Un angajat al Ambasadei României în Republica Moldova a fost prins, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Chişinău, în stare de ebrietate la volan.
Automobilul cu numere diplomatice, la volanul căruia se afla ataşatul militar al ambasadei, colonelul Danicu Tănasă, a fost oprit de un echipaj al Poliţiei Rutiere, în timp ce se deplasa pe bulevardul Ştefan cel Mare din Chişinău, potrivit Publika TV.
Diplomatul a recunoscut că a consumat băuturi tari. În aerul expirat, alcooltestul a înregistrat 0,52 promile de alcool, faţă de limita admisibilă de 0,15. Automobilul diplomatului a fost preluat de reprezentanţii Ambasadei, chemaţi la faţa locului de poliţie.
Ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, a declarat, pentru Antena 3, că ataşatul va fi retras de la post: „Vom retrimite un alt ataşat militar la Chişinău. Am reuşit să stau de vorbă cu mai multe persoane care m-au informat în legătură cu acest incident nefericit şi am luat această decizie”.
„Domnul ataşat participa la o activitate de protocol, a băut ceva mai mult şi, în loc să ceară un şofer, s-a urcat la volan”, a arătat ministrul Apărării.
„El beneficiază de imunitate, categoric, dar acasă vor fi luate măsurile necesare. Nu aş vrea să mă antepronunţ. Ştiţi că legile sunt foarte ferme în acest sens”.