Diversiunile cu „acoperiţi”, sau cine face diferenţa între „a apăra” şi „a atenta”

Un distins parlamentar mi-a cerut părerea în legătură cu o presupusă listă de agenţi acoperiţi pe care un neica nimeni, ajuns, nici el nu ştie cum, în conducerea unui serviciu secret, a sifonat-o presei, aşa cum îi ceruse marele şef din Bulevardul Geniului.

Bolnav de dragoste de ţară şi profund marcat, distinsul parlamentar era realmente îngrijorat şi nu putea să înţeleagă ce miză au aruncat protagoniştii în acest joc periculos cu chibritele aprinse sub copertina de paie uscate şi agitate de vânt a neterminatului edificiu al securităţii nationale.

Încerc să-l liniştesc, după ce examinez, pătruns de imporanţa încrederii acordate, numele de pe lista condamnaţilor la lapidare. Apoi, filosofal, conchid: Pe lista asta sunt şi agenţi ai altor servicii… altele decât cele care toacă banii contribuabililor români.

Mai sunt şi rătăciţi prin presă din categoria celor care s-au lăsat agăţaţi de diverşi, care au pretins că reprezintă servicii… În lumea asta a operaţiunilor secrete, aşa cum am mai spus de altfel, pot fi întâlniţi tot felul de oameni: mercenari, aventurieri, conspiratori şi revoluţionari de profesie, nebuni geniali, refulaţi şi alţi psihopaţi. Diferenţa specifică o face discernământul celor care le acceptă serviciile, îi fac să creadă în aparenţe, ori îi trimit la plimbare.

Pe listă mai sunt şi nişte nume din categoria celor care sunt folosiţi (manipulaţi) prin propriile surse, fără ca ei să ştie. Sunt atât de orgolioşi, de încrezători în talentul (inexistent, de altfel!) şi ratingul lor, încât devin nişte orbi, care nu realizează cum alţii îşi îndeplinesc agenda prin ei…

Marii proprietari ai trusturilor media au păcălit pe mulţi în numele serviciilor, făcând caz de şefii de servicii, de generalii şi ofiţerii pe care i-au racolat ori au fost infiltraţi pe lângă ei…

Apoi, întăresc că încerc un sentiment de jenă profesională când văd că un fost director de serviciu sau altul se autoinvită – prin „acoperitul său” – pe la câte un post de televiziune, pentru a se chinui să demonteze şi să repare ceva despre care habar nu are.

Asemenea întâmplări cu „acoperiţi” şi „descoperiţi” au loc, de regulă, în contextul marilor combinaţii politice preelectorale. Şi nu este bine. Este semnul unui foarte grav derapaj, care vizează atentate la valorile supreme ale Constituţiei. Când se vorbeşte peste tot, cu atâta nonşalanţă, despre pregătiri în vederea fraudării alegerilor – şi există, deja, suficiente elemente care să dea de gândit -, nu trebuie să existe dubii că despre acest gen de atentate este vorba.

Formal, există o autoritate naţională în materia informaţiilor secrete investită să apere Constituţia.

Formal, nu există, însă, niciun instrument care să apere Constituţia faţă de ricoşeurile mortale ale „acoperiţilor” infiltraţi în conspiraţii anticonstituţionale, fără a fi fost pregătiţi înainte să facă diferenţa între verbele „a apăra” şi „a atenta”.

De ce este lipsită de apărare Constituţia în faţa acestei ameninţări, care vine chiar din interiorul sistemului securităţii naţionale? Fiindcă s-a ajuns într-o situaţie intolerabilă. Unii aşa-zişi „acoperiţi” au devenit un fel de proprietate privată asupra căreia sistemul a pierdut controlul. Asta se întâmplă când la tastatura operaţiunilor acoperite se joacă tot felul de neaveniţi. Iar neaveniţii au ajuns acolo ca urmare a dereglementării, a flexibizării şi disipării răspunderilor, a lipsei de norme. În primul rând, a normelor juridice – pe fondul, forma şi controlul operaţiunilor acoperite.

