Economia românească e ca malnutriția

Dincolo de disputele bulevardiere între Guvern și Președinție, în care fiecare dintre părți vrea să și-l ia ca aliat pe Isă­rescu și să își bazeze campania electorală pe așa-zisă ancora de stabilitate, BNR, există o certitudine: economia României este ca malnutriția, este dezechilibrată și nesănătoasă.

Cifrele macroeconomice și mai ales situația din sistemul bancar o dovedesc cu asupra de măsură. Mai mult de 75% din PIB-ul României se realizează din activitatea primelor 100 de companii după cifra de afaceri, unde lucrează mai puțin de 300 de mii de salariați. Aceste companii sunt concentrate pe domenii care sunt sau au tendința de a deveni monopoliste: industrie alimentară, BigPharma, energie și alte utilități, mall-uri, hipermarket-uri și megacentre comerciale, banking. Din acest Top 100 fac parte doar 5 companii cu capital românesc, restul de 95 fiind multinaționale. Raportat la aceste 100 de companii, care fac 75% din PIB, restul de 25% îl fac companiile mici și mijlocii, precum și profesiile liberale sau reglementate. Față de cei circa 300 de mii de salariați din corporații, restul până la 5,5 milioane de salariați lucrează la stat sau la aceste IMM-uri. Reamintesc că, așa cum spuneam acum 10 zile, aceste entități multe și mărunte se confruntă în 2018 cu o creștere cu 60% față de anul trecut a abandonului sub formă dizolvării și cu o creștere cu 133% față de anul trecut a cvasiabandonului sub forma suspendării activității, dar și cu o creștere a numărului de falimente cu 20% față de anul trecut. Aceste situații de abandon sau insolvență afectează, desigur, proprietarii afacerilor respective, dar distrug locurile de muncă cu greu și în răspăr create.

În zonele bogate și intens populate (București, Cluj, Timișoara, Constanța, Sibiu și Brașov), oamenii de afaceri se confruntă cu lipsa de forță de muncă. În schimb, în zonele sărace și depopulate (adică tot restul țării, dar mai ales județele Moldovei și județele Teleorman și Giurgiu), comunitățile locale se confruntă cu lipsa de locuri de muncă și de perspective. De aceea, oamenii sunt nevoiți să lucreze la negru, în insecuritate și improvizație (ignorând sau renunțând la securitatea socială, ca o mită plătită angajatorului, pentru „cadoul“ de a le fi dat ceva de muncă) sau să își părăsească familiile, pentru a migra în străinătate.

Nimeni nu mai face eforturi pentru educație și pregătire profesională. Astea se dobândesc pe furate, la locul de muncă.

Nimeni nu mai are timp și resurse pentru spitale publice. Serviciile private de sănătate se concentrează în orașe, unde există salariați corporatiști care își plătesc asigurări private de sănătate by default, ca parte a pachetelor salariale acordate (beneficii care, btw, sunt ulterior retrase de managerii obișnuiți să „eficientizeze“ activitatea firmei tăind costuri salariale și reducând locurile de muncă). Accesul egal la sistemele de îngrijire a sănătății este, pentru mare parte din populația din zonele sărace, doar un slogan din Constituție.

Din această concentrare nesănătoasă a economiei în mâinile proprietarilor celor 100 de companii care fac 75% din PIB și din acest dezechilibru pernicios între zonele bogate (care devin ultrabogate) și zonele sărace (care se deșertifică și se depopuluează) rezultă incredibilul procent de 80% din mâncarea necesară anual națiunii care provine din import. Multe alte bunuri de larg consum se importă masiv, dar alimentele, teoretic, ar trebui să fie produse aici. Nu numai pentru că există, raportat la fiecare locuitor al României, suprafețe de teren agricol mai mari decât oriunde în Europa, ci și pentru că românii încă mai cred că fructele, legumele și alimentele produse la noi sunt cele mai bune din lume. Importăm, totuși, mâncare, și nu utilizăm resursele naturale. Și din acest motiv, tinerii din zona rurală nu au de ales și abandonează totul, pentru mirajul urban, în țară sau mai ales, în străinătate.

Sistemul bancar din România, pentru care se alocă toate resursele din lume, inclusiv timp prețios luat din cel alocat vacanțelor frecvente ale dlui Iohannis, este totuși cel mai mic din Europa. Spre exemplu, Bulgaria are active bancare de două ori mai mari decât cele acumulate în România, iar Cehia, active bancare de 3,5 ori mai mari, deși România are o economie cu mult mai mare decât cea a Bulgariei și una comparabilă cu cea a Cehiei.

Și mai grav este că în anul 2017 se observase că 7 bănci din 37 acordau 75% din totalul creditelor noi, iar cele mai multe astfel de credite erau credite acordate în cadrul programului Prima Casă, credite de nevoi personale fără ipotecă și credite guvernamentale. Așadar, 30 din 37 de bănci somează, de vreme ce „reușesc“ să acopere restul de 25% din stocul creditelor în derulare.

Chiar și aceste așa-zise campioane ale creditării în România se ocupă din ce în ce mai puțin cu creditarea și aproape deloc cu creditarea economiei, lăsând spații enorme de manevră instituțiilor financiare non-bancare (IFN).

Astfel, dacă în anul 2015 totalul creditelor acordate de bănci era de 300 miliaarde lei (circa 67 mld. euro), din care 30% era credit guvernamental, în septembrie 2017, totalul creditelor acordate clientelei nebancare era de doar 247,6 mld. lei (55 mld. euro). Așadar, față de anul 2015, băncile au acordat cu cca 12 mld. euro mai puțin credit.

