Epidemia îi scapă de rate pe italieni

Guvernul italian va plăti facturile la energie şi ratele ipotecare ale italienilor din zonele afectate de coronavirus, a anunţat ministrul italian pentru dezvoltare economică, Stefano Patuanelli.

Guvernul condus de Giuseppe Conte a pregătit un pachet de măsuri ce vine să amelioreze efectele economice negative ale epidemiei asupra populaţiei.

„Conţine primele măsuri de urgenţă. Acestea sunt legate de suspendarea plăţii facturilor la energie electrică, gaze naturale şi colectarea deşeurilor, împreună cu suspendarea plăţii ratelor la creditele ipotecare şi consolidarea fondului de garantare”, a spus Patuanelli.
Guvernul italian va mai reveni ulterior cu un alt pachet de măsuri pentru a ameliora „pagubele directe suferite de companiile din zona roşie”, a mai anunţat ministrul. „Trebuie apoi să ne gândim la impactul indirect asupra lanţurilor de aprovizionare”, a afirmat Stefano Patuanelli.

Proiectul de ordonanţă prevede scutirea de la plată a facturilor la energie electrică, gaze şi cele pentru colectarea deşeurilor pe o perioadă de şase luni. Italienii din zonele afectate de coronavirus vor mai fi scutiţi şi de plata ratelor la creditele ipotecare. Companiile care au primit finanţări de la Agenţia italiană pentru investiţii şi dezvoltarea afacerilor, Invitalia, vor fi şi ele scutite de la rambursarea finanţărilor. Toţi cei care vor să fie subvenţionaţi trebuie să depună cereri în acest sens la autorităţile locale, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a ordinului.

Totodată, vor fi suspendate plăţile RCA până la 31 iulie, dar şi contribuţiile plătite de companiile italiene la Camerele de Comerţ. Companiile mici şi mijlocii vor mai putea primi garanţii pentru credite de la fondul de garantare naţional pentru a se asigura o reluare corespunzătoare a activităţii economice.

Firmele care profită de criză şi majorează preţurile la produse şi echipamente medicale pentru a-şi majora câştigurile riscă amenzi usturătoare, mai arată documentul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

3 Comentarii

  1. He he ! Sa vezi acum cum se muta tot sudul Italiei in Lombardia ! … Treaba imi aduce aminte si de bancul cu tzi…ul si tzi…ca, care, stind de vorba in batatura casei din chirpici, el ii spune ei : „Haolio, fa, ia te uita ce scrie aici la ziar, ca o bomba hatomica costa 10 milioane de dolari !” La care nevasta-sa : „Haolio, Doamne, da sa cada una si la noi in gradina !”

  2. … virusul se raspindeste, pac pac pac ! … Intoarcerea acasa (in Romania) a romanilor din Italia trebuie OPRITA si INTERZISA. Stiu ca voi lua multe injuraturi, dar nu o spun din motive egoiste, ci pentru ca : 1. daca e vorba de persoane deja contaminate puteti fi siguri ca in Italia (cu toata situatia actuala de acolo si faptul ca si italienii incep sa fie depasiti de evenimente) tratamentul medical e de citeva ori mai bun decit la ce pot sa se astepte in Romania ; 2. cu cit se intorc mai multi (dintre care unii potentiali purtatori ai virusului) cresc si posibilitatile statistice de infectare a altor persoane in Romania (familie, prieteni, colegi, cunoscuti, etc) Or sistemul medical din Romania, in cazul unei epidemii majore, cu mii de pacienti (Doamne fereste !) sigur va fi prins din nou „cu pantalonii in vine” ! … Dar … un guvern si un presedinte lipsiti de „cojones” si care vad totul prin prisma viitoarelor voturi (ah ! diaspora ! …) probabil ca nu vor face NIMIC !

  3. Si adaug si un alt motiv : 3. daca au muncit si au platit taxe si impozite in Italia, acum nu e normal si logic, in caz ca (Doamne fereste !) sint contaminati, sa beneficieze de asistenta medicala a acestei tari ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.