Până la urmă, să nu dramatizăm. Când o chestiune atât de serioasă, ca aceasta a ofiţerilor acoperiţi, devine un subiect atacat de presa „comisar al interesului public”, piromanii diversionişti, tentaţi să dea foc, pentru a manipula electoral şi a fura voturi la adăpostul fumului, se vor mai tempera.

Dar atenţie, nu vor renunţa! Vor schimba doar registrul diversiunilor.

Atacurile presei la adresa persoanei prezidenţiale, ameninţări la adresa securităţii naţionale?

Până să se ajungă ca în Strategia Naţionala de Apărare a Ţării presa să fie inclusă printre vulnerabilităţile şi vectorii ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, a existat precedentul. Acesta a fost comis de Traian Băsescu la şedinţa de bilanţ pentru analiza activităţii Serviciului Român de Informaţii pe anul 2006.

Ce a spus acolo stăpânul Serviciilor Secrete am descoperit în colecţia Monitorului Oficial, partea a II-a, care publică dezbaterile parlamentare:

DEZBATERI PARLAMENTARE

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 10 aprilie 2007

1.

Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:

1.27

Ion Stan – declaraţie politică: „Atacurile de presă la adresa persoanei prezidenţiale ameninţă şi destabilizează ordinea constituţională şi securitatea naţională?”;

Intervenţie consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedinţă

Domnul Ion Stan:

Declaraţie politică: „Atacurile de presă la adresa persoanei prezidenţiale ameninţă şi destabilizează ordinea constituţională şi securitatea naţională? „

Prezenţa capului Statului şi comandantului Armatei la analiza activităţii pe anul 2006 a serviciului naţional de informaţii pentru securitate internă ar fi trebuit să se constituie într-un eveniment notabil, un prilej important de clarificări doctrinar-strategice şi, deopotrivă, izvorul principalelor directive de securitate pentru Serviciul Român de Informaţii până la un proxim eveniment similar.

În mod firesc, bilanţul S.R.I. a fost aşteptat în orizontul de speranţe care să aducă evaluările şi concluziile strategice pe care Preşedintele României le va prezenta cu privire la starea de securitate a naţiunii, dedusă din efortul analitic integrator al Comunităţii Naţionale de Informaţii.

Deziluzia creată de preşedinte a fost însă cel puţin pe măsura aşteptărilor anunţate. Mesajul prezidenţial despre starea de securitate a naţiunii a fost substituit cu o sumă a consideraţiilor personale privind cauzele pentru care primul cetăţean al ţării, Traian Băsescu, şi-a pierdut popularitatea şi încrederea, devenind ţinta atacurilor presei care-l învinovăţesc de destabilizarea vieţii politice şi tulburarea ordinii constituţionale. Şi care, de ce nu, ar fi creat şi consensul parlamentar cu privire la necesitatea suspendării şi demiterii sale. Asta în cazul fericit în care nu va fi judecat şi pentru înaltă trădare.

Scontând pe spontaneitatea şi labilitatea psiho-sentimentală, acum de duzină, cu care a reuşit să ne prostească, Traian Băsescu, uitând că se află la o întâlnire cu profesionişti în identificarea şi combaterea diversiunilor şi dezinformărilor, a deturnat ordinea de zi a bilanţului S.R.I. ducându-şi discursul în zona derizoriului celor trei aşa-zis cauze ale crizei politice pe care adversarii săi ar fi provocat-o: 1) predarea la C.N.S.A.S. a dosarelor Securităţii; 2) condamnarea comunismului şi 3) vizitele la Parchet ale unor persoane importante (n.n. marii corupţi instrumentaţi la comanda politică!)

Trei minciuni sau trei dorinţe pe care Traian Băsescu le-ar avea în semn de pomenire a sa de către posteritate?!

Predarea dosarelor Securităţii, cu sau fără Băsescu, era literă de lege. El a orchestrat doar operaţiunea de succes imagologic din care a extras maximum de capital politic, al cărui beneficiu a fost atât de efemer încât, în prezent, însuşi preşedintele are, deşi nu ar recunoaşte, toate motivele să regrete implicarea sa într-un demers pe care l-a scăpat de sub control şi care s-a întors şi împotriva sa.

