Ediția a doua a loviturii de stat

Redeschiderea dosarelor Revoluției din 1989 pare a fi o operațiune strict științifică, lipsită de credibilitate. Dramaticele evenimente, ale căror înscenare nu s-a sfârșit, ține România încă departe de democrație și libertate. Cu o Justiție care involuează zilnic spre tenebra anilor ’50, cu dovezi concrete de absurd și abuz, dosarele revoluției nu pot intra decât pe mâinile dibace ale unei noi manipulări. Urmașii celor care au pus la cale asasinarea cuplului Ceaușescu, au nevoie din nou de un eșafod pentru legitimarea abuzurilor din ultimii 10 ani. Protocoalele cer viza istoriei dorind capul lui Ion Iliescu and comp. O a doua execuție publică, cu mijloacele și cu limita legii de acum, se pregătește cu minuțiozitate.

Toți dictatorii lumii, până la ultimul, trebuie să plătească. Însă în Romania momentului, criminalitatea politică se extinde, dând sistemului o uriașă constituție malefică, în descendența ideologiei totalitare. Statul român nu se află pe care îndreptării, ci pe aceea a propagandei. Poate un asemenea sistem al gorilelor politice și administrative să ducă la îndeplinire un proces, altfel decât cel al Ceaușeștilor? Asasinarea fostului dictator de către foștii săi lachei, se resimte până astăzi în ceea ce numim criza justiției și exterminarea vieții publice, consecința fiind depopularea Romaniei.

Afirmarea publică a lui Klaus Iohannis ca promotor al procesului privindu-l pe Ion Iliescu, cu o insiență suspectă, nu este deloc un element moral cum își imaginează. Misiunea lui Klaus Iohannis a eșuat încă din primele saptamâni ale mandatului când președintele se încurca în luxuriantul protocol pe care îl exploata cu vădită dezinvoltură. Nu este deloc potrivit ca președintele statului să se facă portavocea Parchetului, a tribunalelor și nici măcar a galeriilor sportive. Dacă tot este un om tăcut, așteptările în ce îl privește ar trebui să știe că sunt foarte mari, atunci când vorbește.

Nici Augustin Lazăr, nici Klaus Iohannis și nici prietenii lor nu sunt indicați pentru a fi liderii unei a doua lovituri de stat, în descendența primatului celei din 1989. Acțiunea Parchetului General, continuu blocată de propriile sale inepte articulații morale, chiar fără popularitate, ar putea ridica vălul de pe Romania, însă fără execuții sumare așa cum vor descendenții statului terorist comunist. Cei care au blocat Justiția după 1989 sunt cei care au constituit protocoalele, iar acum vor de-a dreptul puterea pentru ei neamurile lor și ei înșiși.

Justiția actuală este incapabilă să mai judece ceva, cu excepția ordinelor primite, dintr-un cumul de deficiențe, așa cum completul de judecată al asasinării lui Ceaușescu a fost fără capacitate legală.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Ioan Vieru 1332 Articole
Author

10 Comentarii

  1. NA A FOST NICI O LOVITURA DE STAT! Securitatea l-a impuscat pe Ceausescu plus 1200 de nevinovati dupa care s-a pus pe furat si tradat TARA.Toate astea NU INSEAMNA LOVITURA DE STAT.

  2. IV-ule articol slab scris soptit de altii, sau cum se mai spune inodor, incolor si insipit!

  3. @petre

    daca nu afost lovitura de stat, cum sustineti dumneavoastra, inseamna ca a fost revoluție!

  4. Dosarul revolutiei din 1989 ne arata de ce dna Kovesi merita postul de procuror sef in detrimentul contracandidatului francez. Dupa 30 de ani procurorii romani fac un dosar revolutiei . Procurorii francezi nu au reusit nici pana acuma sa faca un dosar revolutiei din 1789 si nici celor din sec XIX . Probabil au facut exceptii la Comuna din Paris , cei prinsi pe baricade au fost intai judecati si pe urma impuscati sau intai impuscati si pe urma judecati.

  5. Nu doamnă Mariuta, n-a fost nici revoluție, nici lovitură de stat, ci pur și simplu contrarevoluție, de acord?
    Lovitură de stat nu a putut fi, pentru că Ceaușescu nu a stat, ci a fugit, dar l-au prins și apoi nu l-au lovit, ci l-au împușcat. Deci, corect ar fi să mai zicem, pe lângă contrarevoluție (asta pentru istoria adevărată, nu cea oficială), că titlul potrivit ar fi ,,Împușcături la TV/el a fost și nu mai e/iar noi suntem tot români/și alții vor mereu stăpâni! (fie ei ai dracului sau mai clar zice Eminescu: ,,cine o iubi străinii…,,). Sincer, domnule Vieru, felicitări, ați prins foarte bine esența, dar luați în considerare și contrarevoluția, nu de alta, dar pare că în lume bate un vânt of change!

  6. Romania a fost condusa de un sistem securist-securitate-SRI (pe rit nou), comunismul in frunte cu idiotul national fiind interfata.Impuscarea idiotului nu a insemnat lovitura de stat pentru ca tot securismul a ramas la conducere.Toate faptele si actiunile aferente plus viata a 1200 de nevinovati au fost necesare pentru „a schimba macazul” nu si SISTEMUL.”Democratie,alegeri libere,presa independenta,revolutie si revolutionari,procesul comunismului (aoleu si vai de mine)” astea’s barbi:S-a muncit al naibii de mult.Toata propaganda comunista s-a pus in slujba securismului din prima zi dupa asasinarea cizmarului ranchiunos.Teama cea mai groznica a fost cind rînjitul a chemat trupele sovietice.Da despre ce revolutie vorbiti dvs.,ma rog?

  7. ..de cate ori vaz in ziar ca se umbla iarasi la dosar ..tot in ziare incerc sa aflu dece..dosarul revolutiei este dosarul dosareleor asa cum (imi permiteti) Biblia i ..cartea cartilor…tatu pleaca si se intoarce acolo ..de atunci pana acum si de acum ..pana cine stie când.intre timp insa in culise se fac cartile asa cum jmekerii in timp ce fraierii cetesc ….extrase din jurnalul revolutiunii.

  8. Tovarasul Klaus Werner Johanis ARE UN OBIECTIV UNIC ca presedinte, obiectiv pe care L-A EVIDENTIAT PRIN COMPORTAMENTUL SAU INCA DE CAND ERA CANDIDAT. Tovarasul Johanis are MISIUNEA de A SPERGE ROMANIA.
    Restul sunt LOZINCI. Desigur, i-au fost puse la dispozitie si trupele necesare.

  9. @Achim::))))) Ai fost de nota 10(zece)! E plin de sputnici analfabeti pe forum,mor sa nu fie clarificata „lovitura de stat din 1989”,sa ramana „revolutia din 1989”,cum a stabilit Cominternul si istoriografia ex-sovietica!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.