Euro 2021: Naționala de tineret a României, în urna 3

Naționala de tineret a României a fost repartizată în urna a treia valorică pentru tragerea la sorţi a grupelor turneului final al Campionatului European de fotbal Under-21 de anul viitor, a anunţat Federația Română de Fotbal (FRF) pe site-ul său.

Croaţia, Rusia şi Cehia sunt celelalte echipe aflate în urna a treia pentru tragerea la sorţi, programată pe 10 decembrie, la Nyon (13:30, ora României).

Pentru prima oară în istorie, la Campionatul European Under-21 vor fi prezente 16 formaţii, împărţite în patru grupe de câte patru echipe, cele mai bine două clasate urmând să se califice în faza sferturilor de finală.

Echipele gazdă, Ungaria şi Slovenia, au fost desemnate capi de serie şi au fost repartizate în Grupa A, respectiv Grupa B. Cu toate acestea, în cele două grupe, nu se va afla altă formaţie din urna a patra, urmând ca aici să fie desemnate prin tragere la sorţi echipe din urnele 1, 2 şi 3.

Meciurile din cele patru grupe ale competiţiei se vor desfăşura între 24 şi 31 martie 2021. Echipele calificate mai departe din grupe, primele două clasate, vor lupta pentru titlul european în fazele eliminatorii programate în aceleaşi două ţări, Ungaria şi Slovenia, în perioada 31 mai-6 iunie 2021.

România s-a clasat pe locul al doilea în grupa preliminară, după Danemarca. România va bifa anul viitor a treia prezenţă la EURO U21, după cele din 1998 şi 2019. Anul trecut, selecţionata noastră s-a oprit în semifinale, după 2-4 cu Germania. În grupă, tricolorii au învins Croaţia (4-1) şi Anglia (4-2) şi au remizat cu Franţa (0-0).

Urnele pentru tragerea la sorţi:
Urna 1: Spania (campioana), Germania (finalista), Franţa, Anglia;
Urna 2: Italia, Danemarca, Portugalia, Olanda;
Urna 3: România, Croaţia, Cehia, Rusia;
Urna 4: Elveţia, Islanda, Slovenia, Ungaria.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.