Dublu motiv de supărare pentru producătorii de miere

Cantitatea de miere de tei realizată în acest an este cu 80 % mai mică decât cea de anul trecut, principala cauză fiind reprezentată de condiţiile meteo din perioada culesului, o producţie mai mică cu 60% fiind consemnată şi la mierea de salcâm, relevă datele Asociaţiei Crescătorilor de Albine (ACA) Hunedoara.

„Culesul la florile de tei a fost, practic, calamitat din cauza condiţiilor meteo. Floarea de tei este pretenţioasă la temperatura exterioară, umiditate, presiune atmosferică, toate acestea influenţând cantitatea de nectar. Anul acesta producţia de miere de tei a fost mai mică cu peste 80% faţă de anul trecut, în judeţul Hunedoara realizându-se doar 3 tone. Este infim”, a declarat vineri vicepreşedintele ACA Hunedoara, Tiberiu Korb.

Potrivit acestuia, vremea a fost nepotrivită şi în perioada recoltării la florile de salcâm, apicultorii înregistrând pierderi de circa 60%, comparativ cu ceea ce au realizat anul trecut. În aceste condiţii se estimează că apicultorii au în stocuri aproximativ 40 de tone de miere de salcâm.

În prezent, apicultorii au probleme şi cu parazitul Varroa Jacobsoni, care a atacat familiile de albine în proporţie de peste 30%. Acest acarian se hrăneşte cu hemolimfa albinelor şi conduce la mortalităţi masive, dacă nu se intervine la timp.

„Este nevoie de ajutorul statului pentru salvarea apiculturii din România, atât prin acordarea de subvenţii, cât şi prin impunerea unor taxe şi controale la mierea adusă din import. Piaţa este invadată de mierea din Ucraina şi China, care nu corespunde normelor Uniunii Europene şi are o calitate îndoielnică. Pe lângă taxe şi controale, se impune menţionarea explicită pe fiecare borcan că acea miere nu este din UE. Noi suspectăm că chiar şi mierea despre care se spune că este din Republica Moldova, ar fi una adusă, de fapt, din Ucraina”, a arătat reprezentantul apicultorilor din judeţul Hunedoara.

Situaţia este una la nivel naţional, Asociaţia Crescătorilor de Albine din România solicitând Guvernului, în luna octombrie, introducerea mierii pe lista produselor pentru care se aplică regimul de licenţe de import, în conformitate cu OUG 84/2023.

În ceea ce priveşte subvenţiile de la stat, vicepreşedintele ACA Hunedoara a menţionat că acestea ar trebui să ajungă direct la apicultorii care au demonstrat că produc miere, cu adevărat.

„Subvenţia la kilogramul de miere produs este cea mai bună formă de ajutor, apropiată de adevăr, şi nu programele de mii de euro pentru nişte stupine despre care vom constata că peste cinci ani nu mai există”, a conchis Tiberiu Korb.

În judeţul Hunedoara sunt circa 1.000 de apicultori.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5

7 Comentarii

  1. Se importă din China! Apropo, toată piața europeană e invadata de miere chinezească de calitate zahar+apa cu mirodenii sa miroase a flori, nu se vinde și o exportă în România din tara care sta pe raft, tu cetățean trebuie sa fii atent la ceea ce scrie pe eticheta produsului.

  2. Continuati cu acoperirea cerului, tovarasi! Disparitia albinelor duce la disparitia vietii.

  3. tara din UE care mai foloseste neonicotinoide este Romania.
    Albinele isi pierd orientarea si poate si oamenii!
    Nici DTTul nu avea remanenta in sol peste 50 de ani!

  4. DOAMNE NU PEDEPSI -PE CEI CINSTIȚI-DAR NU-I IERTA PE CEI CE SUB MASCA BIOETICII,PROTECȚIEI MEDIULUI -DUC OMENIREA ÎNTR-O SĂRĂCIE CRUNTĂ,APOI CANIBALISM,APOI „THE END” -KONEȚ-SFÂRȘIT!=DOAR ATÎT- CÂND VAROA SE TRATA -ALBINELE SE ÎNMULȚEAU,CÂND LIVEZILE SE STROPEAU,LA FEL CA ȘI CELELATE CULTURI -ERAU ȘI ALBINE ȘI PRODUSE -DAR -OMUL ÎȘI URMEAZĂ DESTINUL –AUTODISTRUGEREA CONȘTIENTĂ===

  5. bună!
    Eu consum zilnic miere de albine.dar în piețele din orase si nu numai
    micii producatori de miere vând miere falsificată cu tot soiul de siropuri și arome,cu sirop de glucoza pt mierea de salcam.

  6. la mare greu mierea din UrCraca !
    Am devenit deja fosforescent și nu mai am nevoie de electrică la lecturile nocturne, măR😜g…
    ● RumburKK- Cititoru’ de Clasici Ruși pe nemâncate, nerăsuflate, nedormite. NOPȚI ÎN ȘIR ! -RumburKK ●

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.