Efectul Francisc

Până la alegerea succesorului papei Francisc, la Vatican este ”sede vacante”. Există însă în lume câteva zeci de mii de catolici care consideră că locul papei este vacant de nu mai puțin de 60 de ani. Și mai există câteva sute de mii de catolici, câțiva cu influență în cadrul bisericii, care vorbesc precum ”sedevacantiștii”, însă preferă să rămână în cadrul Bisericii Catolice și să-și promoveze viziunile din interior, acolo unde influența este mai mare.

Au trecut 60 de ani de la Conciliul Vatican II, menit să modernizeze Biserica Catolică, să deschidă ușile bisericii pentru cât mai mulți indivizi, cât mai diverși, indiferent cât de complicate le sunt viețile. 60 de ani de când liturghia catolică se ține în limbile naționale, și nu în latină, de când preotul slujește cu spatele la altar și cu fața la credincioși, și nu invers, de când papii au devenit mai ”moderni” în declarații și apariții și mai deschiși la progresismul care începea, din anii 1960, să se extindă din universități în societățile vestice. Toți papii post-Vatican II au încercat să stabilizeze Biserica Catolică, însă Ioan Paul al II-lea a fost un papă prea implicat în Războiul Rece, iar Benedict al XVI-lea a decis să aibă un pontificat prea scurt pentru a face asta. Ambii au fost pontifi conservatori, care au încercat să încetinească ritmul evoluției progresiste a bisericii.

Unii clerici, precum episcopul Marcel Lefebvre, au vrut să combată schimbările din interiorul bisericii, a spus că Conciliul Vatican II este ”satanic”, rezultatul unei Alianțe între ”cele mai înalte autorități ale Bisericii și lojile masonice”. A fost excomunicat în 1988, cu puțin înainte de a muri. O poziție similară are acum arhiepiscopul Carlo Maria Vigano. ”Avem o biserică profundă care a infiltrat și ocupat Biserica Catolică. Membrii acestei contra-biserici au transformat Biserica Catolică într-o organizație de sprijin a stângii woke globaliste”. Vigano a fost excomunicat în 2024, acuzat de schismă. La scurt timp, arhiepiscopul a criticat ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, spunând că a fost o expresie a satanismului. Nu este lipsit de importanță că niște viziuni asemănătoare cu ale lui Vigano împărtășește ambasadorul administrației SUA la Vatican, Brian Burch. ”Se poate ca Vigano să nu aibă dreptate mereu. Însă sunt sigur de un lucru: Satana există cu adevărat și ne pândește”.

Rezistența la reformarea bisericii în spiritul Vatican II a dat naștere unor manifestări suficient de conspiraționiste cât să marginalizeze această mișcare, însă asta nu înseamnă că ea este ignorată. În 1965, președintele francez Charles de Gaulle spunea despre Vatican II: ”Este cel mai important eveniment al secolului, pentru că nu poți schimba rugăciunile a milioane de bărbați si femei fără sa afectezi echilibrul planetei”.

În cei 12 de ani de pontificat, papa Francisc a dorit să reformeze mult mai mult Biserica, având sprijinul cardinalilor progresiști – susținătorii de până în 2103 ai papilor s-au trezit în poziția de detractori ai lui Francisc și viceversa. Noul papă – primul din America Latină și primul iezuit, a vrut să reformeze birocrația de la Vatican, finanțele Vaticanului, să curețe Biserica de pedofili și de scandalurile care s-au ținut lanț, să o îndrepte către oamenii sărmani. A anunțat și a început întreagă această reformă având grijă de imaginea sa, așa cum o făcea și în perioada de dinaintea pontificatului, în Argentina și la Roma – a pozat în înaltul prelat umil, având grijă să fie însoțit de un fotograf în autobuzele sau metroul cu care circula, în vizitele sale de Joia Mare în închisori sau la cei bolnavi de SIDA, pentru a le spăla picioarele. Acesta este pontiful pe care sute de milioane de catolici îl regretă pe bună dreptate acum.

