Detalii despre moțiunea de cenzură: Ce acuză social-democrații

UPDATE Birourile Permanente Reunite au decis că moțiunea depusă de PSD cu titlul „Guvernul PNL – De la Pandemie la pande-mită generalizată” va fi citită în Parlament joi, de la ora 12.00.

UPDATE PSD a depus moțiunea de cenzură „Guvernul PNL – De la Pandemie la pande-mită generalizată”, a anunțat liderul interimar al partidului, Marcel Ciolacu. El a mai spus că negociază cu toate partidele parlamentare, mai puțin PNL și PMP, care sunt la guvernare.

„Am depus moțiunea de cenzură împotriva celui mai dezastruos guvern pe care l-a avut România în ultimii 30 de ani. În loc să vină cu soluții pe care toți românii le așteptau, guvernul Orban a devenit factorul agravant al pandemiei. Rezultatul îl vedem cu toții – au scăpat total de sub control pandemia, au distrus economia și au prăbușit nivelul de trai al românilor”, a declarat Marcel Ciolacu.

El a mai spus că negociază cu toate formațiunile parlamentare, mai puțin cu PNL și PMP.

„Vrem să votăm cât mai repede. Eu doresc să votez cât mai repede. Din ce am citit eu cu stafful meu politic, nu e o problemă dacă o vom vota în sesiune extraordinară”, a adăugat liderul interimar al PSD.

UPDATE Reprezentanții Guvernului și-au pierdut iremediabil credibilitatea în modul în care au gestionat pandemia – au spus că virusul e deosebit de grav, dar s-au purtat ca și cum virusul n-ar fi existat, petrecând fără mască și fără distanțare, susține PSD în moțiunea de cenzură.

„Chermezele PNL în vremea pandemiei. Reprezentanții Guvernului și-au pierdut iremediabil credibilitatea în modul în care au gestionat pandemia. Au spus pe gură că virusul e deosebit de grav, dar s-au purtat ca și cum virusul n-ar fi existat, petrecând fără mască și fără distanțare în clădirea guvernului sau dând petreceri în restaurante cu zeci de invitați și interlopi. Au încălcat toate regulile pe care le-au impus cetățenilor”, se arată în moțiunea de cenzură a PSD.


Semnatarii susțin că liberalii au „nesocotit” toate recomandările epidemiologilor.

„S-au purtat ca și cum s-ar fi aflat deasupra legii și a coronavirusului! Au sfidat un întreg popor pe care l-au forțat să respecte reguli și restricții, pe care ei înșiși le-au călcat în picioare fără nicio jenă! O națiune întreagă l-a văzut pe șeful statului român, Klaus Iohannis, stând impasibil, fără mască la reuniunile de la Bruxelles, într-un contrast jenant cu ceilalți lideri politici europeni care se conformaseră regulilor de protecție. O națiune întreagă l-a văzut pe șeful Executivului, Ludovic Orban, fără mască, fără distanțare, fumând trabuc la un pahar de whisky, în clădirea Guvernului, după ce tocmai instituise pentru populație obligația de a purta masca în spațiile închise! O națiune întreagă a văzut bairamul dat de Virgil Guran în luna mai, petrecerea lui Rareș Bogdan cu 100 de invitaţi din restaurantul deschis special la Cluj, șueta politică organizată de ministrul Costel Alexe cu 100 de liberali înghesuiți fără măști în salonul unui alt restaurant de la Iași. Acestea sunt contraexemplele pe care românii le-au văzut. Toate aceste chermeze ale PNL din timpul pandemiei sunt o rușine națională! Sunt o sfidare la adresa cetățenilor obișnuiți care au fost obligați să stea în casă izolați”, se mai arată în moțiunea de cenzură.


Social-democrații s-au referit și la restricțiile contradictorii impuse cetățenilor români.

