Enervant (46)

În acest spațiu, puteți citi opera lui Gheorghe Schwartz Enervant– sau Cum s-a descurcat maestrul doctor Gustav R. Propp în scorbură şi ce s-a întâmplat, până la urmă, cu el adică Vocalize în Si Bemol Minor apărută la Editura Junimea Iași în 2020

59.

În sufrageria spațioasă a reședinței Avocat Doctor Gustav R. Propp e într-adevăr mai puțină lume, unu, doi…, șapte per-soane și numai de-ai casei, plus „chelnerița asasină”. Toți se uită la televizor. Și Miky, care, din când în când, scoate câte un lătrat. Ciudat: până au fost atâția străini în casă, câinele a tă-cut… Cu ochii ațintiți pe „chelnerița asasină”, Gustav nu pri-vește spre televizor. „Asta-i o emisiune din arhivă, degeaba scriu ei că e live și, mai ales, că e Breaking News!” spune Lutzi. Iar Isabel remarcă: „Păi, da, nu vedeți că Gustav e cu totul alt-fel îmbrăcat în realitate ca pe ecran!”. „Da, dar numai noi ve-dem aici realitatea, adică… vreau să zic, cum e îmbrăcat aici Domnul Doctor și cum acolo. Lumea nu-l vede decât cum e îmbrăcat acolo”, spune „chelnerița criminală”.

„M-a numit «Domnul Doctor» și nu «Gustav»! E limpede că nu-i din familie! Dar cine naiba e această femeie?”

– Cine sunteți dumneavoastră?

– Nu vă mai aduceți aminte de mine? Sunt femeia care vă face curățenie în fiecare marți.

Iar, mai târziu, soția îi șoptește: „Vai, cum poți să te porți în halul ăsta? Mi-a venit să intru în pământ de rușine.” Dar deocamdată atenția tuturor este îndreptată spre televizor: „Transmisiunea în direct” îl prezintă pe Maestrul Doctor Gus-tav R. Propp filmat de paparazzi pe o bancă dintr-un parc. „Lui Gustav nici nu-i plac terenurile cu mulți pomi” gândește Lutzi, dar se oprește în ultima clipă să spună așa ceva cu voce tare: acesta a devenit un subiect tabu de când cu episodul

Jean V. Rusell, când tânărul acela a descoperit călcâiul lui Ahi-le al Maestrului. E drept că până la urmă Maestrul a știut să iasă învingător – ca de obicei! – și din acea situație, însă ni-meni nu trebuia s-o readucă în niciun fel pe tapet.

– Nu v-ați săturat de atâtea prostii? Mă vedeți aici, ce rost are să priviți asemenea… asemenea fake news? Unde mă aflu eu acum?

• Aici, slavă Domnului! dragule, spune soția.
• – Și, atunci, de ce vă mai uitați la…?

– Fiindcă nu ne este clar…, adică mie nu-mi este deloc clar de ce ai devenit atât de prezent pe toate posturile, spune

Lutzi. Bine, știu și eu, ca toată lumea, că afacerea SABOLA are nenumărate ramificații, prin cafenele – și nu numai acolo – se țes tot felul de scenarii, toată lumea își dă cu părerea, toată lu-mea a devenit specialistă în SABOLA, deunăzi, chiar și când am venit de peste ocean, până și în avion am auzit tot felul de povești din partea unor oameni care în mod sigur nu știu nici măcar ce domeniu de activitate are firma. Și cu atât mai puțin unde și-a avut sediul principal.

– Unde-l mai are! îl corectează Maestrul.

