Întârzierea a făcut-o pe Diana Buzoianu să se întrebe „cât timp trebuie să treacă pentru ca o declarație care normalizează abuzul asupra femeilor să primească un răspuns din partea statului”?
„Anii trec, CNCD se face că plouă”, spune Buzoianu.
Ea spune că în sesizarea sa a spus „un lucru simplu: abuzul nu este o cruce de dus pentru femei, zi de zi în propria casă.”
Instituția creată pentru a combate discriminarea nu a ajuns la nicio concluzie
„Au trecut mai bine de doi ani. În tot acest timp, mii de femei din România au continuat să trăiască în realitatea violenței domestice. Unele au cerut ajutor, altele au reușit să plece. Unele, tragic, n-au mai reușit”, spune Diana Buzoianu.
Iar instituția „creată tocmai pentru a combate discriminarea nu a ajuns, în mod miraculos, la o concluzie în acest caz”, constată ea.
Ministra spune că a cerut revenirea pe această sesizare. „E decizia CNCD ce răspuns dă (cu argumente bazate pe legislația în vigoare), dar sunt obligați de lege să dea un răspuns”, spune ea.
„Cât timp trebuie să treacă pentru ca o declarație care normalizează abuzul asupra femeilor să primească un răspuns din partea statului? Un an? Doi ani? Sau trebuie să așteptăm până când asemenea idei devin atât de obișnuite încât nu mai scandalizează pe nimeni?”, se întreabă ea retoric.
De partea abuzatorului
După doi ani în care CNCD nu s-a pronunțat „complicitatea și tăcerea instituțiilor are și ea consecințe”, atrage atenția titulara de la Mediu.
„Când vorbim despre femei care trăiesc abuzul în propria casă, mesajul transmis de o instituție care întârzie la nesfârșit este unul extrem de periculos: «Mai așteaptă. Îndură. Noi momentan suntem de partea abuzatorului.»”
Ea spune că instituțiile statului „nu au voie să tergiverseze la nesfârșit, mai ales atunci când drepturile fundamentale ale oamenilor sunt puse în discuție.”
Buzoianu adresează patru întrebări „simple” CNCD privind situația sesizării sale.
Institutiile statului platite de romani, nu raspund solicitarilor romanilor. Ele sunt acaparate politic, rspund numai la comenzi politice. Romanii nu au cui sa se adreseze pentru a li se respecta un drept, de aceea prefera sa emigreze. Sunt mai egali in fata legii in tari straine decat in propria tara.