ntr-o ceremonie tradiţională, care s-a desfăşurat în oraşul Cortona, în Piazza della Repubblica, aflată la cea de-a XVI-a ediţie, fosta canotoare Eisabeta Lipă, preşedinte al Clubului Sportiv Dinamo Bucureşti şi al Federaţiei Române de Canotaj, a primit trofeul ”Fair Play Mecenate”.
Trofeul ”Fair Play Mecenate” este atribuit de către Comitetul de organizare al acestei renumite manifestări, organizată de Comisia Naţionala Italiană pentru Fair Play, sub patronajul forului european de specialitate, doar personalităţilor din sport care, pe lângă un palmares de excepţie, şi-au adus o contribuţie specială la dezvoltarea şi promovarea sportului în comunitatea în care trăiesc, se arată într-un comunicat remis Agerpres.
Fiind o ediţie dedicată Jocurilor Olimpice de la Londra, forul italian a conceput ceremonia de premiere, în ordinea desfăşurării Jocurilor Olimpice, de la ediţia Roma 1960, până la ediţia Beijing 2008, premiind medaliaţi şi campioni olimpici italieni.