Este oficial: Trump a retras SUA din OMS

Administraţia Donald Trump a anunţat oficial, marţi, Congresul american şi Naţiunile Unite că Statele Unite au iniţiat procedurile pentru retragerea din Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

„Congresul SUA a primit înştiinţarea că preşedintele a retras oficial Statele Unite din OMS în mijlocul unei pandemii”, a transmis, prin Twitter, senatorul democrat Robert Menendez, membru al Comisiei pentru Afaceri Externe a Senatului SUA.

„Chiar dacă numesc reacţia lui Donald Trump la Covid-19 haotică şi incoerentă nu se face dreptate. Actuala decizie nu va proteja vieţi americane ori interese, îi lasă pe americani bolnavi, iar America rămâne singură”, a argumentat senatorul democrat.

Administraţia Donald Trump i-a transmis şi secretarului general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, decizia retragerii SUA din Organizaţia Mondială a Sănătăţii, au declarat surse de la Washington citate de agenţia de presă DPA.

La sfârşitul lunii mai, preşedintele Donald Trump a anunţat că Statele Unite vor încheia relaţia cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii, din cauza ineficienţei OMS în gestionarea pandemiei.

„Dat fiind că au eşuat în efectuarea reformelor cerute şi foarte mult necesare, vom încheia astăzi relaţia noastră cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi vom redirecţiona fondurile spre alte nevoi de sănătate mondiale, care le merită”, a declarat atunci Donald Trump.

Liderul de la Casa Albă a cerut şi clarificări din partea Chinei. „Lumea are nevoie de răspunsuri din partea Chinei în privinţa virusului. Trebuie să avem transparenţă”, a subliniat Donald Trump. Preşedintele SUA a acuzat China că nu a transmis în mod corespunzător informaţii despre coronavirus Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi că a exercitat presiuni asupra OMS pentru „a induce lumea în eroare”.

Preşedintele SUA suspendase contribuţiile financiare către OMS şi ceruse reformarea organizaţiei internaţionale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

16 Comentarii

  1. Dementa senila!Biden a promis ca din prima zi,readuce SUA in OMS,si asa va fi!
    Trump dadea o lovitura inubliabila daca scotea SUA de la ONU,dar ce sa ii ceri,e si el un produs CIA,altfel nu era nimic de capul lui!

  2. Păi și Plăvanul nostru ce face? Nu ne scoate și el din OMS? Nu facem și noi ca partenerul strategic! Ori suntem parteneri, ori nu mai suntem!

  3. De ce nu se retrage USA din toate organizatiile internationale? Dar mai bine ar face sa se retraga, militar, de peste tot! Sa stea acasa, lumea ar fi mai pasnica!

  4. @ Jardan Durais…. invata sa pui virgulele, analfabetule!
    Trump stie ce face!

  5. Pentru aurolacii care postează pe site…. SUA contribuie cu aproape trei sferturi la fondul de organizației..!!.. să dea China banii ăștia că tot se crede putere mondială… să vă dea chinezii ciuma bubonică, ciuma roșie, ciuma neagra,…

  6. @Aha:bătut-o de D-zeu,Trump mai are puțin și iese cu balonul in mâna la Casă Albă!Cu Biblia nu i-a mers,nu l-au remarcat alegătorii…

  7. OMS e controlata tot de mafia „progresista”,inventata de komintern si democratii americani

  8. Toate aceste organisme continand ‘World’ in denumire reprezinta lumea asa cum baba Aglaia din Dabuleni reprezinta Divizia 48 Infanterie Motorizata.
    Ele reprezinta nu lumea, ci mondialismul ca filosofie si mod de operare. Sunt expresia intentiei vechi de formare a unui guvern mondial unic, si nu e nicio coincidenta ca majoritatea au aparut la initiativa si cu finantarea Statelor Unite. Care era grija lui Roosevelt, urmandu-si predecesorul Wilson, la sfarsitul conflagratiei mondiale? Infiintarea ONU. Pentru ca Stalin sa achieseze la formarea ONU, SUA si Imperiul Britanic (in multe privinte acelasi conglomerat de interese) au fost de acord sa imparta Europa pe un servetel. Pe procente.
    Asa ca a se scuti cu teatrul ieftin cum ca SUA iese sau intra din propriile sale creatii.

  9. Biden,o mare hahalera „progresista”,trebuie sa ajunga mai intai presedinte si dupa aia sa vorbeasca

  10. @Rammstein
    Lasa ca da etiopia banii, doar au dat seful care-o sa dea starea puscariei in Romania, huh?

  11. BRAVO! ASTA AR TREBUI SA FACEM SI NOI SI TOATE TARILE CONDUSE DE PATRIOTI SI CARE ISI IUBESC CONCETATENII!

  12. Contributia USA la OMS : 450 milioane dolari/an ! Contributie China la OMS : 40 milioane dolari/an ! Si China taie si spanzura la OMS ! Printre altele , inaintea cretului asta din fotografie , China a detinut presedintia OMS doua mandate succesive ! Pai nu-i misto sa-ti faci de cap pe banii americanilor ! In curand escrocii de la OMS isi vor aduce mancarea de acasa , in sufertas ! Trump , make America great again !

  13. Bravo, Trump! Klause, ce faci tata acum? ce faci arafate, nelutule & comp cu noua lege care, ati vrea voi, da puteri depline OMS sa declare ce pandalie vor ei in Romania, ca oricum aici e tinutul nimanui si al tuturor, numai al nostru nu. Pai, nu mai suntem cu SUA? Suntem cu chinejii acum?… Aud?

  14. Bine le face! Sa plateasca chinezoii,in covizi probabil. Astia sunt invatati de presedinti americani gen Obama, sa conduca OMS pe finantare americana.
    Ai drk., pana acum toti virusii si pandemiile astea luau denumirea locului de unde au izbucnit. Gen „gripa spaniola”,dupa primul razboi mondial. Acuma, comunistul asta din Etiopia, l-a numit Covid-19 si nu virusul Wuhan(sau chinezesc) dupa locul de unde a izbucnit,la presiunile Chinei,desigur. Sa suplineasca China pierderea americana,ca au de unde,nu-i asa?
    Bravo, Trump!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.