la Comisia Helsinki si imediat a aparut si Ilie Stoian cu o analiza demna de „Kiev Independent”… LOL, cica toate imperiile din trecut au reconstruit zonele cucerite, arata tu Stoiane ce a reconstruit SUA in Vietnam, Irak, Afganistan, Siria, Libia, Somalia, Yemen… toate au fost si raman bombardate si azi cu exceptia Vietnamului. SUA, UK si ONU s-au inghesuit sa recunoasca regimul lui Pol Pot care in final a produs cate milioane de morti? Vrei sa vezi exemplu de reconstructie? ia la Grozny, cum arata in 1995 si cum arata azi. Si compara cu SUA, cum aratau orasele in anii ’90 si cum arata azi, ruine, fara industrie, case in ruina, drogati si vagabonzi pana si pe strazile din California si Seattle. A inceput sa-mi fie scarba sa mai intru pe site, s-a umplut de articole scrise de ipocriti si/sau cumparati sa regurgiteze in romana, ce e au scris think-tankurile anglo-americane in ultimii 20 de ani

  4. domnule stoian ,iti invidiez curajul ….sper ca articolul este mai mult de …racorire…cu …stiloul…si este doar pasul spre nivelul urmator….sa iei arma si sa lupti in …ucraina…sint 1000 de romani acolo…

  5. Mai nene tot articolul tau ca de fapt toate pe care le-ai scris este o insiruire de afirmatii mincinoase sau semi-mincinoase pe langa niste adevaruri. Daca iei la disecat fiecare fraza contine o soparla, inca de la inceput spui ca fiecare cultura este egala, pai cultura romana este egala cu cultura eschimosilor par egzamplu? Apoi ca rusii au venit de vreo 1000 de ani – pai mai dottore noi la anii 800 traiam aici cu ei, avem si o parte de sange slav in noi. Inutil sa mai continui, tot articolul merge pe acelasi tipic. Promit ca la urmatoarele productii o sa ma opresc mai pe indelete. Trebuia sa te chemi Arestovici.

  6. Firmele straine extrag petrolul cu 0,3 lei pe litru. Motorina ajunge 9 lei. Tarile se cuceresc si altfel fara arme . Mama mea profesoara cu 25 ani vechime are 11 milioane pensie. Lemnele costa 7 milioane, medicamentele 3 milioane, curentul 1 milion su nananca zero. O aveam si eu pe masa omorata de cei care au cucerit Romania economic, evvrei, englezi, francezi, italieni, hunguri si germani. Fiecare cu mortii lor.
    Putin elibereaza Ucraina de oligarhii evvreii.

  7. Ceea ce fac rușii la Herson, face orice ocupant care se respectă.
    Ocupanții lași, folosesc cozile de topor. Și ne întoarcem la poezia lu’ matale (să te rogi să n-o citească cei de la Holtzindustrie Schweighofer că te cheamă ăștia la Organizația de Bază ca să dai cu subsemnatu’).
    Și dacă tot îți plac pozele tari, studiază unele cu saci negri de plastic, făcute în perioada pandemiei. Ca să te lămurești ce pot face cozile de topor pentru binele lu’ matale.
    Hai să fii sănătos și să ai în continuare stomacu’ tare.

  8. Ilie Stoian sa-ti mai ajunga banii in conturi si buzunare dupa cat de adevarate sunt cele afirmate de tine in acest articol. Adevar graiesti, fericita si lipsita sa-sti fie viata ta pe acest pamant de acum incolo.

  9. Rusua omoara in Ucraina numai copii nou-nascuti,darima spitale,omoara batrini si femei gravide iar americanii au bombardat in lume numai copaci,cotete de gaini,vizuini de ursi,cimitire,parcari! Numai la Hirosima se crede ca au ars de vii in primele momente dupa explozia atomica intre 50.000 si 100.000 de fiinte omenesti.Nu se stie precis.Lumea poate a uitat,dar Japonia nu v-a uita niciodata.Unii descreierati deja au uitat sau nici nu stiu de asa ceva.

  10. Kopeicari de pe toate siteurile sariti pe nea Ilie Stoian…cum isi permite el sa-i jigneasca pe fratii nostri de la Rasarit care ne-au jefuit de doua tezaure plus petrol bagat fara numar. Ne-au adus ce aveau ei mai bun, comunismul, sa ne faca fericiti pe 45 de ani. Pe romanii din Basarabia i-au trimis cu zecile de mii in Siberia tot din dragoste…numai amintiri „placute” avem de la salbaticii astia…

  11. Genocidul belgian in Africa,genocidul englez in India,genocidul olandez din Africa și Indiile olandeze,etnocidul spaniol fi America Centrala și de Sud,sclavia americană,genocidul german din Europa,în WW 2, măcelărirea evreilor în lagăre,genocidul perfid al americanilor din Afganistan etc ! Fapte luminoase,remarcabile,demne !

  12. Despre lumea descrisă perfect de Jaques Prevert …
    Jacques Prévert (n. 4 februarie 1900, Neuilly-sur-Seine, Île-de-France, Franța – d. 11 aprilie 1977,Omonville-la-Petite, Normandia de Jos, Franța) a fost un poet și un scenarist francez, asociat cu suprarealismul.
    După succesul primului său volum de poezii, Paroles (la vârsta de 45 de ani) devine, grație limbajului familiar și jocurilor de cuvinte, un mare poet popular. Poeziile lui sunt celebre în cadrul statelor francofone și sunt învățate în școlile franceze.

    Despre lumea descrisă perfect de Jaques Prevert …
    Jaques Preverts born in Neuilly-sur-Seine and grew up in Paris. After receiving his Certificat d’études upon completing his primary education, he quit school and went to work in Le Bon Marché, a major department store in Paris. When Prévert was attending primary school, he at first hated writing. Later, he participated actively in the Surrealist movement. Together with the writers Raymond Queneau and Marcel Duhamel, he was also a member of the Rue du Château group.

    Despre Jaques Prevert si (poezia) ”Războiul” …
    In 1918, he was called up for military service in the First World War. After this, he was sent to the Near East to defend French interests there.

    Despre lumea descrisă perfect de Jaques Prevert … cea a cauzelor de stanga …
    He was also a member of the agitprop theater company Groupe Octobre where he helped craft a left-wing cinema in support of the causes of the Popular Front. Prévert remained supportive of left-wing causes throughout his life.
    A fost membru al Partidului Comunist Francez .

  13. felicitari pt articol, domnule Ilie Stoian!
    Este 100% adevarat tot ce scrieti in el!

  14. Te mananca de viu Ilie Stoian,gaska de peste Prut de troli AUR-olaci platiti de Vladimir Plahotniuc!Vuvuzele Moskovei,y compris Ioana Ghita Simion D’Arc & LaBelle Shoshoaka , nu dorm sunt harnice la postari anti romanesti si anti ucrainieneDar viata lor e scurta..
    Stalin a avut superioritate numerica si in armament absoluta asupra Gewrmaniei in al doilea razboi mondial si i-a batut germanii de le-a sunat apa in cap,inclusiv Stalin fugise cu tot Comitetul Central Bolsevic din Moskova la Kazan de frica
    Daca nu-i ajuta americanii atunci, astazi URSS era o amintire,un Souvenir cum zic muscalii

  15. Despre Jaques Prevert si (poezia) ”Războiul” …
    In 1918, he was called up for military service in the First World War. After this, he was sent to the Near East to defend French interests there.