„O altă cauză majoră a pierderii controlului asupra pandemiei de către Guvernul Orban 2, a fost seria nesfârșită de decizii și măsuri contradictorii. La început au fost contradicțiile dintre Ordonanțele militare din starea de urgență. Ceea ce se reglementa într-o ordonanță se anula în ordonanța următoare, pentru ca apoi peste încă două sau trei ordonanțe să se revină la reglementarea inițială. Românii nu mai puteau ține pasul cu schimbările diametral opuse de la o zi la alta. Atunci a avut loc trimiterea românilor la export. Nu a contat sănătatea muncitorilor români, înghesuiți în autobuze, în aeroporturi și în avioane. Pentru Iohannis și Orban a contat doar câștigarea bunăvoinței de la Înaltele Porți ale Europei, de unde veniseră apeluri pentru forța de muncă ieftină din România. A urmat apoi lunga serie de contradicții între relaxările și restricțiile reglementate alandala de către Guvernul Orban. A fost greu de înțeles pentru români, de ce nu puteau circula în spațiu deschis în parcuri, dar aveau voie să se îngrămădească în spații închise în supermarketuri. Este greu de înțeles pentru români, de ce poți merge la plajă cu soțul din certificatul de căsătorie, dar nu poți merge cu propriul copil pe care îl crești în parteneriat civil. Este greu pentru orice cetățean să înțeleagă de ce în viziunea Guvernului este periculos să mergi la teatru, dar ești în siguranță când mergi la cazino sau când joci păcănele. Este greu de înțeles pentru cetățeni, de ce în localitățile sub cod roșu, este riscant pentru elevi să meargă la școală, dar este sigur să se organizeze alegeri în aceleași săli de clasă”, apreciază semnatarii moțiunii de cenzură.

În document este amintită și „devalizarea bugetului de stat sub paravanul pandemiei”.

„Ca și cum toate acestea n-ar fi fost de-ajuns, raportul recent al Curții de Conturi privind cheltuielile publice în timpul stării de urgență a scos la iveală tunurile financiare incredibile date de guvernanți sub paravanul pandemiei. Raportul Curții de Conturi, pe care președintele Iohannis și premierul Orban se fac acum că nu-l văd, ca și cum nu ar fi existat niciodată, ne dezvăluie cea mai mare fraudă guvernamentală din ultimii 30 de ani. Este de-a dreptul revoltător! În timp ce le spuneau românilor să stea în casă în starea de urgență, cei din guvern prăduiau fără nicio jenă bugetul statului, cu măști neconforme, cumpărate pe șpăgi uriașe, la suprapreț, cu plăți ilegale pentru produse și servicii nelivrate, cu achiziții frauduloase prin care s-a drenat banul public către firmele clientelare de partid și către sediile de campanie ale PNL. În prezent, DNA investighează achiziții publice ilegale la UNIFARM de 140 milioane de euro. Hoția începe să iasă la suprafață, din aproape toate achizițiile făcute de Guvern în această perioadă. Pandemia a fost transformată într-o pande-mită generalizată”, se stipulează în moțiunea de cenzură.

Parlamentarii PSD susțin că, în această perioadă, „corupția și spaga” au ajuns până în Cancelaria Premierului.

„Printre cei care au dat șpăgi de sute milioane de euro se află și omul de încredere al lui Ludovic Orban, care tace culpabil când e întrebat dacă a avut discuții cu acea persoană în timpul pandemiei. Invocând siguranța sănătății publice, cei din guvern au tranzacționat viețile cetățenilor cu șpăgi și plăți ilegale de milioane și milioane de euro, din bugetul statului. (…) Cu România se împrumută cu 1.000 de euro de secundă! Guvernarea PNL este o guvernare pe datorie. Prezentul și viitorul țării sunt amanetate pe termen lung, din cauza incompetenței fără margini a acestui Guvern.
În numai 9 luni de guvernare, Ministrul Finanțelor Publice a împrumutat peste 105 miliarde lei, de 4 ori mai mult decât guvernarea PSD. Cu o viteză de împrumut de 1.000 euro pe secundă, ponderea datoriei guvernamentale a explodat la 40% din PIB în luna mai 2020. (…) Românii plătesc acest preț al incompetenței PNL pentru că, pentru cineva nepriceput în economie, e mult mai simplu să te împrumuți, decât să dezvolți economia și să crești astfel veniturile la bugetul de stat”, este menționat în document.

