Președintele american Donald Trump a ordonat coborârea drapelelor SUA în bernă, după moartea cântăreței Dolly Parton, la vârsta de 80 de ani. Măsura este valabilă până la apusul soarelui din 1 septembrie și se aplică instituțiilor federale din țară, dar și reprezentanțelor americane din străinătate.
Dolly Parton a murit marți, 25 august. Vestea a declanșat un val de mesaje din partea artiștilor, politicienilor și oamenilor de afaceri. Cântăreața a devenit una dintre cele mai cunoscute figuri ale muzicii country, dar și un nume important în zona filantropiei.
Trump: „N-a existat niciodată cineva ca ea”
Donald Trump a reacționat la moartea artistei printr-un mesaj publicat pe platforma Truth Social.
„Cu mare tristeţe vă anunţ că Dolly Parton, una dintre cele mai mari cântăreţe de muzică country din toate timpurile – şi nu numai –, tocmai s-a stins din viaţă. Este o adevărată pierdere pentru milioane de oameni. N-a existat niciodată cineva ca ea şi nici nu va mai exista vreodată”, a transmis președintele american pe Truth Social.
Trump a anunțat apoi că drapelele vor fi coborâte în bernă în memoria artistei.
„În onoarea ei, voi dispune coborârea drapelului american în toată ţara pentru o perioadă de o săptămână, începând din această seară, la ora 18:00”, a scris acesta.
Mesajul s-a încheiat cu un ultim omagiu: „Odihneşte-te în pace, Dolly! Lumea te iubeşte”.
Casa Albă a publicat ulterior proclamația oficială. Drapelul american trebuie arborat în bernă la Casa Albă, pe clădirile publice și la bazele militare. Ordinul se aplică și ambasadelor, consulatelor și celorlalte facilități americane din străinătate, până la apusul zilei de 1 septembrie.
View this post on Instagram
Omagii din lumea muzicii, filmului și politicii
Moartea lui Dolly Parton a provocat numeroase reacții în Statele Unite și în afara țării. Artiști și personalități publice au vorbit despre influența sa asupra muzicii și despre activitatea caritabilă a cântăreței. Printre cei care au transmis mesaje se numără Bill și Hillary Clinton, Mick Jagger, Julia Roberts, Paul McCartney, Reba McEntire și Tim Cook.
Dolly Parton a fost cunoscută pentru piese precum „Jolene”, „I Will Always Love You” și „9 to 5”. Cariera sa s-a întins pe mai multe decenii și a depășit zona muzicii country. A jucat în filme, a compus pentru teatru și a construit în jurul numelui său inclusiv proiecte de divertisment și afaceri.
Artista provenea dintr-o familie săracă din Tennessee și era unul dintre cei 12 copii ai familiei. A început să cânte de mică în biserică, iar în adolescență a ajuns deja pe scena Grand Ole Opry din Nashville.
De la „Jolene” la milioane de cărți oferite copiilor
Dincolo de muzică, Dolly Parton a devenit cunoscută pentru proiectele sale caritabile. În 1988, a înființat Dollywood Foundation, iar câțiva ani mai târziu a lansat Imagination Library. Programul trimite gratuit cărți copiilor, de la naștere până la vârsta de cinci ani. Inițiativa a pornit din regiunea natală a artistei și s-a extins ulterior în mai multe țări.
Parton a explicat de-a lungul timpului că proiectul a fost inspirat de tatăl său, care nu știa să scrie și să citească.
Cântăreața s-a implicat și în finanțarea cercetării medicale. În 2020, a donat un milion de dolari fondului pentru cercetarea COVID-19 al Universității Vanderbilt. Donația a sprijinit inclusiv cercetări timpurii care au avut legătură cu dezvoltarea vaccinului Moderna.
Dolly Parton a murit la 80 de ani, după o carieră care a transformat-o într-una dintre cele mai cunoscute artiste americane și într-o figură admirată dincolo de lumea muzicii.
& Știre și cu domnul Cazimir Ionescu, de aceeași vârstă , probabil un fan, care spunea la TV și de Dolly Parton și de oița Dolly ?
Sincere Codoleantze ! a catat Foarte Bine !
Doliu o săptămână? Exagerat stil Trump. A donat pt cercetare în vaccin? Hm…