Drulă: „Sinistră este decizia CCR privind pensiile parlamentarilor”

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, apreciază că decizia Curţii Constituţionale, care a stabilit marţi că abrogarea pensiilor foştilor parlamentari este neconstituţională, este „sinistră”.

Aprecierile vin după ce Curtea Constituţională a României a constatat, marţi, că, indemnizaţia pentru limita de vârstă, până la abrogarea sa, era un drept legal acordat deputaţilor şi senatorilor care au exercitat cel puţin un mandat parlamentar complet, la data împlinirii vârstei de pensionare, iar prin retragerea şi eliminarea sa fost afectată integritatea şi substanţa unui drept legal dobândit.

„Sinistră este decizia CCR privind abrogarea pensiilor parlamentarilor. Aşa-numitul ‘principiu al securităţii juridice’ se traduce prin ‘privilegiul odată acordat rămâne pe viaţă’. Un principiu de bază al nomenclaturii oricărui regim abuziv. O decizie care dă cale liberă acordării altor privilegii plătite din bani publici. E suficient să intre în vigoare o zi şi vor rămâne pe viaţă. Este cazul pensiilor speciale ale foştilor primari. La 1 ianuarie intră în vigoare. Dacă nu sunt abrogate până atunci, vor rămâne pe viaţă şi vom avea încă câteva zeci de mii de beneficiari de pensii speciale în România”, scrie liderul USR, pe Facebook.

Pe de altă parte, el atrage atenţia asupra faptului că, atunci când Guvernul şi-a angajat răspunderea pe „Legea creşterii taxelor”, CCR „n-a văzut nicio problemă cu încălcarea” securităţii juridice.

„E OK sa plătim toţi taxe mărite cu efect imediat, de luna următoare, cu încălcarea şi derogarea de la tot cadrul normativ fiscal existent. Instituţii care ar trebui să asigure protecţia drepturilor constituţionale şi baza republicii noastre sunt cele care instituie nedreptatea. O nedreptate vizibilă de pe Lună. Încet-încet, noua nomenclatură a capturat instituţiile României şi, sub aparenţa unui regim democratic, am ajuns din nou la un regim oligarhic, cleptocrat şi autoritar”, adaugă liderul USR.

Potrivit unui comunicat al CCR transmis, cu unanimitate de voturi în privinţa pct.1 şi 3, şi cu majoritate de voturi în privinţa pct. 2, judecătorii constituţionali au admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. I din Legea 192/2023 pentru abrogarea capitolului XI din Legea 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică deputaţilor/senatorilor care au exercitat cel puţin un mandat parlamentar complet anterior intrării în vigoare a Legii 192/2023.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

16 Comentarii

  1. Oameni de rahat și Ciociolini Constituționali ! Unde dracu scrie în constituție că o pensie specială e constitutioasa și una nu , numa Ciociolini de la Curte știu.

  2. Da, drula, am inteles! Tu esti ala care spune ca nu sunt bani pentru majorarea pensiilor pe contributivitate. Dar ati dat un miliard de euro pe vaccinuri, ati majorat draconic preturile la gaze si curent! Ne-ati ciuruit, voi PNLUSR „speranta natiei”. Acum torni gaz, vrei revolutie! Cand vei avea varsta de pensie iti vei da si tie o pensie speciala. Si fratelui Ungureanu. O lege cu care sa ii obligi sa plateasca contributie ca la Parlamentul european de ce nu propui?Sau mizezi pe ignoranta votantilor?

  3. Cât e pe lângă ciolan e zmeu, așa era și înainte de alegeri acum 4 ani apoi s-au pus pe treabă cum spune cineva mai sus! Nu mai păcălește pe nimeni chiar daca e adevărat ce spune

  4. BRAVOS BESTIILOR,BRAVOS SCARNAVIILOR ,DA-VA UNIVERSUL INMIIT PEDEPSE SPECIALE AICI VOUA SI URMASILOR VOSTRI SI DINCOLO DE VIATA PAMANTEANA…. JUSTITIA ROMANA=MAGISTRATII ROMANI=CCR=HAZNADE DE FECALE UMANE,JIGODII IN LUX PE SPINAREA ROMANILOR…! CONTINUATI CU PERSIFLAREA ,,GUVERNANATI SI JUSTITIARI,,.VETI PLATI PRIN PROGENITURI SI URMASII PROGENITURILOR VOASTRE CURAND…..AMIN

