Destabilizare şi aroganţă

America se destabilizează, aruncând în haos întreaga lume sau noul preşedinte intră în rolul pe care l-au jucat toţi ceilalţi. Dincolo de toate supoziţiile, pare că toate eşecurile şi egoismul politicii externe se întorc acasă accentuând răul. Aroganţa de mare putere, pe care nu a reuşit să o evite, se va manifesta în propria-i defavoare. Compromisurile Americii, acceptate cândva în solidar de toţi aliaţii săi, încep a capăta alte interpretări, şi poate ajunge o Cutie a Pandorei. Preşedintele Americii a ajuns prin mecanismele de cooperare nu foarte democratică egalul lui Dumnezeu, existând tendinţa de-a se manifesta ca atare. Istoria revine la matcă, epuizantă, acolo unde conflictele au evidenţa de-a fi recunoscute drept soluţie a evoluţiei. Apărut din neantul marelui business şi al show-ului de televiziune, trecând de la un partid la altul fără mari crize existenţiale şi de imagine, Donald Trump are tot mai accentuat gravitatea victimei vrând să-şi mascheze clovneria. Salvarea Americii, iată, nu poate veni decât prin inventarea duşmanilor interni şi externi, de parcă realitatea internă ar fi perfectă.

Statura politică nu se câştigă prin aventură şi insultă, indiferent de presupusa dreptate aflată drept obiectiv. De multe decade, America are preşedinţi mai mult decât obişnuiţi, la limită, dintre cei care nu cunosc minima geografie, însă niciunul nu şi-a propus mai mult decât i-au permis competenţele. Acum America a votat pentru un preşedinte absolutist, dorind să fie mai puternic decât este posibil şi necesar. Donald Trump este un fel de Silvio Berlusconi, cu apropieri şocante de magnatul italian. Proiectele sale de expulzări, de construcţia zidurilor la frontieră, cu atât mai mult cu cât vin de la un preşedinte, se vor instala, în oglindă, în interiorul Americii. După direcţia în care se află istoria recentă, noul preşedinte american are dreptate, însă pare a nu realiza diferenţa între un dictator şi un om de stat democrat. Acestea sunt provocări, realizarea lor nici că mai contează prin abordările dlui Trump. Deja se aude că americanii au început să emigreze în Canada, iar femeile din toată lumea se simt ameninţate cum nu au fost niciodată, fapt întru totul adevărat. Cei vizaţi de-acum pot fi de peste tot, nu numai în America. Destabilizarea Americii a început prin promisiunile unei vieţi mai bune făcute de cineva care habar nu are pe ce se constituie viaţa oamenilor de rând. Banii magnatului Trump fac parte din sistem, sunt însuşi acesta. Atunci, despre ce vorbim?

Schimbarea stării de fapt în America nu poate veni prin ameninţare, bunele intenţii având un alt spectru de manifestare. Criza de astăzi pare să fi ajuns în stadiul critic, mai mult decât dl Trump. Provocările lui Donald Trump au marcat un traseu până la Casa Albă, însuşi succesul electoral. Perceperea lui Donald Trump ca reformator antisistem este o bunăvoinţă periculoasă a electoratului care i-a gustat şi apreciat mitocăniile. Drama Americii care l-a adus la putere se poate amplifica prin această opţiune dacă nu se va pregăti intens de o abordare severă. Nu numai americanilor, dar şi europenilor le pot fi rezervate aceleaşi surprize. Relativ nefericita nominalizare a fostei prime doamne Hillary Clinton arată un salutar rezultat în numărul masiv de voturi în favoarea ei, ceea ce arată capacitatea indiscutabilă democratică a Statelor Unite.

Lumea se destabilizează prin imperativul unor reforme profunde care nu vor fi aşa de uşor de abordat. Mandatul dlui Trump nu are cum să nu fie contrar aşteptărilor. Un personaj cu profilul său nu poate fi decât exponentul politic al celor mai sumbre previziuni.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioan Vieru 1335 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.