L-am îngropat în cuvintele acestui pamflet; pentru mine e un prieten care a murit – aşa zice Mircea Dinescu despre Stelian Tănase. Pe când era şef al TVR, îngropatul de azi îi plătea lui Dinescu 15.000 de euro pe lună. Scumpă îngropăciune şi-a cumpărat fostul preşedinte şi director general al TVR!
De la ce s-au luat? De la faptul că Tănase nu l-a sunat pe Dinescu să-l întrebe dacă a frecventat gaşca politică Dragnea de la Scroviştea. Dinescu zice, acum, că nu a frecventat-o. Tănase e convins că amicul său a fost dragnist. Iar Dinescu nu poate suporta să umble acest zvon despre el, mai ales că Tănase ar fi dus zvonul până la vârful actualului PNL.
Ce avem aici? În niciun caz ceva care ar cere lumina adevărului: mă Mircea, tu l-ai urât ori l-ai iubit pe Dragnea? Căci, de la Caragiale deja, ştim adevărul: mă Stelică, l-am şi urât, l-am şi iubit! Avem, în schimb, iuţeala la mânie a Dinescului şi iuţeala la bârfă a lui Tănase. În loc să povestească ce discuţii au avut ei despre Dragnea când teleormăneanul avea pâinea şi cuţitul, cei doi foşti prieteni pun cruce prieteniei lor. Unul pentru că şi-a dus bârfelniţa unde nu se cuvenea să o ducă. Celălalt, pentru că ar fi făcut la fel dacă era în locul amicului său?
Bombăneala funerară a Dinescului vrea să arate că el n-ar fi procedat la fel. Avea, adică, la îndemână un telefon să-l întrebe pe Tănase dacă a umblat cu bârfelniţa prin „catedralele” liberale. Dar uite că a dat drumul la pamfletul de îngropăciune fără să mai sune. Ştia el, desigur, că amicul său o va întoarce ca la Ploieşti.
De ce merită consemnat acest eveniment mai degrabă monden? Pentru că acesta e nivelul real al angajărilor politice la noi. Ce politichie? Să-i dăm în gât pe ăla şi pe ăla dacă aşa le place noilor şefuţi! Şi adevărul e că mult le place. Dragnea însuşi era un magnific ascultător de bârfelniţe. Doi premieri a schimbat ca urmare a acestui popular viciu.
Bârfelniţa umblă şi prin amintirile scrise ale scriitorilor. Ana Blandiana nu s-a putut abţine să nu ne spună, după 30 de ani, că Dinescu îi considera pe morţii din 21 decembrie 1989 un fel de tineri hitlerişti.
Tema e superdelicată. Propaganda vrea să credem că moartea celor tineri ne-a adus libertatea. Ceea ce, indirect, e adevărat: dacă nu ar fi fost victime pe străzi, Ceauşescu ar fi avut mai multe zile de trăit. În chip direct însă, nu-i putem înzestra pe tinerii aceia cu cine ştie ce conştiinţă revoluţionară. Desigur, nici afirmaţia că ar fi fost un fel de tineret hitlerist nu-şi are rostul.
În amintirile ei din volumul Soră lume (Humanitas, 2020), Ana Blandiana bârfeşte nedemn. Mai întâi, dacă e adevărată bârfa, spusa lui Dinescu nu a fost făcută în public, ci la o masă cu diplomaţi, iar diplomaţii aceia nu au scos-o în afara discreţiei lor profesionale până în prezent. A scos-o, iată, nediplomatic, limbariţa Anei Blandiana. Şi anume cum? Exact ca în definiţia cea mai bună a bârfei: plăcerea de a-ţi înmuia limba în sângele aproapelui tău.
Blandiana a crezut că îl poate îngropa pe Dinescu într-o pagină de memorii? Fată de popă, dacă ar fi avut talent pentru pamflet, ar fi reuşit, poate, să-i îngroape Dinescului măcar vârful limbii cu care şi el pe mulţi a popit.
Evenimentele par coborâte din emisiunea de mare succes Românii au avut talent – zice un amic. Nici înmormântările nu mai sunt ce-au fost – zice altul. Staţi liniştiţi la locurile voastre! – le zic. Totul e în regulă. Cod roşu ar fi doar dacă ar curge sânge albastru în Piaţa Bârfelnicelor Ghilotine.
Deci bai papagalule, tu vorbești, care ai profitat după involuție, cu plin și îndesat? De unde ai avut bani să-ți iei moșia de la Dunăre? Din drepturile de autor de la maculatura Moartea citește ziarul? Famfaronule, ți-a închis Iliescu gura cu bani spurcați! Ai lut banul, ți-ai luat moșie și o ții într-o beție cu alții de teapa ta. Poate și Blandiana a greșit, iar tu uiți ca scriai ode comuniștilor în gând. O critica la adresa regimului ai scăpat-o din cioc și ai ajuns marele dezident. Asta a fost marele tău noroc, ca, carte și cât are broască pana la genunchi. Blandiana, din cauza lui taică-său a întrat la facultate la cinci ani de la terminarea liceului. Când a vrut sa dea la facultate, ea și o prietena, care avea și aia origini sănătoase li s-a cerut dea o declarație despre originea sociala. Blandiana, n-a avut curajul sa minta, prietena a mințit ca are origine sănătoasă, și deși era tobă de carte nu a întrat la facultate, iar mincinoasă a întrat. Abia după ceprietena ei a terminat facultatea, a reușit și Blandiana admiterea la facultate, ca se mai imblanzisera criteriile de admitere. Cinci ani de așteptare nedreapta, lasă urme mistocarule, ca pamfletar nu te poți numi! Pandemia, te-a cam secat la buzunar, dar, televiziunile și ziarele de pripas te ajuta și nu mori de foame. Dacă n-ar fi astea și obrăznicia-ți proverbiala, ai muri de foame, ca nu știi nici măcar sa bați un cui. La munca putoare, nu la întins mana!