    Despre lumea descrisă perfect de Jaques Prevert … cea a cauzelor de stanga …
    He was also a member of the agitprop theater company Groupe Octobre where he helped craft a left-wing cinema in support of the causes of the Popular Front. Prévert remained supportive of left-wing causes throughout his life.

  16. @tibi1/Comunismul a fost clocit de mintile fara Dumnezeu khazare si tot ele le-au implemetat in Rusia Tarista si mai apoi si-n Europa de Est dupa cel de al doilea razboi mondial cand amerlocii si muienglezii i-au facut cadou lui Stalin aceasta parte a Europei. Tot khazari au fost si cei care au umplut Romania cu groipi comune in perioada 1945-1965 si tot khazari au organizat si Rivulutia din Dec. 89 si au praduit tot ce se poate pradui in tara noastra. Stii si tu foarte bine aceste fapte dar meseria ta si de fitilist pe forum nu-ti da pace si postezi imbecilitatile pe care le postezi, zi de zi, pe acilea.

  17. Toate imperiile au avut și părți bune, și părți rele. Numai că la asiaticii ruși predomină cele rele. Și să nu uităm, ukrainienii sunt tot ruși, au exact aceleași apucături. Nici asiaticii chinezi sau arabi nu sunt mai buni, dar măcar stau în teritoriul lor. Rușii nu visează decât să se umfle ca broasca din poveste. Au războiul și agresiunea în gene. Exemplele cu care vin rusofilii sunt excepții, sunt marginale și cu timpul au fost corjate. Sute de milioane de oameni de toate rasele și etniile trăiesc în pace în occident, și vin în contiunuare, își găsește fiecare locul fără să omoare pe altul. Ceea ce nu se poate spune despre ruși.

  18. Domnul Ilie Stoian ai sarit peste cal fara a avea cal.

    De fapt este o arta la romani sa faca asa ceva…

    Am o singura intrebare – ce parere ai despre „fermele de copii” din Ukraina!!!

    Oricum e mizerabil sa vorbesti despre un popor asa…este descalificant uman.

    Este totusi poprul care a tinut piept barbariei sleahtnicilor polonezi, invaziei lui Napoleon si al lui Hitler…

  19. O superba analiza istorica si geopolitica pentru care il felicit pe Domnul Stoian care da dovada de un „curaj nebunesc” asemanator curajului cu care ma lupt aici de ZECE ani cu securistoizi prorusi pana in februarie 2022 cand s-au autodemascat ca AGENTI SOVIETICI
    de un fanatism si o lipsa de umanitate specifica speciei!!! Si nu numai clonele care dejecteaza, ci si unii „analisti” gazduiti aici
    cu generozitate de Domnul Nistorescu pentru a-i lasa sa se compromita singuri!!! Dle Stoian, v-am mai spus, NU POPORUL RUS POARTA IN „GENA” CRIMA si ATROCITATEA, la fel cum NICI CELELALTE POPOARE NU LE POARTA!!! Aici gresiti total, plus ca intoarcerea cu sute-mii de ani in istorie NU POATE JUSTIFICA/LEGITIMA trasaturi criminale ale popoarelor in prezent…Nu poti compara BARBARIA inceputurilor de istorie cu BARBARIA IDEOLOGICA MARXIST/BOLSEVIC/NAZISTA din ultimii 174 de ani… In ce priveste CULTURA rusa din secolul XIX gresiti
    din nou amestecand oameni de cultura universali autentici cu CULTURNICII MARXISTI care au militat subversiv nu numai prin „opere”, ci si cu BOMBA si NAGANUL IN MANA si am dat aici suficiente exemple incepand cu Dostoievski, Herzen/Marx, Tolstoi si nu in ultimul rand
    ultimul sef al Ohrana Peskov/Gorki…Pot da sute de exemple de CULTURNICI ai altor popoare…

  20. păcat că a trebuit să înșire tâmpeniile multiculturaliste. în rest are dreptate.

  21. Război și pace (rusă: Voina i mir; în ortografia originală: Война и миръ) este un roman scris de Lev Nikolaevici Tolstoi, publicat pentru prima dată între anii 1865-1869.
    În moștenirea artistică a lui Lev Tolstoi, „Război și pace” ocupă un loc central. Acest roman a cerut scriitorului imense eforturi creatoare: Tolstoi a lucrat la „Război și pace” timp de șase ani: din 1863 până în 1869. Ciorna schițelor și variantelor care depășesc prin volumul lor textul de bază al romanului, precum și nenumaratele îndreptări făcute în paginile de corectură, arată destul de elocvent proporțiile muncii scriitorului care a căutat neobosit cea mai desăvârșită formă de exprimare artistică a concepției operei sale.
    Tolstoi mărturisea:
    „Mă pasionează istoria lui Napoleon și Alexandru . Ideea de a scrie o istorie psihologică – romanul lui Napoleon și Alexandru – conștiința posibilității de a face un lucru mare m-a cuprins acum ca un nor de bucurie. Toată mârșăvia, toată vorbăria, toată nebunia, toate contradicțiile din sufletul oamenilor care i-au înconjurat și din ei inșiși.”
    „…nici Napoleon și nici Alexandru, nici Kutuzov și nici Talleyrand nu vor fi eroii mei; voi scrie istoria unor oameni mai liberi decât oamenii de stat, istoria unor oameni care au trăit în cele mai prielnice condiții de viață, a unor oameni feriți de sărăcie și de ignoranță, independenți, a unor oameni care n-au avut cusururile necesare pentru a lăsa urme in paginile cronicilor…
    (Tolstoi, Jurnalul său).
    Într-un eseu publicat în 1954, Maugham l-a considerat unul dintre cele mai bune zece romane din lume.

  22. Adica romanilor din zona Cernauti nu li s-au inmanat pasapoarte ucrainiene? Iar zona aceea veche romaneasca nu era a Ucrainei. Macar Dombasul este regiune istorica ruseasca.

  23. Buna ziua,
    Din nefericire pentru noi ca popor suntem exact in calea expansiunii noului Imperiu Rus si probabil ca mai devreme sau mai tarziu pofta de cucerire de nou spatiu vital pentru administratia de la Moscova ne va tranforma intr-o veritabila tinta sau teren de instructie pentru temuta Armata Rosie. Te intrebi in mod firesc, daca industria nationala de armament este atat de distrusa si sabotata de ai sai reprezentanti politici in AGA incat nici macar elementarele pulberi si materiale explozive pentru munitii de la caruse, rachete, etc.. nu putem sa le producem – fata de inainte de 1995, sau cum afirma primul ministru ca nici banalel pistoale mitraliera nu mai reusim sa fabricam, atunci cu ce sa ne pregatim sau macar sa-i intimidam pe acesti noi barbari sau putinisti cu arcuri, prastii si sulite !?

