Elon Musk şochează. Pariază pe „extremişti” pentru salvarea Germaniei

Miliardarul Elon Musk, apropiat al lui Donald Trump, a declarat vineri că doar partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) poate să „salveze” ţara, relatează Dpa.

„Doar AfD poate salva Germania”, a scris Musk pe platforma X, pe care a preluat-o în 2022.

AfD se află pe locul al doilea în preferinţele de vot ale germanilor, cu 19%, cu două luni înaintea alegerilor anticipate prevăzute pentru 23 februarie 2025.

Totuşi, notează dpa, partidele mainstream au exclus să coopereze cu această formaţiune, care a fost pusă sub supraveghere de serviciul de informaţii interne ca grupare potenţial extremistă.

Candidata AfD pentru postul de cancelar, Alice Weidel, i-a răspuns vineri lui Elon Musk: „Da! Aveţi perfectă dreptate”.

Musk, fondatorul companiei care produce maşinile electrice Tesla şi al companiei de tehnologie spaţială SpaceX, s-a remarcat ca unul dintre cei mai apropiaţi susţinători ai preşedintelui ales al SUA Donald Trump şi şi-a semnalat de asemenea disponibilitatea de a se implica în politica europeană, susţinând partidul populist de extremă dreapta Reform UK din Marea Britanie, aminteşte dpa.

Recomanda 11
Author

13 Comentarii

  1. Adevarul cu grija ascuns:
    -> le-au dat jos, des.cultii de harappi

  2. „gelu spune:
    22 dec. 2024 la 7:40”

    Nu-i adevarat insa faptul ca yemenitii aia desculti au deja (de unde?) RACHETE cu care pot dobora avioane ale mato e de ne zis MASS-mediatic (intelegi ce poate face ADEVARUL prin numarul celor ce-l aud ? 🙁 …
    IQ=?

  3. Pentru Un Neuron. Stimate domnule, dumneata i-ai numi ” realisti „. Corect! Eu insa as adauga la ” realisti ” si cuvintul ” patrioti „!

  4. Nu inteleg de ce sunt catalogati drept extremisti si primejdiosi toti cei care se opun dictaturii mondiale globalist-sioniste pe care vor sa o impuna davosienii intregii planete. IQ=1/131

  5. Deci ramane…o ruda PREA apropiata.

    RAMANE SFINT nepatat.

    Te pup PROPHET-ULE.

    app. Cred in TINE!

    IQ=131

  6. Relativ la … mishteaux si strategiile social-stranii (international-recente 😉 )
    -> si CG ca doctor in pedologie veritabil (!)
    s-a injosit intelectual (aidoma lui TRUMP) pentru a castiga inimile majoritatii (nu prea destepte) ELECTORALE (= da Cezarului ce-i al Cezarului si DOMNULUI ce-i al lui” scrie la „Romani…”) !
    N-o spun cu dispret, doar constat 🙂 … oricum la fel de manipul.ativ ar proceda si procedeaza de facto si „concurentii” lui
    incercand sa castige si ei, artistic la fel, cu „manipu’larea” lor IN inimile electoratului …
    C.G., direct, din vaz sau „din spate” !

  7. E si matematic corect si logic infailibil ce sustii !
    (oricum PROPAGANDA e costruita pentru prosti DECI geniile vazand unde duce PROPAGANDA SIMPLA ant-e stiu cum se va termina „o etapa” … ! Trump s-a „injosit” sa multumeasca lui QANON „asta” i-a adus „sprijin in popu.latie ! [„asta”= echipa lui …]

    PS: Geniile REALE nu trebui sa vada inainte ca proorocii biblic … le ajunge sa intealeaga FINALITATEA propagandei care (statistic majoritar … vazuta de sus !) e pentru prosti !
    MISHTEAUX e un mare-maestru in avedea … taman(!) …asta !
    (esti de acord … laudatorule ? ) 😐

  8. Absolut de acord,. cu mențiunea că AFD nu sunt extremiști,. cu adăugarea cum că relațiile de colaborare cu Rusia sunt esențiale , că NATO e de trimis acasă din europa,..Nu ai nevoie nici de arme nici de taxe de protecție, ci doar de spirit creștin și educație la ordine și disciplină..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.