Implicarea preşedintelui în scandalul dosarelor Securităţii şi al C.N.S.A.S. a devenit etalonul negocierii influenţei şi puterii politice în cadrul Alianţei „Dreptate şi Adevăr P.D. – P.N.L”, fiind începutul sfârşitului acesteia. Teama liberalilor de şantajul cu dosarele l-a determinat pe premierul Tăriceanu să-şi creeze propriile C.N.S.A.S.-uri, oficializând, astfel, înfruntarea „pe viaţă şi pe dosare”, din care toţi cei implicaţi au pierdut. Au fost sacrificate inutil şi discutabil în ceea ce priveşte legitimitatea morală şi juridică o serie de persoane mai mult sau mai puţin publice. Dar preponderent din presa incomodă. Este notabil faptul că puterea a ţinut neapărat să o sacrifice în această vendetă politică, în primul rând, pe „campioana legii lustraţiei”, ceea ce este simptomatic pentru adevăratele dimensiuni ale intenţiilor de „curăţenie morală”, prea curând transformată în „macularea morală” a propriilor combatanţi ieşiţi din cadenţă.

C.N.S.A.S. a intrat, apoi, într-o ceaţă mult prea deasă, pentru a putea descoperi şi „peştii cei mari”. N-a căzut nici un cap de fost nomenclaturist comunist, fiindcă astăzi asemenea capete sunt mult prea sus în noua nomenclatură politică portocalie având, într-o ţară măcinată de corupţia instituţională la vârf, puterea de a ordona interpretarea şi aplicarea legii după propria lor dorinţă.

Condamnarea comunismului s-a dovedit a fi unul dintre cele mai mari bluff-uri băsesciene. Un act profund lipsit de etica ştiinţifică, care a denaturat şi falsificat istoria, fără a contribui cu nimic la însănătoşirea şi puterea capitalismului românesc. Numai un capitalism care să aducă prosperitatea românilor va reuşi să condamne comunismul.

Cetăţeanul-preşedintele, dimpotrivă, recunoaşte că reprezentanţii capitalismului autohton sunt vizitatori de lux ai parchetelor. Pesemne invitaţi pentru a da seama cum s-au despărţit ei de comunism şi cum asmut mogulii presa, acest câine de pază dezlănţuit al democraţiei, fără vestă şi fular oranj, împotriva lui Traian cel Mare.

A naibii de întortocheată şi grea mai este logica asta prezidenţială!

Demaşti securişti de marcă, iar ei, resuscitaţi de mediul social sănătos, devin peste noapte scribi talentaţi de articole antiprezidenţiale, care ţin paginile ziarelor mogulilor de presă.

Condamni comunismul, iar efectul imediat vizibil este acela că puţini capitalişti autohtoni devin clienţii justiţiei.

La aşa strategii, aşa rezultate. Una peste alta, acestea fiind temele predilecte ale cetăţeanului-preşedinte la bilanţul Serviciului Român de Informaţii, conform principiului locum legis actum (locul face legea), nu avem a înţelege decât că atacurile de presă la adresa lui Traian Băsescu au devenit noile ameninţări care destabilizează securitatea naţională, aceasta fiind, în esenţă, şi directiva Prezidenţială de Securitate Naţională nr. 0001/2007.

Nu putem să nu observăm că, de la prezenţa preşedintelui la acea şedinţă, camerele Palamentului nu s-au mai întrunit în şedinţa comună pentru exercitarea controlului asupra activităţii serviciilor secrete, prin analiza şi dezbaterea rapoartelor de activitate pe anii 2006, 2007, 2008 şi 2009, aşa cum Constituţia şi legile obligă.

Surse parlamentare ne-au confirmat că protecţia serviciilor faţă de controlul parlamentar a fost acordată de Traian Băsescu, pentru ca opoziţia să nu afle dovezi ale deturnării activităţii acestora în scopul consolidării puterii prezidenţiale şi a regimului politic cezarian.