  24. Pentru baietii care tot lauda Rusia : de ce nu mergeti in Rusia, s-o consolidati si s-o ridicati pe cele mai inalte culmi. Faptele istorice sunt de netagaduit, vis a vis de ipocrizia lumii occidentale. Dar de aici si pana unde vreti sa ajungeti voi, mai e cale lunga. Daca omenirea ar fi fost alcatuita din oameni ca voi, cred ca si acum mai ne adoposteam prin pesteri. Occidentul a jefuit dar a mai si creat cate ceva. Rusia, cu resursele ei imense n-a facut decat sa-si creeze o haita de hoti, care au jefuit-o in permanenta si sa-si tina poporul intr-o stare, practic, de iobagie. Nu esti cu conducatorul si conducerea, intri in puscarie.

  25. Culturnicul Tol „Stoi ca trag” a fost un lider al ANARHISMULUI MARXISTOID alaturi de Bakunin/Engels, Turgheniev si Printul Kropotkin!!! Prin „Razboi si Pace” a fost plasat de propaganda marxistoid-anarhista in topul culturii ruse universale pentru ca din aceasta pozitie
    sa-si castige o „imunitate” cu care sa poata submina si cu pana si cu bomba si naganul Societatea Rusa pe care Macelarul SIBERIAN
    vrea astazi sa o „reconstruiasca”!!! CULTURNICII CRIMINALI CONTRA UMANITATII sunt MAI CONDAMNABILI decat ASASINII FARA „OPERE”!!!

  26. Numai ca romanul „Razboi si pace” a lui Tolstoi vorbeste EXACT despre situatia „opusa”: Rusia tarista INVADATA de catre Franta lui Napoleon.
    Deci, in ISTORIA lumii, se pot INTAMPLA numeroase „situatii” NEPREVAZUTE !
    Si de bine si de rau. Precum invazia napoleoniana din 1805.
    Sau invers, si de rau si de bine. Precum „restauratia statut qvo-lui” de la Viena, din 1815.
    DEH. ISTORIA bat-o vina !
    Depinde D(o)AR din ce parte a ISTORIEI privesti ! Adica, de ce parte a BARICADEI in ISTORIE esti !
    Astfel, NU TOTI OAMENII SUNT si GANDESC LA FEL! Sau mai bine spus: NU TOTI OAMENII „trebuie sa fie si sa gandeasca” LA FEL!
    DEH. ISTORIA bat-o vina !

  27. Numai ca romanul „Razboi si pace” a lui Tolstoi vorbeste EXACT despre situatia „opusa”: Rusia tarista INVADATA de catre Franta lui Napoleon.
    Deci, in ISTORIA lumii, se pot INTAMPLA numeroase „situatii” NEPREVAZUTE !
    Si de bine si de rau. Precum invazia napoleoniana din 1812.
    Sau invers, si de rau si de bine. Precum „restauratia statut qvo-lui” de la Viena, din 1815.
    DEH. ISTORIA bat-o vina !
    Depinde D(o)AR din ce parte a ISTORIEI privesti ! Adica, de ce parte a BARICADEI in ISTORIE esti !
    Astfel, NU TOTI OAMENII SUNT si GANDESC LA FEL! Sau mai bine spus: NU TOTI OAMENII „trebuie sa fie si sa gandeasca” LA FEL!
    DEH. ISTORIA bat-o vina !

  28. Deci, in ISTORIA lumii, se pot INTAMPLA numeroase „situatii” NEPREVAZUTE !
    Si de bine si de rau. Precum invazia napoleoniana din ANUL 1812.
    Sau invers, si de rau si de bine. Precum „restauratia statut qvo-lui” de la Viena, din 1815.
    DEH. ISTORIA bat-o vina !

  29. Despre „imparatii lumii” … caderea si decaderea lor …
    Având puterea consolidată de realizările guvernării sale, Napoleon a fost proclamat împărat de către Senatul francez în 1804, printr-un senatus-consultus. Încoronat în Catedrala Notre-Dame din Paris, în prezența papei Pius al VII-lea, el a spus cuvintele: „Imperiul înseamnă pace”.
    Însă conducerea sa a dus la un lung șir de războaie cu Anglia și cu monarhiile absolutiste (Rusia, Austria, Prusia) cauzate printre altele de: rivalitatea dintre burghezia franceză și cea engleză pentru supremație economică; dorința monarhilor europeni de-a opri accesiunea lui Napoleon; ambiția lui Napoleon de a stăpâni întreaga lume. Cu o armată mare, Napoleon a reușit să obțină multe victorii asupra Austriei în 1805, prin Bătălia de la Austerlitz și asupra Prusiei în 1806. Singura putere continentală care îi stătea în cale era Rusia. Cu aceasta a încheiat un acord în 1807 prin care Europa era împărțită între împăratul Franței și țarul Rusiei, Alexandru I. În anul 1812, Napoleon face o încercare dezastroasă de a invada Rusia, în care este învins. Astfel a început căderea lui Napoleon.

    DEH. ISTORIA si INVATATURILE sale despre cei ce se cred „imparatii si puternicii lumii” !!!

  30. Federația Rusă, separându-se de economia globală, riscă să se descompună. De notat că Jacques Prévert, fără a se înregimenta, a început cu teatru muncitoresc agitprop, în grupul Octombrie, a fost și pe la Stalin, așa explicându-se de ce era bine tradus înainte de 1989 în revistele noastre. La 1971, o încuraja liric pe Angela Davis, comunistă arestată în SUA.

  31. Păi, bag de seamă bre române că te grăbești, te inghesui cu jind pe aceeași cale ukrană.. Ai dus țara românească la un prag de mizerie in care războiul nu poate decât să justifice distrugerea deja efectuată,. iar atunci măcar ai un țap ispășitorm, un vinovat, care de fapt te ajută șa scapi..bre patriot politician,..

  32. Ilie Stoian,las-o balta ca nu impresionezi pe nimeni, razboiul asta a fost provocat de americani si de iudeo-nazistii ukropi ,care au refuzat sa accepte o Ukraina pasnica, neutra militar . Rusia a fost obligata sa contra atace . Cit despre crime , nu te necaji, la 1907 Armata romana glorioasa bombarda satele taranilor romani rasculati de asuprirea arendasilor si ii ucidea in masa, in 89 romanii omorau romani , alea ce au mai fost ?

  33. De mii de ani sti tu altfel ? Ne miram ca prostii de pretul la energie, dar de Rusia ? De ce nu de noi si Moldova,d e noi si nordul Bucovinei ?! Tot asa este de cand lumea, pai am suflat noi in fata Ucrainei de 30 de ani incoace sau de cand s-a inventat Ucraina ?! Ori rusi ori ucrainieni pentru noi e egal: Eu? „…… Imi apar saracia si nevoile si neamul / Si de-aceea tot ce misca in tara asta,raul,ramul, / Mi-e prieten numai mie, iara tie dusman este, / ….”

  34. Ma John George,din cauza unor dastepti ca tine de aici si din alte parti inclusiv autorul articolului),au fugit din Romania vreo 8 milioane de romani.Ce zici/ziceti de asta,(editat)? Voi ati votat cu (editat) iliescu,si i-ati aprobat crimele,voi ati votat cu tatarul-„inginer” Basescu,voi ati votat cu johannis, astea la un loc ducînd la jefuirea Romaniei de catre americani.Uite ca Rusia i-a intimpinat pe fascisti cu bombe in Ucraina.Dar fascistii au incercat mai inainte si prin Kazahstan si prin Georgia si nu le-a mers.Acum sariti la gitul Rusiei ca nu sta capra asa cum stati voi:huooooo…..! secaturilor!

