Președintele Nicușor Dan nu-și dă seama ce face cu ascunderea socotelilor sale financiare de pe urma cărora ne-am ales cu un alt președinte. Cu ascunderea (anonimizarea este egală cu pitirea) sponsorilor și a contractorilor, el îi expune și-i penibilizează pe cei care încă îl mai îmbrățișează. Din admirație, din devotament pentru nu știu ce idee sau dintr-un oportunism (cei mai mulți), ei l-ar fi înconjurat la fel și pe oricare alt președinte, indiferent care ar fi fost acesta. Drept pentru care ei îl apără și îl protejează ca niște „tovarăși de afacere”. Gruparea oportuniștilor de strînsură, alcătuită din cîntăreți care jupoaie primarii și comunitățile pe seama onorariilor cu punga pentru zilele orașului sau ale comunei, vrea vizibilitate și aplauze. Dar mai ales bani. Dar cît mai mulți.
De aceea, pentru entuziaștii artiști de nunți, botezuri și concerte electorale, ascunderea socotelilor din campanie este egală cu un „Bravo lui! Afacere perfectă!”. E ca o reacție față de un control al fiscului după două nunți, un botez și trei concerte la zilele orașului. Cum să se ia de niște bani munciți și șmecheriți? Și ei ar fi făcut la fel. Lipiți pe frunte, pe contract sau la sacoșă sunt tot bani!
Emilia Șercan, revoltată de reacția lui Bolojan
Situația e diferită și cade prost pentru intelectualii cu pretenții. Iar cazul Emiliei Șercan este cel mai trist.
”PSD este cea mai mare amenințare la adresa României și a democrației noastre.
Acest partid mafiotizat, pe mâna cu Sistemul, încearcă să distrugă și ultima fărâmă de normalitate din țara asta.
Treburile murdare le face cu mâna AUR, fapt deja evident pentru toată lumea.
De luni de zile, PSD îl amenință pe Ilie Bolojan în toate felurile posibile cu ieșirea de la guvernare și îl atacă prin presa pe care o controlează cu bani de la stat, cum e România TV și Gândul.
Acum, pesedistul Adrian Țuțuianu, președintele AEP, lansează o știre veche de un an, că a sesizat Parchetul General pentru finanțarea campaniei electorale pentru președinție a lui Nicușor Dan.
Imediat, AUR, remorca PSD și a Sistemului, anunță că va iniția procedura de suspendare a lui Nicușor Dan.
Ce face PSD pe mâna cu AUR, acțiuni amplificate prin trompetele lor mediatice, se numește șantaj în stil mafiot. Asta nu e politică, e mafie pură!”.
Nu i-a crăpat obrazul cînd a scris pe Facebook că „Nu există niciun motiv să presupunem că diploma de doctorat a lui Nicușor Dan ar fi falsă”, în ciuda faptului că informații și semne de îndoială mișunau și continuă să apară peste tot. Am putea socoti asta o biată greșeală de om nevinovat, izolat și însingurat numai pentru a evita orice suspiciune. Poate că de aceea i-a și fost trecută cu vederea. Numai că independența cercetătoarei într-ale doctoratelor (mai întotdeauna cu dezvăluiri lansate la fix, ca la comandă!) se clatină cînd este vorba despre președintele Nicușor Dan.
„Halucinant”. Emilia Șercan, presată să verifice doctoratul lui Nicușor Dan
Neobosita cercetătoare a doctoratelor plagiate (boală cumplită a societății românești, din goana după funcții și bani) sare ca arsă din paginile tezelor investigate și urlă:
„- PSD este cea mai mare amenințare la adresa României și a democrației noastre” îl atacă pe președinte cu „o știre veche de un an, că a sesizat Parchetul General pentru finanțarea campaniei electorale”.
