Dragnea şi Tăriceanu numără banii

Preşedinţii PSD şi ALDE, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, vor avea luni o şedinţă de coaliţie pentru a discuta despre proiectul bugetului pentru anul 2019, potrivit unor surse politice. O altă temă ar putea fi atacarea la CCR a refuzului preşedintelui de a-i numi pe cei doi miniştri.

„Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, se va întâlni în cursul zilei de luni cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, subiectul principal de discuţie fiind bugetul de stat”, au precizat, pentru mediafax.ro, surse politice.

De asemenea, un alt subiect de discuţie va fi strategia pentru noua sesiune parlamentară, au mai susţinut sursele citate.

”Este posibil ca cei doi să vorbească şi despre oportunitatea ca Guvernul să atace la CCR refuzul preşedinteşlui de a-i numi pe Lia Olguţa Vasilescu şi Mircea Drăghici la Dezvoltare şi Transporturi”, au mai afirmat sursele citate.

Ședinţa care urmează să aibă loc luni va fi prima şedinţă a coaliţiei din anul acesta, cei doi lideri ai coaliţiei întorcându-se recent din concediu.

Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, nu va participa însă la şedinţă, fiind prezent la Bruxelles, în cadrul Preşedinţiei Consiliului UE.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

7 Comentarii

  1. Ați zice totuși despre Liviu Dragnea că „s-a oferit să joace rolul vinovatului nevinovat” , în dosarul „Referendumul” ? Opinați că ar putea solicita și despăgubiri ?

  2. Opinați că prejudiciile ar trebui plătite de vinovați și acordate și despăgubiri ?
    Totuși cei prejudiciați au fost și mulți încă mai sunt în funcțiile de decizie, de elaborare de acte normative, de punere în aplicare a lor, ? Opinați că ar putea să își voteze și despăgubiri ?

  3. „Numara” banii lipsa!!
    Jale, economia duduie in mintile lor bolnave, Leul=Moneda nationala care arata in orice tara normala Sanatatea Economiei Tarii, e pe butuci!
    Dar e bineeee, o sa apara Dragnea si Tariceanu sa ne spuna ca e bineee!!!

  4. Ați zice și că Livu Dragnea și Tăriceanu „au prins”, „programul politic Nevinovatu'” , al coaliției de guvernare ?

  5. „Cifre DEZASTRUOASE pentru Guvern: România, cel mai MARE Deficit Guvernamental din UE!

    România înregistra , în cel de-al treilea trimestru al anului trecut, cel mai mare deficit guvernamental din UE, -3,6% din PIB, la polul opus situându-se Malta (+3,8%), și Portugalia și Bulgaria, cu surplus de 3,6%, conform datelor Eurostat.

    Deficitul guvernamental a fost în România -3,8% din PIB în T1, și -2,3% din PIB în T2.

    În UE deficitul guvernamental era 0,6% din PIB, în creștere față de 0,4% în trimestrul precedent, iar în zona euro indicatorul era 0,5% din PIB, în creștere de la 0,3% în T2.

    Excedent bugetar înregistrau 12 state membre.

    În UE 28 veniturile guvernamentale reprezentau 44,9% din PIB în T3, la același nivel cu trimestrul precedent, iar cheltuielile guvenamentale erau 45,5% din PIB, față de 45,3% din PIB în trimestrul precedent.”
    Editat
    Viorico, du-te si fa gogosi pentru familie!

    E lesne de inteles cum Viorica si Romania va „reusi” sa duca UE pe calea cea buna la realizarea Bugetului pe 2020-2026!!

    • Anul are 4 (patru) trimestre, la fotbal nu conteaza scorul din minutul 68. Pentru surplus nu se acorda cununita, iar impuscatul si-a gasit sfarsitul si pentru ca a vrut sa treaca pe excedent bugetar, banii astfel rezultati urmand a fi imprumutati statelor din lumea a treia. Apropos, aveti impresia ca Portugaliei ii merge bine, ca de Bulgaria stim cum o duce?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.