  35. „maretia criminala”??

    cat dat carne de tun si armament, pa sestake, u_krainei naziste, subjugate de oligarchi gen basescu, un salariat de stat cu ferme de porci etc de animal, aleagasar cenusa da neamu tau de tatar spurcat de teleorman.

    astai baiu cu Russia, nu sant rai destul. Car trebui san toarca teleormanu cu fatan jos, sa inprospateze pamantu. Imagineaza sarbatoare deo mie de ani, dear scapa tara de tatarimea de teleorman, Domane ajuta.

  36. S-a spart teava cu putinoizi! Pute a simioni si AUR-olaci

  37. Și ce/pe cine vom arde din toamnă pentru a ne încălzi, bre, indepedentilor? Idioțeniile debitate din tastatura voastră de analfabeți funcționali nu-mi va ține de cald. Nu de urs mi-e teamă, ci de noii bolșevici autohtoni. La mintea voastră de boșorogi/bugetari, fără plozi și neamuri, ce mai contează țara asta… Bună sau mai puțin bună, vecina are ce ne da pe bani. Însă cu cauboii și drogații noștri, la ce bun să te mai aștepți?

  38. Mă crucesc adeseori, când văd cu câtă lejeritate și nonșalanță, vecină cu ignoranța, lipsa de conștiență, (ca să nu spun, prostia) își dau cu părerea unii indivizi, despre țări, națiuni și imperii, fără să aibă nici cea mai mică tresărire de bun-simț, respect și bună cuviință. Cu gândul la aceste entități, îmi amintesc cum mă uitam odată din avion și încercam să identific oamenii pe străzi, când abia se puteau observa mașinile care parcă stăteau pe loc deși circulau, conduse de oameni ce nu păreau a exista, devreme ce nu-i puteam observa nici pe cei care circulau pe jos. Încerc o astfel de paralelă pentru a putea ajunge la cei la care făceam referire în introducere, pe care desigur, nu-i cunosc, și nu pot să nu mă intreb: Cine sunteți sau cine credeți voi înșivă, că sunteți, prin comparație cu entitățile despre care aveți aceste convingeri atât de precise și exacte, fără cea mai mică urmă de îndoială sau incertitudine!??? Eu sunt convins că sunteți niște genii ale umanității care urmează a fi confirmate de posteritate, altfel nu-mi explic cum de puteți scrie și publica asemenea texte!!!!

  39. Din cite stiu eu rusii nu au venit din Asia ci din nordul Europei de la varegi, un fel de vikingi la fel de invadatori pustiitori si criminali ca si mongoloizii asiatici de care vorbesti.
    Nu vezi ca sint blonzi ca nemtii ?

  40. Din aia 8mil de romani plecati s-a dus vreunul in raiul din Rusia?? S-au ingramadit ca prostii in Iadul din Occident..oare de ce?? 🙂

  41. Mitzule, Mitzule, ti-ai pierdut uzul ratiunii! Linisteste-te si bea apa rece, multa! Ia afla tu cine detine fosta industrie metalurgica romaneasca (utilajele de la COS Targoviste au fost mutate in Rusia). Ia intereseaza-te, tu, cine este in spatele OMV-ului, care a inghitit Petromul (singura operatiune de acest gen din lume(!)), in care pestele cel MIC l-a inghitit pe cel MARE(!). Arpechimul, care tine de OMV (Petrom), a fost lasat de izbeliste(este inchis) si nu a mai furnizat materie prima, ghici cui(?). Oltchimului, care era cel mai mare producator de (generic) mase plastice, din sud-estul Europei. Cine o fi distrus Comtimul de la Timisoara, in timp ce in Ungaria se construia ceva asemanator? Cine a gonit firma Mercedes, cand a vrut sa se implice la ARO Campulung, stii? To’a’su’ Vacaroiu (iti spune ceva numele?) Nu-mi veni cu povestile lui Nastase ca asta a fost pretul intrarii in UE, ca devii obositor si la fel ca el! Sa nu intelegi ca as vrea sa spun ca occidentul este fata mare, ca nu e. Au profitat de ticalosenia clasei politice romanesti. Un adevar tot ai reusit sa spui. Clasa politica de dupa 1990, a fost absolut nemernica si ticaloasa. Cei 5-6 milioane de Romani au plecat din cauza acesteia, nu de ce bati tu campii. Cred ca din Polonia, tarile baltice, Cehia, Slovacia, Ungaria si tarile fostei Yugoslavii n-au plecat atat de multi. Si, apropos, de ce n-au dat navala in Rusia. Si alt apropos. Stii cati oameni parasesc Rusia, anual? Oare de ce? Iar povestile aste cu nazisti si fascisti devin din ce in ce mai plictisotoare (citeste propaganda) Ia lumineaza-ne, ca vad ca le stii ca un om mare!

  42. Astia iar ne mint cu teveul la rupere..Partea ,,buna,,a ultimilor 32 de ani e ca ne-au dat rehet cu polonicul pe toate posturile de amu pricepem din doua cuvinte si trei miscari cam ce ,,servesc,,in ultimul timp cu rezbelul din granite.Ghi-ni-on.Bre,pur si simplu nu mai poti prosti oamenii care au trecut prin doua sisteme ,comunist si capitalism,si au fost intepati arici de propaganda cumunoista cu raportari de tone la hectar,oamenii muncii,sanchi,si mozoale la ,,Geniul Carpatilor,,si ,,academiceana de renume mondial,,Ileana si astia de azi cu propaganda capitalista cat e de fain sa fii sparanghelist,sa vinzi resursele pe doi pitaci,rusnacii e de vina si de sa fii curcurbelit e viitorul societatii.Mari hahalere bre.Mari.

  43. Cum sa luminezi pe cineva care le stie pe toate? Totusi te intreb ceva:de ce nu au fugit din Romania pochii si securistii? Stiai ca Romania este o colonie? Raspuns:stiai,ca doar le stii pe toate.Daca militarii americani sunt in Ucraina din 2014,intre Ucraina si america fiind 10.000km,cine crezi ca a provocat razboiul :Rusia sau Ucraina? Stim ca Rusia l-a inceput,DAR CINE L-A PROVOCAT SI IL INTRETINE.Ca de-aia l-a provocat,ca sa-l intretina.

