Enervant (43)

În acest spațiu, puteți citi opera lui Gheorghe Schwartz – sau Cum s-a descurcat maestrul doctor Gustav R. Propp în scorbură şi ce s-a întâmplat, până la urmă, cu el adică Vocalize în Si Bemol Minor apărută la Editura Junimea Iași în 2020

Nu, acum singura prioritate este să recupereze telefonul, servieta și cheile, inclusiv cea de la „bârlogul căptușit cu neru-șinat de multe obiecte de patrimoniu”. Însă la fel de prioritar este să inventarieze cine se simte atât de confortabil în casa lui. A, da! Păi, trebuie să-și recupereze și portofelul cu toate actele, bilețelele, cardurile și banii! Dă-i naibii de bani, dacă ar putea face un troc, ar oferi acei bani numai să-și vadă în sigu-ranță celelalte lucruri. Se îmbracă în cea mai mare viteză, fie-care minut de întârziere poate avea urmări greu de bănuit, se îmbracă în cea mai mare viteză și bineînțeles – BINEÎNȚELES!

– când să-și tragă fermoarul de la pantaloni, acesta se încăpă-țânează să nu se lase încheiat. E prea mult. E PREA MULT,

MULT PREA MULT! E momentul, e ultimul moment să ia un calmant! Dar de unde? Gustav e întotdeauna prevăzător: are pastile la el în birou, chiar și în biroul de la Cabinetul de Avo-catură, la fel și în sertarul stânga jos de la încăperea sa de la tribunal și, pentru orice eventualitate, și în portofel. Da, dar acum, cel puțin deocamdată, n-are acces la niciunul dintre ce-le patru locuri! De nervi e gata să-și sfârtece pantalonii, noroc că vine Doamna și-i întinde alte haine.

– Cine sunt toți vandalii din casa noastră?

– Credeam că te interesează cum mă simt! Că abia de câ-teva ore mi-au dat drumul de la spital, se pisicește soția. Și tu nici măcar nu te-ai uitat la mine…

– Am avut o zi cumplită.

– Tocmai s-au dat breaking news pe mai toate canalele: din cauza uraganului, toate aparatele de zbor au fost readuse pe sol, dar două au dispărut de pe radare, unul fiind chiar cel în care te-am văzut când ai urcat. „Vandalii” de care mă tot în-trebi sunt oamenii fericiți când au aflat că tu te-ai întors cu bine. Tu nici nu știi prin ce spaimă am trecut!

Gustav se uită lung la ea și tace: ce să-i poată spune? Că a urcat în avionul care a dispărut, iar el se află bine mersi acasă, în fața ei? I-ar mulțumi lui Dumnezeu, dacă ar înțelege măcar și el ceva din toate astea. Poate că acum se află în alt coșmar.

Soția îi aranjează cravata și-l sărută duios:

– Tu nici nu știi prin ce spaime am trecut! Acum hai să sărbătorim împreună cu „vandalii!”

Timpul trece prea repede, sunt atâtea întrebări ce-și aș-teaptă răspunsul, atâtea priorități concrete urgente, de fapt priorități concrete foarte urgente, nici măcar viteza rotițelor din capul lui Gustav nu se învârt suficient de repede. Enervare de gradul II spre III. Soția îl ia de mână și îl trage spre ușă.

– Stai puțin! Tu-i știi pe toți cei care ne bântuie acum prin casă? – Dacă-i știu pe toți?! Dar bineînțeles că-i știu pe toți!

– Sigur?

– Sigur! Ce-ți veni? și iar vrea să-l scoată din dormitor.

– Așteaptă! Copiii sunt la școală?

– Bineînțeles. Leonora a avut o fereastră și a venit să mă vadă la spital. Era abia nouă… Abia după aceea au venit medi-cii și în rezerva mea…

Gustav se uită la ceas: e unu și patruzeci. Înseamnă că n-a stat prea mult leșinat în baie. Doar când își amintește ultimele două ore și îi revine tremurul pe care abia de-l poate masca.

– Leonora n-ar trebui să se plimbe acum prea mult. Și nici Fidelio. Și nici tu! Până când au copiii ore?

– Fidelio a ajuns deja.

– Și Leonora?

– Nu-ți mai face griji pentru orice! O să vină și Leonora. Hai că avem oaspeți!

Doamna îl trage în sfârșit în coridor. Maestrul strânge mâini și încearcă să abordeze o figură umană. Nu salută pen-tru că nu știe dacă n-a salutat atunci când a trecut pe acolo travestit în senator roman. În salon alte strângeri de mână.

Miky într-un colț, supraveghind încăperea. Măcar dacă ar păzi toată vila… Dacă ar ști ce să păzească… Nici Miky n-a apucat să vadă atâta lume străină în casa Maestrului. Și Gustav, dacă se gândește mai bine, nici n-au fost vreodată atâția oameni aici. Dar importante sunt acum prioritățile concrete urgente, de fapt prioritățile concrete foarte urgente: recuperarea tele-fonului, servietei și a cheii, inclusiv a celei de la „bârlogul căp-tușit cu nerușinat de multe obiecte de patrimoniu”.

– Tu nu mi-ai văzut telefonul? Îi șoptește soției.

– L-ai lăsat pe dulăpiorul din baie.

