Maarten van Aalst este membru al Consiliului Consultativ Științific European pentru Schimbări Climatice(ESABCC). Acesta crede că Europa „plătește deja un preț” pentru lipsa sa de pregătire. Totuși, acesta dă și un semnal încurajator: adaptarea la un viitor mai fierbinte ține, în parte, de „bun-simț și măsuri la îndemână”, relatează The Guardian.
„Este o sarcină descurajantă, dar în același timp destul de ușor realizabilă. Nu este fizică nucleară”, a spus van Aalst.
Într-o analiză proaspătă realizată de ESABCC, oamenii de știință prevăd un continent european care va fi cu 3 grade Celsius mai cald. Creșterea temperaturii ar fi de două ori mai mare decât cea țintită în Acordul de la Paris, semnat în 2015. Pentru o astfel de situație, experții cer statelor membre să înceapă măsurile de adaptare la noua realitate cât mai repede posibil.
Mii de victime cauzate de schimbările climatice
Până în prezent, experții spun că adaptarea societății a fost „insuficientă, în mare parte treptată și foarte des făcută prea târziu”.
Extremele meteorologice din Europa din ultimii ani au surprins uneori oamenii de știință din domeniul schimbărilor climatice prin intensitatea lor și experții în adaptare prin caracterul lor letal, pe măsură ce creșterea temperaturilor a deformant clima.
Fenomene meteorologice extreme care s-au lăsat cu zeci de victime:
- ploi extreme în Germania au omorât 134 de oameni în 2021;
- inundații au omorât 229 de oameni în Valencia, Spania în 2024.
- căldura extremă înregistrată vara omoară zeci de mii de oameni anual în Europa. între 1/2 și 2/3 dintre aceste morți sunt atribuite combustibililor fosili.
- 16 decese cauzate de furtuni în Portugalia.
Citește și: Europa are combustibil pentru doar trei luni de război, avertizează un oficial din Germania
„Acum douăzeci de ani, am fi spus că aceste extreme vor reprezenta într-adevăr o problemă, dar în principal în țările mai sărace care nu pot face față. Ceea ce observăm acum este că însăși Europa este vulnerabilă, mai ales la condiții cu care nu s-a mai confruntat până acum”, a mai declarat van Aalst.
Expertul crede că „nivelul nostru de pregătire nu este atât de ridicat. Și avem de muncit cu adevărat pentru a îmbunătăți sistemele noastre de avertizare timpurie.”
Nu va saturati sa ‘mintiti poporul cu televizorul’; va dati seama de enormitatea a +3 grade?
Iar cu minciuna asta? Hai basti!