Emisiune de titluri de stat, de Centenar

Emisiune de titluri de stat, de Centenar. Populaţia poate cumpăra chiar de astăzi, titluri de stat pe 2 ani cu o dobândă neimpozabilă de 4,5%, de luni. Acest lucru este valabil până pe 14 decembrie.

Valoarea nominală a unui titlu de stat este de 1 leu, cu maturitate de 2 ani şi o rată de dobândă de 4,5%, iar veniturile aferente sunt neimpozabile, potrivit MFP.

Valoarea maximă a subscrierii pe fiecare investitor este de 200.000 lei, iar dobânda este anuală, plătibilă la termenele din prospectul de emisiune.

Titlurile pot fi cumpărate de către persoanele fizice rezidente care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii, inclusiv de cele care au participat şi la emisiunile anterioare.

În perioada 26 noiembrie – 14 decembrie a.c., titlurile pot fi achiziţionate prin unităţile operative ale Trezoreriei Statului şi subunităţilor poştale din reţeaua Companiei Naţionale Poşta Română – S.A, astfel: în perioada 26 noiembrie – 14 decembrie 2018 de la unităţile operative ale Trezoreriei Statului; în perioada 26 noiembrie – 13 decembrie 2018 prin reţeaua de oficii poştale ale Companiei Naţionale Poşta Română, din mediul urban, iar în perioada 26 noiembrie – 12 decembrie 2018 din mediul rural.

În perioada de subscriere investitorii au posibilitatea să solicite anularea sumei subscrise, depunând o cerere de anulare. După încheierea acesteia, subscrierile sunt irevocabile şi nu mai pot fi anulate.

În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moştenitorilor, care prezintă documentele legale prin care se atestă calitatea acestora de moştenitori.

După încheierea perioadei de subscriere MFP va organiza o tombolă pentru toţi investitorii în cadrul programului Tezaur – ediţia Centenar. Astfel, 1.000 de investitori selectaţi vor primi un bonus de dobândă în valoare de 5.000 lei, care va fi acordat în perioada imediat următoare declarării câştigătorilor.

Lista câştigătorilor bonusului de dobândă va fi publicată pe site-ul MFP, fără a include detalii cu caracter personal, ci doar informaţii indicative ale câştigătorilor.

Câştigătorii bonusului de dobândă vor fi notificaţi de către MFP şi se va stabili un termen pentru ridicarea premiului de la o unitate a Trezoreriei Statului, inclusiv cei care au subscris printr-un oficiu poştal al Companiei Naţionale Poşta Română – S.A.

 

Recomanda 1

3 Comentarii

  1. @Sever : De ce esti Editat si mai si semnalizezi? Tu stii ce inseamna rata a dobanzii? Evident nu. Pune mana si informeaza-te, nu e de datoria articolului sa iti predea tie economie…

  2. De ce lasati informatiile in coada de peste ??? Dobanda e de 4.5 % pe an pt.emisiunea de 2 ani,sau de 4.5 % pe 2 ani ???

    • Mai finantistule, dobanda este anuala! Fata de 1% sau <1% cat iti ofera bancile cu capiatal strain care plutesc pe o mare de euroi si din care mai platesc un 10% impozit, guvernul roman cu Dancila in frunte iti intinde o mana sa mai pui niste bani albi deoparte pentru zile negre. Cum va explicati ca toate bancile straine care actioneaza in Romania sunt pe profit indiferent daca dau sau nu credite. La banii tai iti da 1% dobanda pe an si la banii imprumutati iti haleste 10%. O diferenta de 9% ca sa dea salarii nesimtite si sa transfere profitul de miliarde de euro la bancile mama. Jaf la drumul mare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.