  44. Dle Stoian, prin compunerea d-tale – (suptă probabil din al 11-lea deget) în care, disimulînd dincolo de revolta împotriva barbariei (sanki) ruse, nu faci decât să-ți exprimi ura față de cititorii care nu îți dau cu bravo – te califici clar la secțiunea dilimandroși.
    (vezi continuare)

  45. Ba îi și jignești, făcându-i cretini (lucru de altfel interzis la Cotidianul, dar numai pentru comentatori), folosind o poezie a comunistului Prévert, care nu știm cum te-ar fi calificat dacă ți-ar fi citit dejecțiile, văzând că te legi de nația de la care își luă lumina la țigare.
    Că să nu mai spun că, probabil știindu-te pe trend, faci o apologie a urii față de un popor, de zici că ești Goebbels sau, Ilya Ehrenburg (da’ pe invers). Ori și asta e interzis la Cotidianul (tot pentru comentatori).
    Vezi dumneata, dle Stoian, unii comentatori n-au nevoie de bani ca să-și scrie opiniile pe forum, o fac și gata. În general, pentru ăștia (aici mă autoinclud), se aplică zicala neaoșă (un sârb că dta n-are de un’ s-o știe) ‘ce i-o fi mamii, i-o fi și tatii’. Îți spun io, ăștia nu sunt cretini.
    Cam cu ăștia au matale o daravelă.
    Alți comentatori, scriu pe forum contra cost. Părerea mea, niște (editat)
    Dta, care scrii articole, prin care îți reverși deopotrivă, ura și jignirile, o faci tot pe bani.
    Așadar, ar exista toate premizele ca și dta să fi inclus la grupa a doua de comentatori. Ce-mi plac silogismele mele!

    (vezi continuare)

  46. Acu’ ce să zic, de Stoian, e problema dtale că așa vezi lumea de când îți îmbraci chiloții pe cap (nici o aluzie la Abu Ghraibul civilizaților și civilizanților al căror fan ești).
    Mă mir doar de dl Nistorescu, care n-a băgat de seamă că dacă nu râcâie la timp chă..ții de muscă de pe ziar, ăștia încep să scrie tot felul de articole, vezi mai sus.

    Bibliografie:
    1.Despre cum nu trebuie să fii când te dai patriot
    27 martie 2022 Ilie Stoian
    ‘Eu de sânge sunt sârb. Sârb-sârb. Adică, toți cei patru bunici ai mei au fost sârbi. Cei dinspre tata au venit din Muntenegrul lor direct în Vlașca în care m-am născut. Cei dinspre mamă au făcut un ocol prin Făgăraș; de ce, nu știu.’
    2.Despre cum face Dan Puric bani pe seama fraierilor
    6 aprilie 2022 Ilie Stoian
    3.Antipatriotica
    17 aprilie 2022 Ilie Stoian
    „Și, totuși, cu ce ți-am greșit, Doamne? Cu faptul că m-am născut într-o Românie care nici pe departe nu este o grădină, ci un loc blestemat? Făt Frumos e mort, calul lui paște nisip în deșert.”
    4.Despre ”cengi mani”, ”pix-pix”, ”sacoș-sacoș”
    5 iunie 2022 Ilie Stoian
    ‘Uite, și de-asta suntem Neamu’ nevoii! De patrioții lu’ Pește, ce suntem, pardon, sunteți!’27
    (P.S. Credeați că scăpați de mine?)

    5.Mandea: „Că când pe I.Stoian, l-a apucat să de-a lecții la niște comentatori” 2022
    6.Mandea: „Facerea de bine, fdm. Acum despre alți aciuați, sârbii, că p-ăilalți îi știm” 2022.

  47. Dom’ Charlie, . Charlie ..
    Domle’ COMINTERNU … Dom’ Stoian nu pomeneshte in articol de COMINTERN! Ia corecteaza’l!

  48. Precizați la articole: “Acest articol permite numai comentarii favorabile ucrainenilor, cale-l slăvesc pe Zelenski”. Sau sunt grotesc anti Rusia.

  49. @Stoian : Maculatura de propaganda dusmanosa, amice. N-o citesc, fiindca nu merita. INTOX ORDINAR. La Herson, dimpotriva, rusii au fost întâmpinati cu bratele deschise, si de vreo câteva saptamâni, deja, locuitorilor li se emit pasapoarte rusesti. Plus ca-n toate regiunile Rusiei (acuma, si la Herson), au crescut si cresc si salatiile, si pensiile. Articolul matale = câinii latra la luna.

  50. ca aia 8 millioana nu sau dus an Russia, ci la diavolii khazari din „occident” e limpede, ca sau dus la padeamoaca. Crezand ca aia or fi prosti si tataru de teleorman dastept. Daia nu va iau an Schengen, ca nu va spalati pa dinti ca la sarbatoare

    ai vazut architectura Moscovey, cu zgarie nori, ce an veci nu vei vedea la khazari in „occident”, bha fraiere. La rusi de duci sa muncesti, sa intri an paine, nu sa stergi churu la italieni si sa bellesti phulla.

  51. Ce se constata mai nou la doru popescu filosovieticul, Napoleon a devenit un agresor, zic eu un criminal contra umanitatii europene si Rusia imperiala, ca prin minune e „victima”, nu terorista prin cuceririle teritoriale!? Pesemne nu dispunea de un batalion Azov!? Ce mai constat, „istoria e un dat de la…Univers”, neavand nimic de-a face cu oamenii, mai precis cu grupurile de interese! Pesemne
    chestiunea tine de „capitalism” care fiind in fasa, ca si bancherii „ovrei”-citez din clasicul doru popescu din HAITA humoroida-nu au existat grupe de interese!? Despre Napoleon ca produs al IDEOLOGIEI TERORISTE A GHILOTINEI am mai vorbit si nu inteleg de ce acest doru popescu nu l-a infierat pentru dementa de cuceritor terorist si planul sau de constituire a unui imperiu european de…familie!
    Are cineva tupeul sa sustina ca REBELIUNEA TERORISTA din 1789 a avut „caracter popular-revolutionar? In strada a operat pegra care a si dat miile de victime numai la Paris in timp ce personajele dinainte stabilite dezbateau deja in sediile puterii, acest model fiind
    preluat de teroristul Marx si apoi Lenin, respectiv Stalin IN TOATE INSCENARILE DE „revolutii” pana in 1989 si tot asa pana azi!!! Si sa nu mi se spuna ca teroristii din trupa lui Robespierre „au furat revolutia”!?

  52. si rusii si americanii si nemtii si „inglejii” si „frantuzii” si „talienii” si m ulti altii sunt la fel de ticalosi si criminali,, nea ilie mai mergi la scularie si cauta printre lazi si despe crimele a,mericanilor in rtaote razboaiele pe care le-au purtat, ca si ceilalti, doar pentru a subjuga si a inrobi popoarele numai in interesul lor -american sau iti bataie izmenele pe buci si te faci frate cu dracul american care nu este diferit de dracul rus , doar numele conteaza- rus sau american dracu e tot drac .

  53. In comunism sau inainte cu sute de ani de aparitia comunismului rusii au avut aceleasi methene. Ce faceau atunci fac si acum. Schimbari nu se vad omoara, violeaza, jefuiesc chiar si alti rusi. In zonele atacate de ei vorbitorii de rusa sunt majoritarii.
    Cei invadati de armata de criminali ai lui Putin vorbesc aceiasi limba cu agresorii. Denazificarea inghitia de rusii din Rusia si cam atat. Pentru restul este armata rusa omoara tot ce ii sta lui Putin in cale.

  54. Urât și prost articol. Rușine! Îți faci neamul de râs, de orice neam ai fi. Nu cred că ești sârb cum te lauzi, e o altă minciună ca și celelalte debitate de mneata. Ți-ai inventat o biografie că să pari mai interesant, dar nici așa nu ai dat dovadă de prea multă imaginație. Eu îi apreciez pe sârbi, îi știu oameni deștepți. Ar fi imposibil ca din patru sârbi falnici să iasă așa o stârpitură.