Totodată, social-democrații acuză că nivelul de trai al populației s-a prăbușit.

„Oamenii au pierdut tot ce câștigaseră în guvernarea PSD. Unde s-au dus banii împrumutați de Guvernul Orban? Pentru ce plătim acest cost uriaș? Nu se vede nimic în economie! Dimpotrivă economia se prăbușește, în procente cu două cifre. Nu se vede nimic în nivelul de trai al populației. Dimpotrivă, puterea de cumpărare scade de la o zi la alta, în ritm accelerat. Creșterile de venituri din anii anteriori, toată bunăstarea pe care românii au reușit să o acumuleze, sunt anulate de prăbușirea puterii de cumpărare a populaţiei în scurta guvernare PNL. Guvernarea PNL a readus austeritatea, sărăcia și cercul vicios al salariilor micise mai arată în moțiunea de cenzură.
Documentul este semnat de 205 parlamentari, singurul social-democrat care nu se află printre semnatari fiind Eugen Teodorovici.

PSD a depus luni a doua moțiune de cenzură la adresa Guvernului Orban.

„Mâine (luni – n.r.) PSD va depune moțiunea de cenzură la Parlament și în cursul săptămânii viitoare va avea loc și citirea moțiunii, urmând să programăm votul”, a anunțat Marcel Ciolacu, liderul interimar al PSD, duminică.

”Prima formă a moţiunii de cenzură cu adevărat, avea 50 de pagini, am ajuns la o formă de 22 – 24 de pagini, în noaptea asta (duminică seara – nr.) echipa de la partid o să o finalizeze şi mâine (luni, aşa cum am promis, o să o depunem. Se va intitula Guvernul PNL de la pandemie la pandemită generalizată, belşug în buzunarele clientelei PNL, sărăcie în buzunarele românilor”, a declarat Ciolacu, la Antena 3, duminică seara.
Liderul interimar al PSD e convins că şi alte forţe politice o vor susţine, spunând că moțiunea va aduna peste 250 de voturi, în condițiile în care, pentru a trece, e nevoie de 233.
”În acest moment este semnată de 202 parlamentari, tot grupul social – democrat a semnat moţiunea.  Avem discuţii cu toate partidele reprezentate în Parlament. Cred că în acest moment, după ce se va citi textul moţiunii, nu cred că vor exista forţe politice responsabile care să nu voteze această moţiune. Am cumulat tot: haosul din gestionarea pandemiei, lipsa de credibilitate a Guvernului, sfidarea românilor prin tot felul de chermeze şi fraternizări cu interlopii, dezastrul economic, nerespectarea legilor privind alocaţiile, pensiile şi salariile, mai noi salariile profesorilor, ţinerea  spitalelor închise, scăderea nivelului de trai. Cred că este un moment zero în care nu mai există gri în Parlament, există alb şi negru. Acest Guvern trebuie să plece îndată”, a declarat Ciolacu.
În ceea ce priveşte o propunere pentru funcţia de premier, Ciolacu a spus că PSD are deja pregătită o persoană, însă nu i-a  dezvăluit numele: ”Vom merge cu o propunere de premier, sper, susţinută de mai multe forţe politice, la preşedintele României, de a desemna un prim ministru. Avem această persoană în acest moment.  După ce moţiunea va fi votată, vom merge la preşedinte cu o propunere de prim ministru şi cu un program economic pe termen scurt”.
Chestionat dacă nominalizările de premier sunt Sorin Grindeanu sau Vasile Dâncu, Ciolacu a declarat: ”Amândoi colegii ar putea fi buni pentru a fi desemnaţi de către preşedintele României ca prim-ministru, dar în această etapă, niciunul dintre cei doi colegi nu o să fie propunerea PSD”.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

22 de Comentarii

  1. ciocoii vechi si noi. aceiasi militieni sri escu prin rotatie peste plantatia plandemica romaneasca.

