Prins în flagrant. Primarul din Mioveni, reținut de DNA

Update. Conducerea PSD Argeş a votat, miercuri seara, excluderea din partid a primarului oraşului Mioveni, Ion Georgescu, cercetat de DNA pentru fapte de corupţie.

„Întrunit în şedinţă extraordinară, Biroul Permanent Judeţean al PSD Argeş a decis astăzi, 04.10.2023, excluderea din partid a domnului Ion Georgescu, primar al oraşului Mioveni. PSD condamnă ferm şi se dezice de orice faptă în afara legii din partea membrilor săi. PSD rămâne consecvent principiilor sale de integritate şi va fi intransigent cu oricine le va încălca”, se arată într-un comunicat semnat de preşedintele PSD Argeş, Ion Mînzînă.

Ion Georgescu deţinea funcţia de prim-vicepreşedinte al PSD Argeş şi de preşedinte al PSD Mioveni.

Update. Primarul din Mioveni, Ion Georgescu, a fost reținut de DNA sub acuzația de trafic de influență. Edilul ar fi fost prins în flagrant când restituia 10.000 de euro pe motiv că nu a rezolvat angajarea.

Acesta a fost adus de procurori la sediul DNA Pitești. Întrebat de reporterul Antena 3 CNN pentru ce a fost reținut, edilul a declarat: „Nu am luat, am dat”, fără să precizeze, însă, la ce se referă.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat, miercuri seara, că primarul orașului Mioveni va fi exclus joi din partid, în urma acuzațiilor care i se aduc.

Procurorii Serviciului Teritorial Piteşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) efectuează, miercuri seara, o percheziţie la locuinţa primarului oraşului Mioveni, social-democratul Ion Georgescu, într-un dosar de trafic de influenţă, au declarat pentru Agerpres surse judiciare.

Potrivit surselor, edilul ar fi fost prins în flagrant, în urma unui denunţ, în timp ce înapoia unei persoane, medic, suma de 10.000 de euro, bani primiţi anterior de la aceasta ca avans dintr-o sumă totală de 30.000 de euro ce ar fi fost pretinsă pentru a-i facilita angajarea pe un post de conducere la spitalul din Mioveni.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

4 Comentarii

  1. interesant nu? cum madam Lili a descoperit brusc din ce partid e coruptul in cazul asta, dar cand a venit vorba de ala din Campina ati cenzurat comentariul negativ ca nu a scris ca era penelist

  2. Inseaana ca, juma inaite si juma after. Asta-i spaga pentru angajarea la stat de degeaba in medicina, adicatelea 20.000 de euroi. Si listele de pacienti ai medicilor de familie se vand tot cu 20.000 de euroi. Succesuri DNA!

  3. Se spune ”flagrant delict”, domnisoara, atunci cand esti prins cu mata-n sac. O, biata limba stramoseasca…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.