  55. ILIE STOIAN ….te inteleg ca ai scris un articol la „COMANDA” (banul ochiul Dracului!),dar „exagerarile” de dragul senzationalului te fac „STUPID”. De cand Rusia de azi este „imperiu”.!?..sti tu ca Rusia are „posesiuni coloniale precum „Hegemonia Imperiului Mondial American”. FOTO din Marupol cu „sursa”!? Evgeniy Maloletka,acelasi cara in ultimile luni de zile a „postat” numai Fake-News (trucate ca si prezenta)si care NU mai sunt publicate de nici un site de stiri. De unde „deti”!? tu informatia preciza,ca Rusia in viitor va ataca toti vecinii,spune concret unde ai citit o astfel de declaratie si cand. ILIE STOIAN,ca sa faci articolul si mai PENIBIL, te-ai luat si de „stinta”rusa si”sportul” rus. Maaiii baietica,tu crezi ca fara „stinta” rusii au fost capabili sa fie primii in spatiul cosmic si toate domeniile economice. De „sport” numai „mintea ta”!? nu stie de rezultatele rusilor in plan mondial. Iar de „cultura” rusa tu nici nu trebuia sa deschizi gurita: Dostoievski,Tolstoi,Puskin,Gogol,Bulgakov,Turgheniev,Cehov,Nabokov,Bunin,Soljenitin…(la viata ta ILIE STOIAN ,ai CITIT ceva din acesti autori!??). Esti atat de STUPIA incat ai scris ca rusii au „sosit”!? in lume cam acum 1.000 de ani( adica dupe „tărtăcuță” ta,prin anul 1.200)??…! ILIE STOIAN,pentru „cultura”!?? ta mediocra,trebuia sa sti ca Rusia a adoptat „CRESTINISMUL” sub influienta Imperiului Bizantin in anul 988,incepand astfel sinteza dintre cultura slava si cea bizantină. Pentru ACEST ARTICOL semnat de tine,ILIE STOIAN:..”Nasol moment,MISTO colivă”!.

  56. @”ce argument ar putea aduce rușii în favoarea măreției pe care și-o atribuie?” Tancurili bre….Ai uitat de ele desi a fost si este cel mai tare (vezi si tancurile americane in Iraq, Libia, Siria etc. si mai ales Europa de vest-Germania!) Uita-te la tv. si-ti aduci aminte…

  57. Ma bucur sa citesc asemenea articole de presa!Rar intru pe acest site deoarece mi-e jena de bipezii inteligenți care-și dau cu părerea pe aici:Ileana Rollanson,Conu biciclistu nu mai știu cum…doamne ferește.Rusia a făcut ceva ce o va pune la colț pentru multe decenii!Nu aveți nici o șansa poastacii rușilor,idioții utili ai unei cauze pierdute,ticăloșii din Cel mai iubit dintre pământeni,a lui Preda.Fiecare epoca cu ticăloșii ei.Ma revigorează articolul Dvs Mihai Stoican.Sănătate și bucurie.

  58. Daca era activ ( gazetareste) in eppcacde aur, dl „ziarist” cred cac ne ar fi incantat cu recenzii asipra operei Academicienei de renume mondial.Mbleah!

  59. Nu exista un popor U-Krainian. In U-Kraina traiesc Rushi, Romani, Evrei, Maghiari, Tatari, etc. Nu exista o „limba U-Krainiana” ci doar o limba Rusa cu multe gresheli de ortografie shi pronuntzie cauzate de secole cand Rushii din U-Kraina nu au fost pe la scoala. Toate cele scrise in articol se aplica din plin Rushilor din U-Kraina mai ales celor care se pretind U-Krainieni popor care in realitate nu exista. Majoritatea Romanilor au fost persecutatzi shi ucishi de acei Rushi care se auto-denumeau U-Krainieni inclusiv Hrusciov shi Brejnev shi ei cica U-Krainieni. Shi Bielorushii, Prushii, Lituanienii, Letonii, etc. tot Rushi sunt. Prushii au fost totzi exterminatzi de Germani astfel incat cand Rushii au re-ocupat regiunea Kaliningrad ei nu mai existau shi limba Prusaca disparuse. Azi acolo se vorbeshte Rusa clasica caci limba Prusaca, o varianta a Rusei, a disparut.

  60. @ Ghiță 17:11
    Rusia si-a protejat rușii din Ucraina sau macar incearcă să-i protejeze.
    Rușii din Ucraina au înghițit destul dupa 2014, la fel celelalte minorități.
    După Legea Educației ucrainiene din 2017 (bibliografie obligatorie pentru Ilie Stoian si postacii rusofobi), Iohannis doar și-a manifestat preocuparea față de Poroshenko.
    Care cică ar fi căzut imwdiat !
    Pe gânduri ?
    Bravo Rusia !

  61. Denumirea corecta a orashului este Nikolaev nu Micolaiv pentru ca a fost intemeiat de Czarul Nicolae. Nicolae este un nume Grecesc similar cu Latinul Victor. Pocind numele Greceshti ca sa para U-Krainiene nu creaza o cultura U-Krainiana care oricum nu exista ci poceshte marea cultura Greaca.

  62. Nu fiti suprati pe el, e deformatie profesionala. LTGB gandesc cu dosul, asa ca trebuie sa-l intelegem pe acest neica nimeni de scarta, scarta pe hartie.

  63. Probabil ca „unul/unii” nu au citit romanul „Razboi si Pace” a lui Tolstoi !
    Unde este vorba despre „campania” de agresiune a lui Napoleon contra Rusiei (campania din 1812) si despre „efemera” ocupare a Moscovei de catre francezi. Asta a fost ISTORIA! Si atat !
    Imperiul lui Napoleon de familie se regăsește, de fapt, si astăzi, în „monarhiile” din Europa, minus în cea engleza.
    In 1789, in strada se regasea poporul MAJORITAR (stările sărace precum si burghezia cea capitalista) care s-au RIDICAT si au LUPTAT contra nobilimii feudale MINORITARE si a privilegiilor acestora. Si de aceea, anul 1789 reprezinta anul de început al oranduirii capitaliste (burgheziei) și de declin al oranduirii feudale (nobiliare) in Europa. Asta a fost, obiectiv, ISTORIA. Inlaturarea, printr-o REVOLUTIE, a unei oranduiri PERIMATE (feudalism) si înlocuirea cu una NOUA (capitalism) si AVANSATA (ca relatii de productie). Si atat ! Acest proces de inlocuire a FEUDALISMULUI cu noul sistem CAPITALIST, dar si COMUNIST, a durat din 1879 până in 1919, când in WWI, când dispar toate marile imperii ale Europei, cu excepția Marii Britanii. Unele dintre tari devenind state capitaliste iar altele comuniste. Si atat.
    Imperiul colonial al Marii Britanii s-a destramat în urma WWII. Ramanand in Europa doar câteva monarhii, răzlețe si desuete.
    DEH. Asta este ISTORIA, BAT-O VINA !