Ies amândoi iarăși pe coridor: baia e ocupată. Gustav ba-te în ușă. Doamna îi face semn că „nu se face!” Gustav bate mai tare în ușă. Bine măcar că nu se aude dușul. În sfârșit, din baie iese Fidelio. Gustav se repede înăuntru: telefonul este pe du-lăpior, acolo unde l-a văzut soția. Da, dar cine știe cine a mai avut acces la baie! Și nici chiar Fidelio n-ar trebui să cunoască toată agenda din aparat: or înainte de a ieși băiatul, nu s-a au-zit nici dușul și nici trasul apei la veceu. Sigur că Fidelio a um-blat la telefon!

– Acum că l-ai găsit, te-ai liniștit? îl întreabă Doamna. Cineva li se alătură și-și exprimă fericirea că Gustav nu

s-a aflat în avionul care a dispărut de pe radar și care, tocmai s-a spus mai înainte la televizor, a căzut într-o regiune mun-toasă. Încă nu se știe dacă sunt supraviețuitori. L-a numit „Gustav”! Deci face parte din familie, dar Gustav nu știe cine-i vorbește. Ciudat: nu i se prea întâmplă să nu țină minte o figu-ră. E de notorietate că Maestrul are o memorie fabuloasă, că ține minte și amănuntele cele mai mărunte și, de multe ori, fo-losește chiar acele amănunte în instanță și câștigă cu ele pro-cesul. Da, dar acum nu-și amintește cine este cel care l-a ape-lat cu „Gustav”. Acum are alte priorități concrete urgente, de fapt priorități concrete foarte urgente:

– Dar cheile mele le-ai văzut? își întreabă soția.

– Cheile?

– Pe măsuța din hol este o legătură de chei. N-ar trebui să le lăsați acolo, mai ales cu atâta lume în casă. Dar și altfel…, spune cel pe care Gustav nu reușește să și-l amintească. În timp ce-și recuperează și cheile, își spune că dacă soția l-a ac-ceptat firesc pe individ, înseamnă că nu e un străin, deși… Deși soția lui Gustav este dispusă să se poarte firesc întotdea-una cu oricine. Dacă o întreabă un trecător de o adresă, e în stare să se întrețină cu el oricât. Bine că și-a recuperat și chei-le, revenind pe coridor, descuie și intră în „bârlogul căptușit cu nerușinat de multe obiecte de patrimoniu”. Lucrurile par să fie în ordine. Cel puțin așa par, dar dacă locul totuși a fost violat, cei care se ocupă de așa ceva nu prea lasă urme!

A mai rămas de găsit servieta!

– Dar servieta mea nu știi unde o fi?

– Tu nu te desparți niciodată de ea! De unde să știu? Maestrul în costum și cu cravată este o figură care impune.

– A văzut cineva servieta mea? strigă, acoperind toate vocile. – Ssst! face Isabel – Antigona, tocmai se anunță despre avionul care… Păi, și despre tine se vorbește!

– O geantă neagră, samsonite! strigă Maestrul.

Nu-i răspunde nimeni, toată lumea este atentă la televi-zor. Printre oamenii din încăpere, îl vede și pe unul dintre re-porterii care l-a acostat pe coridoarele tribunalului. Gustav trece de la enervarea de gradul II la cea de gradul III, enerva-rea cea mai cumplită, cea care te poate face să-ți pierzi con-trolul: „Ce a ajuns casa asta, casa în care am avut mereu mare grijă să nu intre decât apropiații, meșterii și oaspeții cei mai selectați? Dulăul stă cuminte în colțul lui și privește fără să ia atitudine! E drept că așa a fost dresat: să nu atace decât intru-șii, nepoftiții și să-i tolereze pe cei acceptați de stăpânii săi. Dar, ce?! Ăștia toți sunt invitați? De cine au fost invitați?” Gus-tav, care știe întotdeauna să facă față și celei mai dificile situa-ții, simte că… simte că trebuie să se descarce… Pe cine?

– Servieta mea? Unde mi-e servieta? Acum strigă! Rotițe-le din capul lui Gustav se învârt repede: în servietă n-are mare lucru care l-ar putea compromite. Poate doar agenda să fie in-teresantă pentru cine a subtilizat geanta. Păi, nu ajunge?! Pe de altă parte, servieta are un cifru, dar acela nu-i decât pentru un hoț de rând, un specialist o deschide în doi timpi și trei mișcări! Unde mi-e servieta? Și ce dracu se întâmplă aici? Strânsoarea din copac devine insuportabilă și, pentru prima oară, Maestrul, la fel de bine dresat ca și Miky, își iese din minți. Se duce la televizor: Unde e telecomanda? Cineva i-o dă și Gustav stinge aparatul.

Brusc, în încăpere se face liniște. Ieșirea neobișnuită a stăpânului îl face și pe Miky să reacționeze: dintr-o singură săritură este lângă Gustav și începe să mârâie amenințător.

Gustav ar vrea să spună că nu iese nimeni din vilă până ce nu apare servieta, dar simte o oboseală cumplită și cu o vo-ce înceată anunță doar că „spectacolul s-a terminat”. Doamna încearcă să-l liniștească și-l strânge puternic de braț. „Ce rost are? își spune Gustav, dacă a dispărut servieta, puteau să dis-pară și alte lucruri din casă.” Cu un efort suprem de voință,

încearcă să iasă și din situația aceasta atât de dificilă, așa cum a reușit întotdeauna să fie deasupra lucrurilor.

Doamna îl strânge puternic de braț și de undeva apare și Consilierul municipal Robert Stock, mâna dreaptă a Domnului Primar, și-i șoptește la ureche: „Dacă doriți, pot invita înăun-tru jandarmii să găsească prețioasa dumneavoastră servietă. Băieții sunt afară și doar așteaptă de acolo semnalul meu.”