  2. Ca toate moțiunile, indiferent din ce grupare politică vin, și această moțiune are un titlu caraghios și neserios amintind de sindicatele anilor 90.

  3. Adica, pleaca stan-escu alb la par si vine stan-escu vopsit negru, ca sa para altul…

  4. nu va e rusine !!!…profitati de situatie asta nenorocita si voi ciuma rosie ..gata ai si noi la guvernare !!!..la cosul de gunoi al istoriei ..acolo o sa ajungeti…!!!..si ce cacat o sa faceti??..ai sictir.!!

  5. Retardatii PSD-ALDE-UDMR-ProRromanika, din parlamentul hotilor si al condamnatilor vor sa se mai bage-n singuri in…seama, ca sa-si aminteasca lumea de greseala votului din 2016. Dar votarea unui kgb-ist de 3 ori ca presedinte, care ne-a impus o constitutie si o justitie de kko, fara rezolvarea marilor probleme, gen crimele de la razmerita, de la mineriada si pocinoagele jandarmeriei, cea mai inutila institutie a statului, este de fapt necazul cel mai mare, care ne costa inca juma de secol de prostie acceptata la conducerea celui mai dolofan si costisitor aparat de stat din lume, platit scump de stat…la stat.

  6. Motiunea de cenzura se numeste pe scurt”Manifestul PSD-Comuist” si incepe cu „O nălucă umblă prin Romania – năluca comuismului”,se termina cu „Pesedoci din toate judetele-uniti-va”si contine !
    Eu cred ca PSD -ului ii e dor de niste demonstratii ca la 10 august 2018!De data asta nu ii mai apara nimeni..

  7. Pina sa citeasca analfabetii aia din parlament „22 – 24 de pagini” vin alegerile, alea pe bune (ca sa zicem asa …) !

  8. Asta ne mai trebuie taticule.
    Crizaa sanitara, criza economica, daca nu punem si de o criza politica inseamna ca nu suntem noi.
    Eu cred ca tara asta ar merge mai bine fara Guvern si Parlament. Ne-am vede linistiti de viata noastra. Macar am scapa de circarii astia.

  9. Pana la finalizarea votului pe motiune si alegeri, cautati si gasiti(toata clasa politica inclusiv guvernul) fiecare cate o punga sa suflati in ea, coro, crizatilor. Parca sunteti toti la menopauza, nimeni nu va mai intelege comportamentul si modul de a actiona!

  10. Guvernul „pepsiglas”(sic!) urmeaza sa plece, asta e o veste buna.

    Probabil daca faceau remaniere la vreo 5-6 ministere prindeau macar alegerile parlamentare.

    Dupa astia raman vreo cateva scandaluri cu masti si interlopi,dar si ZERO realizari.

    N-au construit un metru de autostrada.
    Preturile la mancare,desi barilu’ are inca un pret bun, sunt in tavan.Salamul e scump, painea si cascavalul la fel.Noroc de supraproductia la oua din Polonia.

    O mica paranteza, poate postacii penelisti stiu.De ce au crescut asa mult preturile la ape minerale romanesti? Apa aia iese singura din munte, e turnata in niste bidoane si trimisa la raft.Statul i-a scazut si TVA-ul, iar accize nu are.Care e smecheria ? Vorbim de cresteri de 25-30%.

  11. Se numește: Ciuma,Holera și Pesta vs Lupu Roșu, Scufița Sura și Bunicuța Perversa se spala pe mâini. Preventiv, premeditat cu jemenfisisme. Miroase a puci în plină pandemie. Miroase a terorism parlamentar nazisto-psd&Co…cotele.