Dacă Andreea Raicu, Laura Cosoi sau Delia s-ar fi scăpat cu asemenea propoziții, am fi putut trece cu vederea, mai ales că n-ar fi chiar departe de panseurile contestatare ale lui Tudor Chirilă. La vedete și la starlete, chiar mai merge. Dar cercetătoarea doctoratelor este și lector universitar la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (Universitatea București) și un pic de rigoare logică și morală se impune. Ea pretinde un soi de igienism intelectual și moral, dar scrie acuzator ca în 1950. Numai nu se întreabă „Cum de își permite „acest partid mafiotizat, pe mână cu Sistemul, (care) încearcă să distrugă și ultima fărâmă de normalitate din țara asta” să mai ridice și problema finanțatorilor cu cele 10 milioane de euro?
Treaba e de unde are banii Nicușor Dan
A trecut un an, ce mai vor mafioții și ce mai pretindem noi? Cum de ne permitem să-l mai întrebăm pe Nicușor Dan de numele persoanelor care i-au împrumutat 57.324.921 lei (11,33 mil de euro) și cine i-a donat o parte din cei 3.601.085 lei (712.000 Euro)? Pretenția noastră și a PSD-ului sună ca o nesimțire și ca o nerușinare, nu ca o întemeiată dorință de a afla dacă în anonimizarea „generoșilor” finanțatori se ascunde o afacere murdară sau o mare vulnerabilitate a celui ales.
Acreditată drept una dintre cele mai intransigente cercetătoare de proprietate intelectuală, cum ziceam, igienistă morală și intelectuală, Emilia Șercan crede că insistența noastră (nu doar a PSD și a altor partide) de a clarifica originea banilor împrumutați de Nicușor Dan ar fi „șantaj în stil mafiot. Asta nu e politică, e mafie pură!”.
Mai că aș zice: Bine gîndit, madam, exact ca într-o socoteală de cîrciumar făcută pe la miezul nopții!
După jenantul „niciun motiv să presupunem că diploma de doctorat a lui Nicușor Dan ar fi falsă”, Emilia Șercan se străduie să își facă loc între starletele și propagandiștii vitriolanți mobilizați în apărarea afacerilor lui Nicușor Dan. După mintea ei „asta nu e politică. E mafie pură!”.
Intransigență și independență jurnalistică, nu glumă!

au omorat 100 de copii la scoala in Iran, iar marele cititor ion christoiu rade in hohote
Madam Sercan de data asta si-a cam dat cu tesla in ovare.Pacat,nu dadea semne de pupincurism.Cine sa o mai creada ?
alde basescu cu petre roman va hranesc cu voi insiva, can decedati ajungeti parizer cu oase cutot , can capitalism nimic nu se pierde, se baga totul la potol
Acum , lasind gluma la o parte , daca presa romaneasca ar avea mai multe Sercane , ar putea chiar ciinele democratiei ! Iar politicienii nu ar mai putea fi chiar atit de mafioti ! Dar e invers …ciinele democratiei ii apara pe politicieni mafioti ! Pe fata , fara rusine !
Tu crezi orb in tot ce se scrie in presa ? Are valoare de hartie igienica, daca o tiparesti pe hartie Zewa.
Revenind la ” Cartea Junglei” si la tigrul Shere Khan : NOI STIM CINE ESTI, BAI SHERCANE !
@ Dacă vă este oarecum neclar ,,Sistemul” este de la Academie , care are și controlul banilor cu Isărescu și Dăianu, cu Andrei Marga, tovarășul lui Nistorescu ”contributor” la ascunderea palgiatelor anterioare mandatului său de la Ministerul Educației ?
Intamplator sau NU, ai tiparit o lista cu turnatorii dovediti la se.coristi cea.usisti, incepand cu Academia. Cata precizie !
Totuși pe ce s-au cheltuit 12 milioane de euro în campania prezidențială? Pe panourile (din toată tara ale lui Ciuca cică s-au cheltuit 3 milioane de euro, cu tot cu cartea lansata). Apoi, corect de unde s-a adunat atât bănet, când fiscul verifica orice tranzacție mai mare de 10 000 de euro? O fi spălare dr bani, iar acum se încearcă albirea personajului (și nu cu detergent)?
Fiscul nu verifica, ca n-are ce ! Banca verifica, daca se face prin transfer bancar. Daca e „cash, cash, nem card” nu verifica nici Lulea. Orice campanie erectorala este un prilej ideal de spalare de bani, prin donatie de ;a PF la PF. De ce credeti ca au fost 16 candidati, majoritatea PF, fara partide in spate, nu se verifica nici donatorul si nici beneficiarul donatiei, este spalatorie chimica, decat. Misto, mica ziguniada !