  5. Phihopatii astia au facut si constitutia in degredeu ca sa semene cu curcubeul

  6. dispare și CCR și specialiști lor dacă nu mai votați PSD-PNL.
    Dacă ii votați în continuare, înseamnă că va place sa fiți taxați

  7. Drula sa-si aminteasca cum ne promitea cucoana pruna ca o sa scada pretul la gaz dupa liberalizarea pietei.sau sa-l sa-l intrebe pe voiculescu de ce a cumparat vaccinuri de un miliard de euro pe care nu le vrea nimeni acum pentru ca sunt foarte sigure si eficiente,conform tuturor martafoilor din usr.

  8. Nu numai decizia este sinistră, ci toată echipa CCR este la fel sinistră și batjocoritoare la adresa
    întregii Românii.

  9. „nu se aplică deputaţilor/senatorilor care au exercitat cel puţin un mandat parlamentar complet
    ANTERIOR intrării în vigoare a Legii ”

    -in sens invers
    se puteau NATIONALIZA TOATE PENZIILE,
    aviz amatorilor!

  10. eu m-am saturat de dealde astai care nu stiu sa faca nimic
    latrai care nu au facut nimic in viata

  11. Drula minte ca orice userist/aurist, parlamentarii n-au pensii pentru perioada de activitate, dintr-o anomalie a lor (prostie tipica), au o indemnizatie de compensare, care va dispare in noua lege a pensiilor. Situatia a fost la totii alesii (parlament, primarii, parlament european, care nu aveau salarii, deci nu depuneau contributii la pensie. Din Ian 2024 se corecteaza in RO, la BXL ramane, tot din banii vostri.

  12. Ce nu spun judecatorii CCR, dar nici drula, este faptul ca pensiile acestea, nefiind pe contributivitate, nu pot fi incadrate la capitolul „drept castigat”. Pensiile speciale din Ro, sunt niste sume imense pe care niste escroci le dau cadou unora cand au interesul. De aceea pot fi luate oricand tot de catre cei care le-au dat-sinistrii din Parlamentul Ro. Deciziile CC sunt mai presus de Dumnezeu, in acceptiuna lor. In realitate, acolo sunt niste sinecuristi ai partidelor, aparatori ai propriilor pensii mari cat Universul si la fel de „legale” ca si sumele luate de catre partidele politice de la bugetul de stat, ca nicaieri in lume. Nici macar bunul simt de a introduce contributivitate ca la Parlamentul European, pentru pensii, nu au catadicsit.

  13. ‘privilegiul odată acordat rămâne pe viaţă’
    mi se pare corect! si efectul glontului odata tras in capul specialilor ramane tot pe viata!
    adica barem stii pt ce traiesti si pt ce mori.

  14. ia desecretizatzi voi salarilled din SRI si interne…desecretizati si pe cele din armata…
    primarii, etc.
    un site cu lista TUTUROR BUGETARILOR indiferent de institutiile bugetare in care lucreaza
    va vetzi lamurii singuri ce si cum
    va vetzi ingrozi de lista de parazitzi publici ce impinzeste toate sectoarele
    nu vetzi putea determina si gradul de competentza…asta-i o problema si mai grava
    probabil ca in spatele unuia care stie ce face—se ascund vreo zece pile habarniste ale sefilor celui care munceste ..:) ca asa-i in tenis
    de fufete nu mai vorbim…ca trebuie sa fii milos cu ele si sa le asiguri o piine si o pensie dupa ce le scimbi

  15. @Tudor
    -e invers:
    „pricipiul contributivitatii” ESTE FALS,
    e doar pentru lumpeni.

    ” Ei braţul tău înarmă
    -a spus Eminescu-
    ca să loveşti în tine ”
    a continuat cu „Şi pe voi contra voastră la luptă ei vă mân’. De ce să fiţi voi sclavii …”

  16. sint unii selecti
    care vor apuca penzia speciala:
    -ca o garantie pt. penzia ordinara!

    dupa „ordine” vine „ordine imuabila”,
    de neschimbat,de ne-mutat:
    se poate si altfel,se numeste „haos”.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.