Dumitru Buzatu a primit drepturi

Tribunalul Vaslui a acceptat cererea fostului președinte al Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, de a părăsi județul și a se deplasa în județul Iași.

Având în vedere că măsura controlului judiciar îi permitea să circule doar pe teritoriul județului Vaslui, Dumitru Buzatu, judecat pentru luare de mită a solicitat extinderea razei pe care se poate deplasa, astfel încât aceasta să cuprindă și județul Iași, pentru a i se permite să-și viziteze și să-și îngrijească tatăl în vârstă de 96 de ani, domiciliat în comuna Ruginoasa. În cerere a fost invocat și dreptul acestuia la apărare, subliniindu-se că unul dintre avocații lui Buzatu este din Iași.

”În temeiul art 215 alin 9 Cod procedură penală, admite cererea inculpatului Buzatu Dumitru, aflat sub măsura preventivă a controlului judiciar dispusă prin Încheierea nr. 68/MPCP din data de 20.06.2024 pronunțată în dosarul nr. 2562/89/2023/a1.2 al Tribunalului Vaslui. În baza art.215 alin 9 raportat la alin 8 Cod procedură penală, dispune înlocuirea obligației stabilite în sarcina inculpatului conform dispozițiilor art 215 alin 2 lit a Cod procedură penală, în sensul că, în loc de ‘obligația de a nu depăși limita teritorială a județului Vaslui, decât cu încuviințarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței’, stabilește în sarcina inculpatului ‘obligația de a nu depăși limita teritorială a județului Vaslui și a județului Iași, decât cu încuviințarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței’ ”, se arată în decizia Tribunalului Vaslui.

Instanța a menținut celelalte obligații ale inculpatului, dispuse pe data de 20 iunie 2024, când Buzatu a fost plasat sub control judiciar, după ce anterior fusese închis la Penitenciarul Vaslui și apoi timp de mai multe luni s-a aflat în arest la domiciliu.

În septembrie 2023, Dumitru Buzatu a fost prins în flagrant de procurorii anticorupție când primea 1,25 milioane de lei drept mită pentru a favoriza o firmă să obțină un contract. Banii au fost găsiți de anchetatori în portbagajul mașinii acestuia, după ce fostul președinte al Consiliului Județean Vaslui i-ar fi primit într-un restaurant.

Recomanda

2 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.