Dar tendința de reducere a stocului de credite este și mai abruptă în anul 2018. Din datele statistice publicate de BNR și preluate (neutru și neselectiv) de diverși analiști rezultă că, în februarie 2018, stocul creditelor bancare era de doar 233 mld lei (49,5 mld. euro). Față de nivelul din septembrie 2017, stocul creditelor s-a redus cu 6,5 mld. euro, dar față de nivelul din anul 2015, stocul creditelor s-a redus cu nu mai puțin de 18,5 mld. euro!

La nivelul lui iunie 2017, din totalul de atunci, oricum redus, 123 de mld. lei reprezintă creditul acordat populației. Statul român aspiră și el încă 100 mld. lei. Restul, adică cca. 20 mld. lei, este creditul acordat de bănci firmelor, adică economiei. Raportat la stocul actual, de 233 mld. lei, această cifra este de-a dreptul ridicolă – doar 11% din total!

Foarte semnificativ este faptul, statistic probat, că în prima jumătate a anului 2017, creditul acordat de IFN-uri ajunsese la cca 24,4 mld. lei, din care 75% era acordat firmelor mici și mijlocii.

Chiar prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, în cadrul unei audieri în Comisia Economică a Senatului din septembrie 2017 declara că stocul creditelor acordate de instituţiile financiar non-bancare (IFN-uri) ajunsese, la jumătatea anului, la 26,4 miliarde de lei, ceea ce înseamnă cam 11% din totalul creditelor din economie (bănci şi IFN-uri).

Așadar, creditul acordat de bănci firmelor (cca. 20 mld. lei) este aproape identic cu cel acordat de IFN-uri firmelor (cca. 19 mld.), ceea ce probează nu numai că firmele românești au nevoie de credit (de vreme ce apelează la creditele IFN-urilor, mult mai scumpe decât cele ale băncilor), ci și că băncile și-au abandonat adevărată misiune, aceea de a credita ecnomia, punând în mișcare economiile populației și lichiditățile excedentare ale firmelor.

De altfel, și în domeniul atragerii de depozite se manifestă grave dezechilibre, care au determinat exces de lichiditate pe piață și care ar putea atrage consecințe grave în planul inflației și al dobânzilor la credite (de zeci de ori mai mari decât dobânzile la depozite).

Totalul depozitelor atrase de bănci de la clientela nebancară era, în septembrie 2017, de 308,4 mld, lei (68,5 mld, euro). Raportat la stocul de credite de la acea dată, de 49.5 mld euro, înseamnă că în piață era un exces de lichiditate de 13,5 mld, euro, rezultat numai din aceste depozite. Interesant este că, la nivelul lui aprilie 2017, în depozite erau și 58,3 mld lei ale nerezidenților, deci s-ar putea vorbi de încă un exces de lichiditate de cca 13 mld euro – în total, cam 26,5 mld euro.

În martie 2018, depozitele populației erau de 182,4 mld lei, ale firmelor, de 103,5 mld lei, iar ale instituțiilor financiare nemonetare (cum ar fi SIF-urile), de 17,6 mld. Existau depozite ale nerezidenților de cca 55,8 mld lei (în scădere cu 2,7 mld lei, ceea ce denotă o fugă de sistemul bancar românesc și de dobânzile penibile la depozite practicate aici).

În mod evident, excesul de lichiditate nu a scăzut, ci a crescut în aprilie 2018.

Mă întreb ce s-ar întâmplă dacă acești bani s-ar întoarce în consum. Cel mai probabil, acești bani în exces ar face să explodeze inflația, dobânzile și toate costurile din economie. Sistemul bancar stă pe o bombă cu ceas. Nicio măsură a BNR de „sterilizare“ a excesului de lichiditate nu ar putea preveni acest efect. Dimpotrivă, s-a văzut săptămâna trecută că aspirarea celor 18 mld. lei în depozite pe câte o săptămâna, cu dobânda de 2,25%, nu a făcut decât să ridice Robor la 2,46%. Măsură este tardivă și cinică, întrucât sacrifică debitorii și finanțelor statului în favoarea bunăstării deținătorilor de lichidități în exces.

Culmea este că stocul de credite de consum (fără ipotecă) crește, ajungând în martie 2018 la 42 mld. lei. La fel și stocul de credite ipotecare – în ianuarie 2018 acesta era de 39,1 mld. lei. Motivele acestei mișcări sunt inerțiale – dl Isărescu încă spunea, prin toamna anului 2016, din amvonul BNR, că creditele sunt bune de cumpărat acum, că sunt ieftine, iar statul român, sub presiunea lobby-ului bancar și al dezvoltatorilor imobiliari, a prelungit încă odată blamatul (chiar de către BNR) program Prima Casă și nu dă semne că îl va opri în curând, deși afectează grav concurența, finanțele statului și viitorul familiei împrumutaților.

Notă: în totalul creditelor acordate nu se includ creditele interbancare (rată medie la care băncile se împrumută între ele este Robor) și nici creditele contractate cu BNR; în totalul depozitelor nu se includ depozitele băncilor la BNR și nici banii păstrați în bănci sau în conturile de trezorerie de stat.

P.S. O schiță a unui plan de eliminare treptată a malnutriției economiei se poate baza chiar pe utilizarea eficientă a excesului de lichiditate creat, din nepricepere și cu iresponsabilitate, de sistemul bancar, atât de bine păstorit de dl Isărescu în cei 28 de ani de domnie faraonică asupra coloniei mercantile România. În concepția economiei circulare, deșeurile sunt transformate în materie primă. Exact la fel stau lucrurile cu excesele și deșeurile activității de banking a ultimilor 10 ani în România. Să le transformam în materie primă și combustibil.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.