  64. N-am avut răbdare să citesc tot articolul, e prea lung și nu e nevoie de mai mult de un paragraf că să vezi ce vrea. Mă întreb cui se adresează autorul: își imagina cineva că armata rusă e venită doar așa, in plimbare prin „Rusia cea mică”? Așa i se spune teritoriului ucrainean, din moși-strămoși.
    Mai sint unii care strimba din nas, că de ce Rusia numește acțiunea din Ucraina operațiune militară specială și nu zice război. Să ne ferească Dumnezeu, pe neajutorații de ucraineni și pe noi toți, să treacă Rusia pe modul război. Ce e acum in Ucraina o să pară operetă.

  65. DEH. ISTORIA bat-o vina ! Lupta permanenta a celor MULTI contra celor PUTINI, pentru IMBUNATATIREA permanenta a mecanismelor socio-economice. Si atat !

  66. Lasă Ghita, nu pune la inimă. Tu ai alte probleme. Una, ar fi cu diacriticele.
    Mai bine conservă-ți cunoștințele de cultură generală, atâtea câte le ai, ca să le citezi la timpul potrivit, fix ca nuca în perete.
    Și pentru restul comentatorilor cretini (apud I.Stoican) e revigorant să știe că pe tine te revigorează personal articolele d-lui Mihai Stoican.
    Ce dacă-l cheamă Ilie.
    Mihai, Ilie, tot un drac.
    Vezi că din cauza asta, pe tine s-ar putea să te facă pur și simplu prost, chiar dacă sunteți din același cârd.
    Că dom’ Mihai, ca și tine, tot cu capu’ e, da’ nițel mai bine.

  67. Baaii..putea sa stropeasca cu vopsea cearceaful acela MAI cu TALENT.!

  68. Ce mai, cascada de clone securistoid-sovietice a qvartetului de The BEST ii muschetarii humoroid/gelu-rene/core-ileana/Rolason si marius/justinianus/nicu olahus m-a ametit in asa masura ca-i uit lui core varianta „gina” scoasa acum din turbinka dupa ce a vegetat acolo cateva luni bune, ca de altfel in ultima vreme variantele viki si miruna si sa nu o uit pe oana, ca bala busta mama morton s-a
    ocupat de stabiliment si noile clonari…Pensionarii Securitatii ceausiste trebuiau sa fie ANTISOVIETICI dupa ce „ovreii” i-au lasat
    fara IDOLUL lor Ceausescu si i-au bagat in capitalismul securist de stat fara sa-i atentioneze ca totul e sub control si ei sarmanii s-au dat trei decenii de ceasul mortii luand „capitalismul” pe care-l urasc din rarunchi in serios!!! In loc sa se bucure auzind de la mine ca Rasputin are CORPORATIILE-„OVREII” MILIARDARI-ILEGALII sefi si premieri de state occidentale si ca RESETAREA MARXISTOID/ BOLSEVICOIDA regandita la Davos dupa ce a fost elaborata la Directoratele Comintern Moscova si Pekin urmeaza sa ASIGURE EGALITATEA INTRE TOTI CEI 8 MILIARDE DE SCLAVI PLANETARI care vor involua la conditia initiala, de CIMPAN ZEI de acum 65 de milioane de ani cand
    i-au inlocuit pe dinozaurii decisi sa intre in eternitate fara sa lase vreun pui sa le salveze specia…

  69. Putin omoara etnici rusi ca etnici rusi a intalnit. Cand o sa-si termine treaba acolo se muta spre Odesa la Gurile Dunarii sim etnici vorbtori de romana. O sa-si continue macelul, asta stie armata Moscovei sa faca asta si face, sa curga sange.

  70. Societățile sunt grupuri sociale care diferă în funcție de strategiile de existență, modurile în care oamenii folosesc tehnologia pentru a-și satisface nevoile. Deși oamenii au stabilit multe tipuri de societăți pe parcursul istoriei, antropologii tind să clasifice diferite societăți în funcție de gradul în care diferite grupuri din cadrul unei societăți au acces inegal la avantaje, cum ar fi resursele, prestigiul sau puterea. Practic toate societățile au dezvoltat un anumit grad de inegalitate în rândul poporului lor prin procesul de stratificare socială, împărțirea membrilor unei societăți în nivele cu bogăție, prestigiu sau putere inegală. Sociologii plasează societăți în trei mari categorii: preindustriale, industriale și post-industriale.

    O societate post-industrială este acea societate în care a avut loc o tranziție de la economia bazată pe producție la economia bazată pe servicii, o difuzie a capitalului național și a celui global, și privatizare masivă. Pentru ca aceste schimbari să aibă loc, sunt necesare industrializarea și liberalizarea societății. Tranziția economică afectează apoi întreaga societate și cauzează o restructurare a acesteia.

  71. @autorul. Bai nene, de unde rasariti toți bambilicii cu retorica asta trasă la indigo? Nu te poți numi jurnalist, doar un amarat de agitator, ca pe vremea stalinismului.

  72. Personal nu vad rolul acestui ghiveci de articol care imi arata gradul de necunostinta,reavointa,propaganda a autorului.La fel,aceeasi comentatori cu vesnicele sabloane antirusesti si pro occidentale fara nici o baza numai sa se afle in treaba.Istoria (reala) isi are rolul ei,nu trebuie manipulata dupa interesele unora in detrimentul altora…vedeti pe viu,acuma,cum minciuna devine adevar si voi,aplaudati si stati la coada la pupat ca sa va aratati loialitatea fata de cei care va distrug.Tot sistemul global o coteste spre ceva simplu si echitabil spre nemultumirea unora care pierd controlul peste prostime.Nu sunt economist,dar sa nu vina careva sa-mi spuna ca Putin este de vina ca totul s-a scumpit cand tu,idiotul ales, interzici importul la preturi mici si tipi ca rusul nu-ti da.Sa va vad eu la iarna cand va puneti mobila pe foc sa va incalziti,faceti un cozonac de Craciun cu rumegus si mancati carnati cu soia. @ tibi1 Vezi ca unele tari au legi stricte cu privire la emigranti-vezi ce a zis Putin cu ceva ani in urma,Japonia este una dintre cele mai pacatoase,sunt multi emigranti in Rusia de pe tot globul,Ro. inclusa…

  73. Asta este noua : ” toate culturile sunt egale !” :))))). Ba mare bou esti !

  74. Este un articol de tot rahatul, ca sa nu-l numesc prin acel cuvant care defineste ceva foarte urat mirositor. Un articol asemanator poate avea urmatorul titlu, fara a gresi, DESPRE MARETIA CRIMINALA A SUA. care-i diferenta ?. nici una. ambele sau caldit cam in acelasi mod, timpul doar difera, cu aceleasi apucaturi, de mare putere, Rusia este imperialista, SUA este neoimperialista, dar in fond tot apucaturi de imperiu are. Daca Rusia, se afla la prima mare incursiune militara sangeroasa, daca nu o socotim drept urmasa URSS, SUA se afla a nu stiu câtă. Interventii tot sangeroase, cu depasiri frecvente a limitarilor impuse international, dar fiind socotit a fi un baiat bun, nu s-a pus la socoteala. Un scurt inventar, doar a celor mai importante ar arata asa : Razboiul din Coreea, Vietnam, Nicaragua, Panama, Granada, nu mai vorbesc de 2 ori Irak, se uita adesea de atacarea Serbiei fara nici un regret si care seamana al dracului de mult cu razboiul din Ucraina. Apoi stimularea si participarea directa sau mascata, pentru declansarea de razboaie civile in Libia, Liban, Tunisia, Egipt, reusite din pct. de vedere american, si-au pus oamenii lor acolo, dar si cea nereusita din Siria, care a fost impiedicata, de cine oare, nu de Rusia, fiind un motiv in plus de atragerea acesteia intr-un razboi care sa o distruga. Listele pot fi completate cu diverse alte situatii, unde neoimperiul contemporan si-a varat coada, Chile, Iran, Turcia ( nereusit, prin iterventia hulitului Putin, care l-a salvat de la moarte pe Erdogan ), si cate altele. Morala: sa arunce piatra cel neprihanit, cel fara de păcat, daca arexista asa ceva.

