
Fostul fotbalist Ladislau Korosi, care a dedicat echipei UTA Arad peste două decenii, a încetat din viață, sâmbătă, la vârsta de 78 de ani, a anunțat clubul pe pagina sa de Facebook.
Născut pe 24 februarie 1946, Laci Korosi a fost unul din fotbaliștii-reper ai formației CFR Arad începând cu a doua parte a anilor 1960, vreme în care trupa din Banu Mărăcine era o prezență obișnuită a Diviziei B. Tot la CFR a devenit conducător, apoi a a contribuit din plin la ascensiunea Strungului Arad.
Din 1995 și-a folosit toată experiența pentru UTA, căreia i-a oferit tot ce a avut mai bun mai ales în clipele grele prin care a trecut ”Bătrâna Doamnă”, potrivit sursei menționate.
Odihnește-te în pace, Kőrösi László !
UTA a fost o echipa apreciata. Eu sunt rapidist.