Fostul ministru al Educaţiei Ecaterina Andronescu a declarat, luni, că îl va acţiona în judecată pe actualul ministru, Daniel Funeriu, dacă acesta nu îşi cere scuze public pentru afirmaţia că ea ar fi încurajat acordarea de diplome universitare pe bani.
„Îl dau în judecată dacă nu îşi cere scuze pentru aceste afirmaţii, pentru că eu sunt singurul ministru care într-un singur mandat am desfiinţat 37 de universităţi, iar de cazul Spiru Haret nu mai vorbesc, în condiţiile în care ordonanţa mea de neacreditare a fost anulată în prima zi de domnul Funeriu”, a spus Ecaterina Andronescu.
Funeriu a declarat, joi, că iniţiativa Ecaterinei Andronescu de a permite unora dintre elevii care au picat examenul de bacalaureat să se înscrie la universitate şi să urmeze un an pregătitor este „năstruşnică” şi „iresponsabilă”.
Daniel funeriu a mai afirmat că această iniţiativă ar putea fi „rezultatul unei cârdăşii cu cei care au fost obişnuiţi ca universităţile să fie fabrici de bani”, acest fapt arătând cum a fost ministrul Educaţiei, întrucât propunerea a venit de la Ecaterina Andronescu, fost ministru de resort.