  12. Tin minte ca nea Klausica a spus ca niciodata nu va numi un premier psd-ist..Despre ce montiune mai poate fi vorba? Nea Klausica va prefera sa bage Romania in criza politica decat sa piarda premierul si guwernul lui.Au prea multe de ascuns cu tunurile date in pandemie.Curatenia trebuie sa inceapa cu plavanul ,capul tuturor rautatilor.Am spus si o mai repet,Ciolacu va ajunge langa Dragnea,asta tot asa a tras mata de coada cu suspendarea pana l-au aruncat in beciul domnesc, si psd-ul va pierde din putere din cauza traseistilor daca nea Klausica nu-i suspendat.

  13. Eu cu Cine Votez ? Cu 14 la Suta ? Cand v-or da 40 la Suta ? In Iulie 2022 ? Atnci Merg la VOT DE OFTICA !

  14. Ce legatura e intre faptul ca Iohannis n-a purtat masca la Bruxelles si demiterea guvernului (si) din acesta cauza?

  15. Dom’le, toti sunt „hoti”, „banditi”, „ciumati”, „teroristi parlamentari” si cum mai vreti voi sa le ziceti, numai PN(D)L este „Alba ca zapada”. Nimeni nu sufla o vorba ca toti romanii avem de platit O SUTA DE MILIARDE (100.000.000.000, bai, netotilor, la care se adauga si dobanzile, desigur) datorii externe, bani imprumutati de „intruchiparea cinstei si harniciei in Romania” – a se intelege clanul politic mentionat, ca partid nu mai este – bani care nu se regasesc nicaieri, dar nenorociti sunt doar PSD-ul si cei care sustin problematica ridicata de acesta. Asta deja este PROPAGANDA NEAGRA sau/si PROSTIE ENDEMICA.

  16. Pana la finalizare, se poate „mictiunea de cenzura/centura”? Se poate deoarece, tot guvernul de lux terorizant va ramane in functie pana la alegeri. Astia cu luxul si bunastarea in gat, chiar isi bat joc si nu glumesc cu cetatenii!

  17. Titlurile si acuzele sună caraghios ca ale lui Stalin in anii 1930!
    PSD nu poate să dea lecții de cinste si moralitate!
    Ce mizerie e in politica din ROMÂNIA!
    Cine a furat sa plătească!

  18. Au mai trecut o motiune la inceputul anului si n-au facut nimic. Claun o sa-l numeasca din nou pe organ, dupa aia pe chitzu si tot asa. Cita vreme numirea premierului e la pixul prezidential, pot sa treaca si 10 motiuni, tot degeaba. Dar sunt convins ca si ei stiu asta, iar motiunea e doar praf in ochii electoratului, pentru cine mai e dispus sa-i creada.

  19. @abc Nu trebuie sa ne dorim prea tare trecerea motiunii căci nici PSD care a domnit cca.20 de ani din ultimii 30 nu a făcut nici autostrăzi,nici spitale nici sisteme de irigații, nici nu a stopat defrisarile sălbatice,dar a „privatizat la greu,fabrici,combinate,petrolul si gazele României către OMV, etc.
    Așa că…populisme PESEDISTE.

  20. Se pun multe rele in carca PNL ! Eu nu stiu , dar poate asa este ! Dar , de ce afirma Ciolacu ca guvernul Orban , trebuie sa plece ?! De ce nu spune ca guvernul Orban trebuie sa dea socoteala pentru jaful si furtul din bugetul tarii ( daca acesta exista cu adevarat ) ? Oare de ce ? Pai, stiti de ce ? Se va forma un nou guvern , iar acesta , in umbra unei intelegeri tacite intre partide, va trage linie si va pleca de acolo , fara sa-i pese de cat si cum au devalizat precedentii bugetul ! Vor vorbi, doar, despre „greaua mostenire ” si atat ! Cine plateste si ia teapa ? Amaratul de popor roman , cel mai sarac si jefuit, din Europa , dintr-o tara extrem de bogata , inca ! Asta-i !

  21. Didos, ai dreptate, cand a venit Citu vorbea de nu stiu ce „gaura in buget” si alte trasnai. Cand va veni PSD-ul, daca va veni, va merge cu capul plecat de teama sa nu-i supere pe cei „puternici” care-l ameninta cu disparitia.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.