Dosarul „Sex cu minori”: Doru Iuga rămâne în arest, împreună cu ceilalţi şase acuzaţi

Tribunalul Bucureşti a menţinut, vineri, decizia de arestare preventivă a celor şapte persoane, printre care şi Doru Iuga, acuzate de proxenetism sau sex cu minori şi a confirmat decizia de emitere a unui mandat de arestare în lipsă pe numele lui Costel Ţurcanu, poreclit „Scooby”.

Tribunalul Bucureşti a respins, vineri, recursurile făcute de acuzaţii în dosar şi a menţinut decizia luată în urmă cu o săptămână de o instanţă a Judecătoriei Sectorului 2, privind emiterea de mandate de arestare preventivă pentru directorul OTV Andrei Costin Doru Iuga, oamenii de afaceri Klaus Zander şi Andrei Marius Staicovici, precum şi pentru Viorel Manolache, Romeo Ştefan Haciadurian şi Adrian Dobre, acuzaţi de proxenetism sau sex cu minori şi pentru emiterea unui mandat de arestare preventivă în lipsă, pentru 30 de zile, pe numele lui Costel Ţurcanu, poreclit „Scooby”.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului Capitalei, Bogdan Staicu, declara, pentru MEDIAFAX, că acesta este unul dintre proxeneţii din grupare. Costel Ţurcanu ar fi plecat din ţară, existând informaţii că ar fi în Germania.

Cetăţeanul german Klaus Zander a spus, vineri, la Tribunalul Bucureşti că îşi retrage recursul.

Recursurile persoanelor arestate în dosarul de proxenetism şi prostituţie masculină trebuiau să se judece miercuri, însă au fost amânate până vineri întrucât Ştefan Romeo Haciadurian era internat cu fractură de şold.

Acest incident a fost invocat şi de avocaţi, în şedinţa de vineri, când s-a susţinut că acuzaţii nu ar fi în siguranţă în arest.

Persoanele care se prostituau în beneficiul reţelei câştigau zeci sau sute de lei, în vreme ce proxeneţii reţineau câştiguri de ordinul a mii de lei.

Membrii reţelei racolau, de obicei, tineri din medii defavorizate, inclusiv minori fără adăpost şi le găseau clienţi pentru a se prostitua. Odată ce tinerii începeau să câştige mai mulţi bani, ajungeau să ceară ei înşişi să le fie găsiţi clienţi şi să fie transportaţi de proxeneţi la locuinţele acestora. Majoritatea tinerilor racolaţi sunt din Bucureşti şi judeţul Ilfov.

Toate persoanele implicate în acest caz sunt bărbaţi care aveau fie rolul de proxeneţi, fie se prostituau, fie erau clienţi.

Cercetările efectuate recent în dosarul 394/P/2004, dosarul privind uciderea unui copil de 11 ani, în anul 2004 la Ciolpani, au condus la Costel Ţurcan, zis „Scooby”, Andrei Marius Stoicovici, zis Adi BMW, proxeneţi homosexuali, şi Klauz Zander, client, se arată în referatul procurorilor cu propunerea de arestare preventivă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.