Premierul Emil Boc şi-a anunţat demisia. El a declarat, în cadrul şedinţei de Guvern, convocată de urgenţă în această dimineaţă, că a decis să depună mandatul Executivului.
„Am depus mandatul Guvernului pentru că nu mă agăţ de putere”, a declarat Boc.
Luni dimineaţa, Emil Boc le-a transmis liderilor coaliţiei că ar dori să se retragă de la conducerea Guvernului. Intenţia de retragere vine după ce din interiorul PDL s-a cerut remanierea Executivului şi schimbarea premierului, dar şi în urma unei discuţii pe care Boc a avut-o azi-noapte cu Traian Băsescu la Palatul Cotroceni. În acest context, liderii coaliţiei au luat în discuţie şi posibilitatea organizării alegerilor anticipate.
Azi-noapte, Emil Boc a fost convocat, împreună cu mai mulţi miniştri, la Cotroceni. Vizita nocturnă a avut loc după ce mai multe voci din PDL au cerut cu insistenţă o remaniere a Guvernului şi îndepărtarea lui Boc din fruntea Executivului.
Astăzi, preşedintele Traian Băsescu are programate consultări cu partidele parlamentare, subiectul discuţiilor fiind Tratatul European şi funcţionarea Parlamentului de la Bucureşti.
Duminică, surse din PDL declarau pentru Mediafax că cei mai mulţi democrat-liberali doresc plecarea urgentă a lui Emil Boc din postul de premier şi susţin inclusiv înlăturarea acestuia din fruntea partidului, generând o presiune pentru acest lucru.
Potrivit surselor citate, o decizie în acest sens este aşteptată în curând.
De altfel, vicepreşedintele PDL Elena Udrea a afirmat că discuţiile din partid legate de situaţia guvernării şi Guvernului vor începe în următoarea perioadă urmând ca „decizia va fi în conformitate cu aşteptările oamenilor”. Udrea nu a exclus varianta demisiei lui Boc adăugând că poate fi găsit un premier care să conducă un guvern mai popular.
Şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat că, în eventualitatea unei remanieri guvernamentale, este posibilă chiar şi înlocuirea primului-ministru Emil Boc, informează agenţia NewsIn.
Update:USL va cere la Cotroceni declanşarea procedurilor pentru anticipate
Liderii USL au salutat decizia depunerii mandatului guvernului. „Este bine că a demisionat cel mai incompetent şi cel mai corupt guvern. Astăzi am asistat la falimentul regimului Băsescu, de fapt cel care a condus guvernul.”, a fost prima reacţie a co-preşedintelui USL, Crin Antonescu. „În acest moment s-a deschis drumul pentru anticipate. Vom merge la Palatul Cotroceni să discutăm declanşarea procedurilor pentru alegerile anticipate”, a afirmat celălalt co-lider, Victor Ponta. „Nu putem să cauţionăm un nou guvern Băsescu”.
Cum se poate ajunge la anticipate
La alegeri anticipate se poate ajunge în următoarea situaţie: două propuneri succesive de noi guverne sunt respinse de Parlament; dacă se înregistrează această situaţie, conform Constituţiei, preşedintele României poate dizolva Parlamentul. Este vorba de prevederile art.89:„după consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură”.
Dar, ţinând cont de faptul că actuala coaliţie deţine majoritatea în Parlament, doar prin negocieri între Putere şi Opoziţie se poate ajunge ca următoarele două propuneri de noi guverne să nu primească votul de încredere. În cazul în care actuala Putere nu doreşte să se ajungă la anticipate, atunci PDL, UNPR, UDMR şi minorităţile vor face tot posibilul să voteze noul premier desemnat de Traian Băsescu şi lista guvernamentală.
Lucian Gheorghiu
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.