Daca Nicușor Paris ar fi fost Pere Sere Deee-ist atunci sa vezi ce-l mai controla la… doctorate și la sponsorizările din campanie.
Poate va întrebați serios și de unde are bani calinge.
@Ai lu’ David ,,se bat” cu cei care nu au ,cu Iran , care să nu aibă mai mult sau care să aibă mai puțin ?
@ Educația după Traian Băsescu
Băsescu, Boc și Flutur v-au scris cu oi pe dealuri ”Bucovina”, care are oi mai multe scrie mai mult, David a renunțat , actual în avantaj țuica și pălinca , brânză mai puțină ?
@ Nistorescu, v-a antrenat Bergodi, te exprimi ca Boc și ca Gigi Beccali ?
Ce-aveti, dom’le, cu madama? Ea descopera ce trebuie, cum trebuie si atunci cand trebuie. Acum nu trebuie… 😎
parizer si lapte in gust de fructe din carne si oase de popor decedati, imbibati cu medicamente
parizer si lapte in gust de fructe din carne si oase de popor decedati, imbibati cu medicamente
@ Observi Nistorescule că ăștia de ,,se joacă” de-a ,,educație proastă” le cauzează , nu mai găsesc nici de miniștrii ?
@ Dacă se face un inventar, care ”s-a jucat” de-a mafioții le-a cauzat, care s-a jucat ”de-a securiștii” le-a cauzat, care ”s-a jucat” de-a războiul le-a cauzat, deci majoritatea ,,jocurilor periculoase” dau cauze ?
@N-a găsit ”Kaa” în copac, să ”copy” Nicușor ?
@ Ce mai vrea bă asta, cică ăia care au prins-o că a copiat i-au dat funcție la învățământ, se ia de Nicușor că e scris ,,diminutiv” ?
… Greu să stingă focul nădejdilor ce-au murit…
Alexandru Mandy
Va urez sa aveti o primavara frumoasa cu bucurii si multe zambete!
Un coatch spune: „accepta ca nimic nu-ti apartine, nici trupul, nici gandurile, nici cei dragi, nici timpul… Singurul lucru este sinele tau, spatiul din care simti, vezi, iubesti si traiesti.”
Razvan Vasile
E mafie pura!!!
Și acesta situație în care ne aflăm a fost pregătită începând cu anii 90 și înseamnă înlocuirea realității pe care o cunoaștem ,in care ne-am născut și crescut, acoloi Decebal, acoloi Sarmisegetuza, nume pur romanesc da teleorman, acolos Dacii, Tracii etc, de ce nu va reuniti cu tara mama Hungaria ; nu stiti sa cititi o harta mai baieti ; in europa se stie clar ca Turcii vau adus din Sri Lanka acolo sa arati pamantu, ca aveau armatta mare, impårate, mai mare ca Russia, impårate ; iar basescu si atunci, casiacum, turna la militie, ca lamunca alde basescu nu se bagau, va lasau pa voi sa va bagati in industrie, impårate ; de ce nu va reuniti cu tara mama Hungaria Mare, daca vreti sa fiti popor liber Magyar, sau dealea voi nu vreti, ca nu va dat mnezau destul creer; ca maideparte da basescu voi nu le vedeti ; de ce va bagati la hotie ba, impårate!! voi nu vreti sa ajungeti putere mondiala cum a ajuns China Komunista, voi al vreti pa basescu s va dea angat la militie, iar voi, Impårate, sa va bagti la cersit si hotie, Impårate!! , iar mama lu nistorescu suflecata pana la brau mere sa spele rufele, cu o „realitatea”fabricata și mincinoasă in care voința majorității a fost înlocuită cu voința unei minorități mincinoasă ,profund coruptă și înfricoșător de avidă de putere.
Mai sus avem o monstra de USR-ista pur supărat și deranjat .
lasate de madrigaluri, ca le scapi pa dziganeste
E mafie?
Mamaie, vreau sa ma duc si eu cu Ionel in Dubai!