Pe de altă parte, papa Francisc a rămas episcopul de Cordoba, Jorge Mario Bergoglio, un prelat relativ autoritar și impulsiv, arată necrologurile publicate de The Spectator. A declarat că nu este pentru o Biserică a ”doctorilor în drept”, dar tocmai el a fost pontiful care a schimbat constituția și codul penal al Vaticanului. Comisia pentru Protecția Minorilor pe care a înființat-o a fost subfinanțată și fără suficienți funcționari, atât cât să nu producă schimbările majore promise. Apoi, papa a ajuns să apere episcopi latino-americani acuzați de abuz, în contra direcției pe care a dat-o oficial Bisericii. Secretariatul de Stat al Vaticanului a pierdut milioane de euro în tranzacții imobiliare în Marea Britanie și a urmat apoi ”procesul secolului” la Vatican. Curățenia în finanțele Vaticanului a ajuns astfel să aducă Sfântul Scaun aproape de faliment. În interiorul Bisericii, papa Francisc a început să fie criticat pentru tendințele mai autoritare, prin schimbările pe care le-a impus în Ordinul Cavalerilor De Malta, în Opus Dei și Caritas Internationalis.

În 2023, papa Francisc a făcut valuri în presa lumii anunțând că permite ca preoții catolici să poată celebra căsătorii între persoane de același sex. A făcut imediat un pas înapoi, la presiunea episcopilor din Africa, și a precizat că binecuvântarea poate fi primită și de homosexuali, însă că Biserica nu va recunoaște căsătoriile lor. Si s-a ajuns astfel al o fragmentare a Bisericii Catolice, care din universală a devenit tot mai regională sau națională, in funcție de cat de mult sau de puțin au acceptat clericii să ia din porția de reformă servită de Vatican. Papa spus că Biserica nu va discuta despre posibilitatea ca femeile să poată intra în rândul clerului, însă a încredințat acest proiect celor mai vocali susținători ai cauzelor progresiste din cadrul Bisericii Catolice. A vrut să fie un papă care pune mai puțin accentul pe dogmă, însă a fost criticat pentru că verifica constant dacă preoții slujesc în spiritul reformei din anii 1960 sau cad în păcatul tradiționalismului catolic. A dorit să fie un papă pozitiv, însă a ajuns să fie caracterizat mai degrabă prin ceea ce critica decât prin ceea ce promova. Poziția sa față de imigrație a ilustrat mai bine acest lucru, el criticând abordarea anti-imigrație a fostei administrații Trump, atunci când SUA au fost destinația celebrelor ”caravane” de imigranți, conduse de preoți cu crucea în mână de-a lungul Americii Centrale. ”Soluția este migrația. Să deschidem porțile în fața migrației. Pentru ca politica migrației să fie bună, trebuie să aibă patru lucruri: imigranții ilegali trebuie primiți, trebuie ajutați, trebuie promovați și trebuie integrați”, spunea papa. Aceste contradicții au caracterizat pontificatul papei Francisc. El însuși a spus, în Paraguay, în 2015: ”Faceți dezordine, însă ajutați apoi pentru a face ordine”. ”În aproape 12 ani, papa Francisc a făcut cu siguranță dezordine. Este timpul ca acum altcineva să facă ordine”, scrie The Spectator.

Acum, catolicii sunt împărțiți în trei mari categorii: cei care își doresc un continuator, cei care își doresc un papă care să anuleze reformele predecesorului și cei care nu vor decât ca un nou om în alb să iasă la balconul bazilicii Sfântul Petru, indiferent de preferențele sale ideologice. Aici, papa Francisc a avut grijă să numească un număr mare de cardinali electori, cu vârstă bine sub 80 de ani, pentru a spori șansele alegerii unui papă care să-i continue reformele în spirit progresist. În jur de 80% dintre cardinalii electori sunt numiți de defunctul papă. Ceea ce era o minoritate in cadrul Bisericii se transformă, odată cu schimbul de generații, într-o majoritate. În 2005, la conclavul de după moartea papei Ioan Paul al II-lea, cardinalul Bergoglio a primit al doilea cel mai mare număr de voturi, după Joseph Ratzinger, asta datorită sprijinului ”Grupului de la St Gallen” (al cardinalilor progresiști care se întâlneau în secret în Elveția). Ceea ce în urmă cu 20 de ani era o grupare minoritară pare să controleze acum Colegiul Cardinalilor, pentru a construi Biserica Catolică a mileniului trei.