Educaţia sexuală, armă culturală a transumanismului

Educaţia sexuală, armă culturală a transumanismului.Deşi psihologia a arătat până acum că identitatea noastră sexuală apare după 12 ani(…)

Educaţia sexuală, armă culturală a transumanismului

Educaţia sexuală, armă culturală a transumanismului.Deşi psihologia a arătat până acum că identitatea noastră sexuală apare după 12 ani(…)

Deşi psihologia a arătat până acum că identitatea noastră sexuală apare după 12 ani, până atunci noi fiind fiinţe mai degrabă asexuate din punct de vedere psihic, iată că noile directive de educaţie sexuală ale UE recomandă lecţii de conştientizare sexuală care urmează a fi aplicate copiilor încă de la patru ani.

Relativismul cultural din ultimele decenii a insistat asupra ideii că ştiinţele sunt convenţii culturale, cam la fel cum sunt modele vestimentare.

Desigur, nu ai fi putut să treci de cenzură dacă ai fi spus că expertizele unor virusologi sunt doar nişte convenţii mai la modă decât contraexpertizele altora.

Relativismul cultural s-a ideologizat de la începuturile sale, căci acest mod de a judeca nu acceptă că şi el ar fi doar o modă.

Ce are a fi în ţelurile unei paradigme noi de educaţie sexuală? Noua gândire progresistă a decretat că şi genurile (bărbătesc şi femeiesc) sunt o construcţie culturală şi că noi suntem liberi să ne autoeducăm a nu fi nici bărbat, nici femeie, ori a fi şi bărbat, şi femeie.

Două au fost urmările ontologice a ceea ce Biblia a descris a fi Păcatul: sexualitatea (naşterea biologică şi contrariul ei, moartea biologică) şi munca.

Paradigma omenirii până azi active a dezvoltat fel de fel de înţelegeri asupra muncii şi a proprietăţii.

Acum pare că debutează paradigma care are a lucra cu înţelesurile sexualităţii. Visul cu privire la înnoirea naturii umane a ajuns la porţile biologiei. Dacă economicul nu a putut da un om nou, să încercăm direct prin biologii.

În paradigma muncii, am stat într-o concepţie lineară a timpului, una care a transformat mersul către salvarea de tip religios în salvaţionism laic (progresul). Înaintea acestui timp linear-progresionar, am stat într-o concepţie ciclică: murim, dar sufletele revin în trupuri.

Transumanismul biologic, o construcţie culturală, într-adevăr, se pregăteşte să aducă noi înţelesuri ale timpului ciclic: murim, dar putem salva sufletele într-o memorie electronică. Noutatea absolută a transumanismului actual (cel anterior miza pe economic) este că mizează pe capacitatea noastră de a crea noi paradigme culturale aşa cum altădată am putut crea în plan politic ori economic.

Nebunia noilor vremuri vine din exacerbarea nominalismului. Schimbăm definiţiile lucrurilor cum ne convine. Un tratament repetabil va fi numit vaccin. O rentă va fi considerată salariu. Banii fără acoperire în mărfuri vor fi consideraţi marfă. Cenzura va fi prezentată ca scut pentru libertate. Omul cu suflet prefabricat are a fi considerat un om nou. Ştiinţa este deja considerată, am văzut, o convenţie socială.

Distribuie articolul pe:

21 comentarii

  1. Pentru a se vedea cum stau tarile avansate, atit cultural si legislativ, propun sa vedem cum si de ce ne vor ei binele.
    Pentru inceput sa incepe-m cu cei mai agresivi in materie, si sa ne uita-m pe acest site:
    LGBT rights in Israel – Wikipedia
    O zi buna.
    Con

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.