– Oricât de mari ar fi interesele…

– Mai taci, îl admonestează Isabel: Maestrul, cel de pe ecran, stă de vorbă cu un individ și când vorbește acela, apare scris numele: Doctor B. Waiss. Acum devine și Gustav atent: el a vorbit doar la telefon cu cel ce-și spune Doctor B. Waiss, iar acum îl vede pentru prima oară în carne și oase. Altfel și l-a imaginat după voce, cu totul altfel: îl vedea drept un tip între două vârste, gras, cu ochelari și cu un început pronunțat de chelie. Când acolo, cel de pe ecran are o alură de tânăr atlet. Asta îl miră atât de tare, încât pierde primele replici. Însă, brusc, vine marele șoc: Waiss se oprește în mijlocul unei fra-ze, rămâne câteva secunde nemișcat, apoi se prăbușește. Din toate părțile apar oameni care înconjoară banca și obturează imaginea. „Acești oameni au apărut parcă prea repede, mult prea repede. De parcă au stat tot timpul la pândă.” gândește atât de logic Gustav, Gustav cel bănuit de mic că va dezvolta un faimos instinct de detectiv. („Micul nostru Gusti îl va bate chiar și pe Sherlock Holmes!” au afirmat atât tatăl lui Bruno, cât și bunicul șahist.) Din pricina oamenilor care se interpun în fața aparatului de filmat – chit că se filmează din mai multe unghiuri și cu mai multe aparate – nu-ți poți da seama dacă Doctor Waiss a făcut un infarct sau dacă a fost împușcat. Și nici măcar nu-ți poți da seama dacă Doctor Waiss a murit. Și nici măcar nu-l mai poți vedea pe Maestrul Doctor Propp.

A fost și el victimă? Și, pentru că au apărut din senin atâția oameni, dacă s-a comis un atentat, va fi deosebit de greu să se afle ucigașul, care poate că s-a îmbulzit și el acolo, printre cei-lalți veniți.

În sufrageria reședinței Avocat Doctor Gustav R. Propp tensiunea crește la maximum:

– Dar Gustav? strigă Doamna.

– Doamne! tună și Antigona, simțindu-se într-un rol cu adevărat tragic.

– Voi ați înnebunit cu toții? întreabă Maestrul. Nu vedeți că sunt aici?

– Și tocmai în ajunul sărbătoririi micuței să se întâmple grozăvia! De ce, Doamne? își continuă Antigona recitalul.

Pe ecran, imaginile se suprapun, se aude doar glasul co-mentatorului, nici el nevăzând mai mult decât telespectatorii.

– Treci pe alt canal! îi cere Lutzi lui Fidelio.

Pe următoarele canale se transmit alte emisiuni, dar ajuns la ABC 24, programul în curs tocmai se întrerupe și un crainic anunță că s-a comis o crimă oribilă asupra unor perso-naje implicate în afacerea SABOLA. Pe ABC 24 nu sunt ima-gini, doar intervențiile atât din studio, cât și prin telefon ale comentatorilor obișnuiți ai acestui canal. În lipsa unor infor-mații concrete, toți își dau cu părerea, unii chiar se contrazic vehement.

– Lasă-i pe ăștia! Nu vezi că habar n-au ce s-a întâmplat! Fidelio butonează mai departe telecomanda și ezită câte-

va clipe pe un program cu „Detectivul Jack Smith”.

– Mai departe, strigă ceilalți și Isabel e stupefiată că „pe băiatul acesta chiar nu-l interesează ce s-a întâmplat cu tatăl său, tu nu-ți dai seama că…” De voie, de nevoie, Fidelio buto-nează mai departe, însă până să se schimbe canalul, crainicul anunță o informație de la „Dany, reporterul nostru aflat la fața locului”. „Întoarce-te!” i se strigă băiatului. Reporterul de la fa-ța locului se află chiar lângă mulțimea adunată în jurul băncii pe care au fost filmați doctorii Waiss și Propp și din pricina glasurilor agitate de acolo, dar și a sirenelor unor mașini ale poliției și ale salvării, nu se pot înțelege decât frânturi de fra-ze, cuvinte disparate. Drept urmare, moderatorul din studio îl întrerupe și anunță că va fi solicitat din nou când va găsi un loc de unde să poată fi recepționat mai bine. După care se re-vine la disputa din studio.

– Voi ce ați înțeles? întreabă cineva: ce s-a întâmplat cu Gustav?

– Am înțeles ce ai înțeles și tu!

