
Apropierea Congresului extraordinar al PSD scoate în sfârșit la vedere mizele ascunse ale acestei decizii luate pe picior de către actuala conducere a PSD. Pe lângă modificarea statutului, Liviu Dragnea vrea să-i testeze la rece pe cei care îi poartă sâmbetele ca președinte al PSD.
Surse social democrate susțin că actualul lider nu are nicio emoție în privința rezultatelor viitoarelor alegeri din 10 martie, mai ales că mizează nu doar pe sprijinul filialelor fidele lui, ci și pe cel al mai multor viitori secretari și subsecretari de stat, precum și pe cel al unor lideri care se văd obligați să-i acorde încrederea pe mai departe, indiferent de ceea ce-și doresc ei cu adevărat. Dincolo de testul la care își va supune Liviu Dragnea partidului, astfel încât să știe pe cine poate miza pe viitor și cine va trebui retras din linia întâi din cauza neascultării, pesediștii vor să umble la statut. O serie de prevederi ale regulamentului de funcționare al celui mai mare partid le dă bătăi de cap anumitor baroni locali, dar și conducerii centrale. Și asupra acestui punct care figurează pe ordinea de zi a Congresului extraordinar părerile sunt împărțite. În timp ce opozanții lui Dragnea solicită noi modificări, alte facțiuni din partid nu sunt atât de convinse de oportunitatea schimbărilor.
De ce sunt strânși cu ușa unii lideri
Președintele PSD Liviu Dragnea, alături de restul conducerii partidului, au decis la ultima ședință a Comitetului Executiv Național să le prelungească mandatele președinților interimari de organizații. Toți aceștia au fost numiți de echipa lui Liviu Dragnea. 11 organizații din țară, printre care se înscrie și cea de la București-Ilfov, se află în situația interimatului. Preocupați să rămână cu scorul ultimelor alegeri, social-democrații amână din nou desemnarea șefilor din teritoriu. Această măsură a mai fost luată o dată, respectiv în martie anul trecut, când s-a stabilit data alegerilor locale parțiale în mai multe orașe din țară. La vremea respectivă s-a anunțat că este preferată această variantă, pentru că este mai importantă lupta externă pentru câștigarea a cât mai multor șefii de administrații locale decât cea internă pentru posturile de președinți de organizații județene. Deși această hotărâre i-a avantajat pe unii interimari care au confirmat că au performat grație acestei variante de lucru, alții care au pierdut primăriile la finalul primăverii trecute au rămas în continuare pe funcții. Ba mai mult, grație acestei ultime dispoziții toți interimarii sunt păstrați pe pozițiile de conducere cel puțin până în 2021. Potrivit Statutului, deşi sunt interimari, liderii filialelor judeţene fac parte din Comitetul Executiv al PSD şi au drept de vot.
Calcule date peste cap
„În ultimul Comitet Executiv Național s-a discutat și despre conferințele de alegeri din teritoriu. În momentul de față, conducerea centrală a decis să nu se organizeze alegeri așa cum preconizau o parte din colegi. Nu organizăm alegeri, pentru că 2018 e un an de pregătire pentru alegerile din 2019, europarlamentare și prezidențiale, și nu se impune un astfel de eveniment în parcursul organizațiilor PSD. 2020 este un alt an important, pentru că vorbim de un an electoral plin, prin alegerile locale și parlamentare. Drept urmare, alegerile vor fi organizate în 2021 în toate organizațiile din țară“, susțin, la unison, senatorii și deputații PSD care provin din asemenea organizații. Majoritatea pesediștilor din cele 11 organizații cu conduceri care n-au trecut prin alegerile interne își făcuseră deja planuri mari. Cu excepția filialei mamut București-Ilfov a PSD, peste tot se făcuseră noi calcule prin aruncarea în confruntările interne a unor posibili lideri. Filiale PSD cu preşedinţi interimari sunt PSD Cluj, în fruntea căruia a fost „înscăunat“ Horia Nasra, PSD Sibiu – Bogdan Trif, PSD Braşov – Marius Dunca, PSD Gorj- Florin Cârciumaru, PSD Alba – Cornel Murg, PSD Satu Mare – Aurelia Fedorca, PSD Botoşani – Doina Fedorovici, PSD Iaşi – Maricel Popa, PSD Suceava – Ioan Stan, PSD Bucureşti – Ilfov – Gabriela Firea și PSD Neamț cu Ionuț Arsene, aflat după gratii. l
Corupții vor fi adăpostiți de statut
Secretarul general al PSD Marian Neacșu este cel care centralizează toate propunerile de modificare ale statutului venite de peste tot din țară. La ședința de CEX de săptămâna viitoare vor fi analizate aceste sugestii, urmând să fie prezentate și la Congres. Principala doleanță comună a majorității liderilor mai mici sau mai mari din PSD vizează eliminarea sancțiunilor politice interne pentru toți socialiștii anchetați penal sau aflați în stare de incompatibilitate, până la o decizie definitivă a unei instanțe. O altă dorință are ca obiect sporirea puterii președinților de organizații județene care se vor, concomitent, și vicepreședinți, la nivel național.
„Dragnea își blochează susținătorii pe funcții” Ce tot spuneți domnilor? Dragnea nu știe absolut nimic de asta. Nu e plecat cumva în America sau Israel?