  75. Limaxcharletul turbat e mereu la datorie. Sa fiti atenti sa nu calcati din greseala pe el ca pute rau.

  76. INTERESANT ca cititorii sunt mai INTELIGENTI decat autorul articolului..ILIE STOIAN.!

  77. Sunt un cititor al ziarului,uriașă greșeală sa lași un frustat,Ilie Stoian ,să jigneasca un popor,mă cutremură faptul că in tara noastra vetuieste un astfel de individ.

  78. Bun textul! Propagandă anti orice țară! Tot ce trebuie să faci este să schimbi numele țării cu o altă țară sau organizație: de exemplu in locul Rusia să scrii America, sau China, sau Germania, UE, NATO , România, etc! Nu are rost să povestim de „dreptatea” politicii segregaționiste din America, revoluțiile „culturale”, „omul superior arian, politica certificatul verde european, decimarea „dreaptă” a industriei, agriculturii, populației din România etc! Toate sunt „maretiile” de care se vorbește în articol! Toilet paper bună pentru haznaua din fundul curții!

  79. Nu domne Rusia nici nu exista, ce maretie doar ca acum ati fi umblat cu zvastica pe frunte urland Heil ca boii daca nu era Rusia asta de nimic. Si asa de nimic cum e Rusia dadea caldura si energie ieftina si din belsug la toata aceasta mareata Europa! Sa vedem ce fitze mai face UE cand se taie conducta de la barbarii rusi! Acum incepe matea chitzaiala de frig, de energie pentru industrie si de prostie!

  80. Autorul este un mascarici jalnic si mincinos peste poate : cica ar fi neam de sarbi (care intre noi fie vorba , este un popor darz , luptator , de toata isprava ) , doar asa pt impresia artistica . Pai , mai copil al ploii , ce sarb autentic ar uita de kosovo si de bombardarea Belgradului in 1999 , pt democratie . Sau de Camp Bondsteel din Kosovo.
    Nimic nu este doar alb sau doar negru , mai sunt ’50 de nuante de gri’. P.S. Sau , poate Iliuta chiar ar fi neam de sarbi dar , aproape sigur a fost scapat din brate cand era mic .

  81. Imi cer iertare pentru greselile gramaticale,in special lipsa diacriticilor.Nu am nici o scuza!Dar nu voi inceta sa fiu neiertator(cum va rog sa nu fiti nici voi fata de mine).Imi pare rau de autorul articolului,vre-o 10 % il apreciaza,dar 90 % il balacaresc ,eu zic,iresponsabil si cu mare rautate in suflet.In ce-i priverste pe cei 90% o parte,cred ca mica,scriu pentru bani(adopta narativul Kremlimnului),pe acestia ii lasam in plata Domnului!Nu ne legam de ei!Dar pe ceilalti nu-i putem lasa sa doarma linistiti,si asta spre folosul lor;desi n-as crede ca au un somn linistit,cum nu au o viata senina din cauza rautatii din sufletul lor,si ,pluses,nu vor avea parte nici de o moarte linistita cand la va venii sorocul
    De ce imi permit eu ,un om simplu,sa dau verdicte si sa-i numesc ticalosi si idioti pe cei care profeseaza idei false si profund antidemocratice si homofobe?Nu pot raspunde corect la asta:doar atat pot aduce in apararea mea:mi-e o frica teribila de asemenea specimene umane.

    Dragi mei, adepti al intunericului si al mortii de ce vorbiti impotriva evidentei?(Un stat suveran a fost scos brutal din existenta sa de zi cu zi…copii nu mai pot merge la scoala,visele atator sperante vii au fost naruite samavolnic,etc,etc,etc…)Nu va e rusine?
    Nu stiu ce e mai potrivit pentru a va categorisii:caracter diminuat sau ignoranta(prostie)?
    a)Sa crezi ,sa propagi ,sa dai credit unor idei false(sa aparati Rusia) si criminale nu se poate face decat daca este o lipsa de caracter edificiul suprem ce defineste fiinta umana
    b)Sa fiti domniile voastre ,mici mei derbedei,neinformati,needucati,ignoranti,adica prosti ?Nu as creda asta.
    Dar ,in incheiere, fac o concesie:nu din prima categorie faceti parte,poate ca ar fi insuportabil din partea dvs,ci din a doua.Imi pare rau sa spun asta oameni buni!

    Ies di mocirla in care cei 90 % se complac,am nevoie de aer curat!Dar le tin pumnul strins 10 % care combat si in locul meu.Si o fac cu mult mai bine!
    Sa fiti iubiti!

  82. @ghita/Plimba bai marghioala de aici. In 2014 statul suveran Urcana a fost tinta unei Lovituri de Stat numita Maidan in care s-au impuscat de autori necunoscuti vreo 70 de civili. In acest Maidan, USA a investit 5 miliarde de dolari conform spuselor saranistei Nuland. Iar intre 2014-2022 statul urcan a omorat in Lugansk si Donetsk 15.000 de etnici rusi. https://www.bing.com/images/search?q=nuland%2bmaidan&qpvt=nuland%2bMaidan&tsc=ImageHoverTitle&form=IGRE&first=1

  83. ATATA timp CAT acea asa zisa „ukraina” nu RESTITUIE tarii noastre, ROMANIA, teritoriile BUCOVINEI, HERTEI, Insulei Serpilor, teritorii FURATE in mod ILEGAL (prin RAPT teritorial de Diktat in 1940, Diktat devenit CADUC in 1945) si OCUPATE, in continuare ILEGITIM (din 1991) si ükainizate FORTAT, acea asa zisa tara NU ARE nici INDEPENDENTA reala si nici SUVERANITATE reala !!! Zicere ROMANEASCA lui Zdrelinski !!!

  84. Nea Ilie de la scularie habar n-are de „revolutia culturala” pe care o pregateste acest cabotin numit Zelenski.Cea a lui Moa a fost parfum de flori de tei pe langa dezastrul cultural care-i asteapta pe ucraineni. Vor fi indopati numai cu marea cultura ucraineana , care o fi aia?
    Cei care au avut ceva de spus in domeniu, au plecat la Moscova si s-au exprimat si se exprima in ruseste.Altfel ar fi ramas niste ilustri anonimi.

  85. Erată: cer scuze stimaților forumiști. La intervenția mea de mai sus în loc de ,,aprecieri axiomatice,, rog a se citi: ,,aprecieri axiologice,, Mulțumesc de înțelegere.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.