– Halal televiziune!

– Oameni buni, vă mai întreb o dată: ați nebunit cu totul? Nu mă vedeți aici, lângă voi?

– Taci! strigă Isabel, uite că băiatul a dat de un post de pe care se înțelege ceva. Ceva spus de către cunoscutul comenta-tor Jasper Rolland.

Doar că pe postul acela se reia din alt unghi scena de di-nainte ca doctorul Weiss să se prăbușească.

„Înseamnă că episodul a fost filmat de alți și alți opera-tori. Dar de ce, când pentru ziua de azi nu a fost anunțat nimic în legătură cu cazul?” Maestrul, oprit în ușa de la coridor, pri-vește și el cât privește, „aiurelile” de pe ecran îl plictisesc, se uită la ceas, este aproape ora patru, așa că nu e de mirare că i-e foame. Traversează sufrageria și merge în bucătărie. În ciuda îngrijorării soției că nu va fi destulă mâncare pentru mulțimea din casă, pe masă au mai rămas câteva sandviciuri. Abia încap toate pe o farfurie, le ia, traversează din nou sufra-geria, acolo toată lumea urmărește cu sufletul la gură reporta-jul de pe Canal 29, așa că nu-l ia nimeni în seamă, doar Miky vine și-l încurcă la mers. Se mai uită atent la „chelnerița cri-minală” și e din nou uimit cât de izbitor seamănă cu persona-jul din serial, iese, ajunge în coridor, acolo se află individul care i-a spus pe nume când i-a indicat unde au rămas cheile. Deci, n-au rămas în casă doar membrii familiei! Sau totuși? A vrut să-l întrebe, ca și pe „chelnerița criminală”, cine este, dar omul se întoarce pe călcâie și intră în baie.

Cu farfuria plină ochi cu sandviciuri într-o mână, Ma-estrul aflat în fața ușii camerei sale de lucru se scotocește degeaba după chei cu cealaltă mână. Până la urmă, pune mân-carea jos, dar nu găsește nici așa cheia. Enervant! Enervant de gradul I, fiindcă e prea obosit, și prea flămând, și prea uimit că toți aflați în fața televizorului îl caută pe micul ecran, când îl văd chiar în fața lor. Totuși, enervant! Negăsind nicicum cheia, totuși enervant de gradul II, dă cu pumnul în clanță. Ușa se deschide, iar cheia se află în broasca din interior. Își ia farfu-ria, ezită dacă să aștepte să iasă individul din baie, rămâne câ-teva clipe, busc (?) îl copleșește o lehamite asemenea epuiză-rii pe care a simțit-o când a șoptit că „spectacolul s-a termi-nat” și când Doamna a izbutit să-l liniștească, strângându-l puternic de braț. „Ce rost are? și-a spus atunci și-și spune Gus-tav din nou și, cu același efort suprem de voință, încearcă să iasă și din situația aceasta atât de dificilă, așa cum a reușit în-totdeauna să fie deasupra lucrurilor.

„Individul n-are decât să putrezească în baie!”. Nu se au-de de acolo niciun zgomot, nici apa din duș, nici cea din chiu-vetă, nici cea trasă la veceu. Primul impuls este să bată cu pumnii în ușă, așa cum a mai făcut atunci când a lezat buna creștere în ochii soției, chiar se duce spre baie, dar simte că lehamitea n-a plecat, că e tot acolo: „Ce rost are?” Se duce în „bârlogul căptușit cu nerușinat de multe obiecte de patrimo-niu”, încuie ușa, se așază în „fotoliul său” și mănâncă. În lumi-na confuză a înserării, floarea de cactus luminează ciudat și parfumul ei parcă intră prin geam. Așa că aproape că revine și „unica ordine”. Din barul din perete, se servește cu un păhărel de tărie. În timp ce mănâncă, enervarea i se topește în obosea-lă, iar oboseala în somn. Da, aici, „pe fotoliul său” „singura or-dine” revine câteodată și în cele mai neașteptate momente.