Ce sa cautati voi acolo?
Asta-i intrebarea, ce cauta niste copii de 12 ani, fara parinti, in Dubai?
Da’ cum isi permite madama Sercan, sa improaste cu injurii, cu calomnii, pe oricine ridica valul musamalizarii peste matrapazlacurile lu’ Dan si USR istilor, cine se crede impostoarea asta sa puna etichete pe cele doua partide romanesti, care intrunesc numarul de votanti cel mai mare.
intra turcii cu arabi mintenas pastevoi si toata europa. impårate, sal vezi tu pa basescu atunci, sa vezi atunci turnatorii la militie, ntimp ce voi veti lucra in industrie
acoloi Decebal, acoloi Sarmisegetuza, nume pur romanesc da teleorman, acolos Dacii, Tracii etc, de ce nu va reuniti cu tara mama Hungaria
;
nu stiti sa cititi o harta mai baieti
;
in europa se stie clar ca Turcii vau adus din Sri Lanka acolo sa arati pamantu, ca aveau armatta mare, impårate, mai mare ca Russia, impårate
;
iar basescu si atunci, casiacum, turna la militie, ca lamunca alde basescu nu se bagau, va lasau pa voi sa va bagati in industrie, impårate
;
de ce nu va reuniti cu tara mama Hungaria Mare, daca vreti sa fiti popor liber Magyar, sau dealea voi nu vreti, ca nu va dat mnezau destul creer; ca maideparte da basescu voi nu le vedeti
;
de ce va bagati la hotie ba, impårate!! voi nu vreti sa ajungeti putere mondiala cum a ajuns China Komunista, voi al vreti pa basescu s va dea angat la militie, iar voi, Impårate, sa va bagti la cersit si hotie, Impårate!!
Asa fac. Mocirlele PSD nu se curata niciodata ci mocirlesc pe altii.
Greu se mai fac oamenii, oameni, greu!
Vânatorul /d.c.
„Am aflat ca 28 de elevi de la un liceu din Focşani, aflaţi într-o excursie în Dubai insotiti de 2 profesoare, nu se pot întoarce acasă, spaţiul aerian fiind inchis si zborurile suspendate, ca urmare a atacurilor din Orientul Mijlociu….
Vazusera copiii aia tot ce era de vazut in Romania, Italia, Franta, Spania, Germania, sau UK?…”
Mari semne de intrebare! Multe semne de intrebare!
… s-au dus si ei acolo, mai ales profesoarele, sa manance o prajitura Dubai, de la mama ei..
E mafie pura!!!
Și acesta situație în care ne aflăm a fost pregătită începând cu anii 90 și înseamnă înlocuirea realității pe care o cunoaștem ,in care ne-am născut și crescut ,cu o „realitatea”fabricata și mincinoasă in care voința majorității a fost înlocuită cu voința unei minorități mincinoasă ,profund coruptă și înfricoșător de avidă de putere.
S-a venit cu „reforme”,cu reformarea partidelor,a justiției care nu a fost altceva decât înlocuirea liderilor politici gen Dragnea ,Dancila cu Ciolacul și a lui Calin Popescu Tăriceanu din frunte PNL cu Orban,Câțu și până la urmă cu Bolojan ,De fapt nu a fost „reforma”a fost USR-izare.
„… puiul n-are niciun dinte
Când copăcel o ia-nainte
Dar până-n culmea înțeleaptă
Poteca-i strâmbă şi nu dreaptă
Din ce-o străbate e mai lungă
Şi-i greu la capăt să ajungă
Greu să se ridice-n picioare
Greu să ridice şi să coboare
Greu să deprindă primele litere
Primul cuvânt primul gând
Greu să ştie ce să-nțeleagă
Ce să uite ce să-şi aleargă
Greu e să-şi înfrângă pornirii
Cum o să-o facă şi când
Greu să stingă focul nădejdilor ce-au murit
Greu s-aprindă focul nădejdilor istovit
Greu învață ce-i jurământul
Şi cum să-şi păstreze cuvântul
Greu se mai fac oamenii oameni greu…”
Dida Dragan
In Tara Gogosilor,Ali Comicul e imparat!