Consilierul prezidențial Eugen Tomac susține că sunt șanse reale ca viitorul premier desemnat să primească votul parlamentarilor.
„Eu sper ca începutul acesta de toamnă să ne regăsească pe toţi într-o formulă mult mai rezonabilă din punctul de vedere al negocierilor politice şi aici mă refer, evident, la partide. Cred că suntem în faţa unei situaţii care obligă partidele să pună pe primul loc România şi cetăţenii români. Până acum s-au gândit la confortul partidelor, de cele mai multe ori, şi şi-au impus condiţii pentru a menţine această stare de blocaj.
Cred că cetăţenii români au dreptul şi merită să primească un răspuns rezonabil din partea actorilor plitici cu privire la situaţia prin care trecem în clipa de faţă. Eu cred şi nutresc această speranţă, plecând şi de la discuţiile pe care le-am avut cu foarte mulţi lideri politici în ultima perioadă, că vom găsi o formulă astfel încât să avem o majoritate în Parlament care să valideze un nou guvern” declarat Eugen Tomac, într-un interviu pentru Antena 3.
Însuși premier desemnat, Eugen Tomac a renunțat la funcție înainte de ajunge în Parlament pentru votul de încredere. În locul său a fost numit Adrian Veștea, președintele liberal al Consiliului Județean Brașov.
Veștea a ajuns în Parlament, dar nu a strâns suficiente voturi pentru a ajunge în fruntea Palatului Victoria.
Ce crede Eugen Tomac despre alegerile anticipate
Perspectiva unor alegeri anticipate nu este una oportună. Tomac este de părere că ar menține starea de „haos și tensiune politică”.
„Consider că meţinerea unei stări de haos şi tensiune politică prin reaşezarea jocului, prin organziarea de alegeri anticipate este un scenariu care trebuie evitat” a explicat consilierul președintelui Nicușor Dan.
Cu toate acestea, Tomac este de părere că soluția anticipatelor este democratică și constituțională.
CEL TARZIU DE CRACIUN AVEM GUVERN,POATE CHIAR DE ANUL NOU
pare seful lui nicu al usor, l-a trimis sponsorul sa-i traseze lui nicu al usor ce sa faca pt a-i trimita mai multi bani /ajutoare prin cetateanul din regiunea Odesa?
Ucraineanul tomac sta lipit de presedintele Romaniei sa nu-l scape de sub supraveghere si-i spune ce sa faca.
Iar o sa vina nemernicul cu propunerea Tomac prim ministru!