Două scenarii pentru viitoarea Europă

Criza economică a redus statura Europei în lume până în punctul în care ea nu mai este văzută ca parte din soluţiile la problemele globale, ci are o mare problemă internă. Din punct de vedere psihologic, aceasta a subminat încrederea şi a redus ambiţiile europene pe plan internaţional, se arată într-un articol de opinie publicat de European Voice.

Se constată o renaţionalizare a politicii externe. Statele membre investesc mai puţin în eforturile comune decât o făceau până de curând şi tind să formuleze poziţii naţionale fără a se coordona cu statele partenere. Agendele naţionale predomină în politica europeană.

Dacă criza euro nu va fi depăşită, reducerea ambiţiei şi a coerenţei va duce inevitabil la o marginalizare a politicii externe a UE. Ţările mari (Marea Britanie, Germania şi Franţa) vor continua să joace roluri importante, dar tensiunile vor reduce abilitatea lor de a lucra împreună.

Dacă UE va reuşi să depăşesacă criza euro, două scenarii sunt posibile. Unul presupune că Marea Britanie va ajunge la o acomodare durabilă a ambiţiilor sale cu cele ale restului UE. Aceasta nu înseamnă că se va ajunge la schimbări majore în politica europeană, dar că actualul Tratat de la Lisabona va fi modificat într-o maniera mult mai ambiţioasă. Este vorba de întărirea mandatului înaltului reprezentant UE pentru politică externă şi de securitate şi de o nouă politică de apărare, care va împărţi rolurile între NATO şi UE. Statele membre îşi vor păstra identitatea pe scena internaţională, dar vor fi integrate într-o politică europeană coerentă.

Al doilea scenariu presupune că actuala criză nu va putea fi depăşită decât printr-o integrare masivă în zona euro. Transferul suveranităţii fiscale şi a politicii economice va duce la formarea unei noi “inimi” a Europei, organizată pe principii federale. Cel mai probabil, nu toate statele din zona euro vor dori să se alăture acestui grup, în special Marea Britanie, care nu va urma politica externă a UE şi chiar va ajunge să părăsească UE.

Adâncirea integrării în cadrul acestui grup federativ va duce la dezvoltarea unei politici externe şi de securitate comună. Însă acest pas înainte ca fi plătit printr-o pierdere a trenului către această federaţie de către un număr de state, care probabil nu vor participa la proiect.

Este de înţeles că liderii europeni se concentrează acum pe a face faţă următorului val de atacuri din partea pieţelor, însă ei trebuie să reflecteze şi la implicaţiile pe termen lung ale deciziilor lor în politica de securitate. Dacă UE va pierde razboiul cu pieţele de capital, politica externă va fi o pagubă colaterală, iar securitatea Europei va avea de suferit.