Expoziţia „Dialog”

După impresionanta retrospectivă de acum câţiva ani, de la Palatul Parlamentului, iubitorii artelor vizuale pot descoperi, din nou, o expoziţie de anvergură a lui Mircia Dumitescu la Sala “Dalles”. Însoţit de doi vechi prieteni ale căror opere, aparţinând altor arte, comunică neaştepat de congruent cu desenele, sculpturile şi gravurile artistului: poetul Eugen Suciu şi medicul chirurg cardiolog Horia Mureşian, autorul unei serii de fotografii ale inimii ce depăşesc sfera medicală, dobândind o încărcătură emoţională şi o măiestrie tehnică ce le clasează în universalitatea creaţiei artistice.

Desenele lui Mircia Dumitrescu, de mari dimensiuni, impresionează prin forţa sintetică a formei, prin capacitatea de sugestie, prin depăşirea “realului” cu înseşi elementele acestuia. Trupurile fragmentate, încărcate de dramatism, plutesc într-un spaţiu nedefinit, amintind o mai veche preocupare a artistului. Structurate pe direcţii oblice, de cele mai multe ori, realizate în haşuri de mare fineţe, ce permit un joc rafinat al culorii, sunt neliniştitoare, hipnotice. Comunicarea se dezvăluie spiritualizată, chiar atunci când aluzia senzuală este lizibilă. Există în desene, ca şi în gravuri, o aplecare către un expresionism al formei, către un manierism cu toată forţa lui de sugestie încărcată de bizarerie, de dramă, de implicare a spiritualităţii în “carnea” realului.

Imagine din expoziţie

În mod neaşteptat, dramatismul este accentuat în “ecorşeurile” capetelor de animale, imagini zguduitoare amplificate de realismul tratării. Acelaşi sentiment se degajă din corpurile despicate, din imaginea proţapului. Ele răspund pe de o parte sculpturilor animaliere şi dialoghează, deşi pe un cu totul alt plan, atât ca sentiment, cât şi formal, cu fotografiile inimilor extrase din contextul organic, individualizate, monumentalizate cumva, ale doctorului Mureşian.

Rămânând în zona bidimensionalului, la etajul sălii, câteva gravuri din ciclurile “Poziţional” şi “Calofilica” evidenţiază, prin filonul lor epic, continuitatea preocupărilor lui Mircia Dumitrescu. Lumina filtrată prin compoziţia în alb-negru, ductul fin armonic al liniilor le conferă subtilitatea muzicii de cameră, ce-i fascinează numai pe melomanii autentici.

Raftul cu portrete

Expoziţia este însă dominată de sculptură, începând cu monumentalul grup din prima sală, “Sfântul Gheorghe omorând balaurul”, cu calul lui de 2×2 metri şi şarpele lung de 25 de meri, desfăşurt geometric în spaţiu, atingând pe verticală înălţimea sfântului călare. O caligrafiere în trei dimensiuni a scenei biblice, într-o viziune contemporană.

Defilează apoi trupuri aplatizate, cu elementele anatomice abia schiţate, dar nu mai puţin “realiste”, “subţirimi plate”, cum le numea odată chiar creatorul lor. Femei, bărbaţi, nuduri în mers… Încercând să-şi definească sculptura, Mircia Dumitrescu mărturisea într-un interviu mai vechi: “Mie sculptura îmi deschide un alt spaţiu. Este o continuare a gravurilor. De multe ori am numit-o chiar gravură tridimensională sau gravură în spaţiu. La gravură, fac un crochiu pe placă şi apoi lucrez pe ea ca şi cum aş picta. Nu intru în sistemul grafic care presupune un desen şi transpunerea lui. Lucrez direct şi gândesc aşa cum gândeşte un pictor pânza. Acelaşi lucru mi se întâmplă şi la sculptură, pentru că îmi plac foarte mult tridimensionalitatea şi posibilitatea de a schimba unghiul de abordare. Este interesant, pentru că rezultatul poate apărea foarte bine dintr-o parte, şi poate părea o aberaţie privind din alt unghi. În acelaşi timp, piesa trebuie să aibă o rigoare”.

Lumina şi întunericul prinse în lucrările acestui maestru al gravurii

Şi rigoarea există atât în construcţia pieselor, cât şi în inserarea lor în contextul întregii creaţii. “Flagelatul” cu încărcătura sa de sacralitate, cu formele emaciate ca ale vechilor meşteri medievali, nu este decât continuarea, într-o altă etapă a vieţii, a “Strigătului”, surprinderea sugestivă şi spiritualizată a venirii pe lume a omului.

Clasicele pisici sunt înlocuite acum de oi. Plasate în grupuri mici sau încadrându-se în tematica “Moartea oii”, animalele au în siluetele lor aproape plate acelaşi dramatism, aceeaşi dimensiune a “trecerii” care caracterizează o bună parte din creaţia artistului. Şi parcă pentru a îmblânzi atmosfera, un portret al lui “Pessoa”, fără titlu de altfel, cu imensa pălărie pe care o regăsim şi pe capul unei serii de ţărănci sculptate de Mircia Dumitrescu. I se adaugă, pe un alt palier al trăirii emoţionale, două portrete, cel al poetului Eugen Suciu, nici el deconspirat de un titlu, şi cel al unui maestru atât de drag artistului, “Eugen Schileru”. Oameni pe care îi preţuieşte, aşa cum l-a preţuit şi pe Mihai Oroveanu, plecat de curând de pe această lume, a cărui fotografie deschide expoziţia.

Strigătul

Selecţia de lucrări din expoziţia de la Sala “Dalles” dovedeşte din nou că Mircia Dumitrescu este interesat de tot ceea ce înseamnă expresie plastică. Volumul, forma, expresia tridimensională, culoarea au reprezentat o preocupare constantă de-a lungul anilor. Personalitate artistică complexă, temperament viu, artistul se relevă capabil continuu de schimbări, rămânând însă fidel celebrului “Decalog pentru Mircia”, ce deschidea albumul editat în 2008: “1. Să nu-ţi minţi ochii cu ochi; 2. Să nu-ţi furi realul în real; 3. Să nu te înşeli pe tine însuţi ca şi cum ai fi altul; 4. Să nu vorbeşti în numele nimănui, căci numele tău al nimănuia este; 5. Să-ţi faci chip cioplit; 6. Să-ţi faci chip din linii; 7. Să-ţi faci chip din trilul ciocârliei; 8. După ce le-ai făcut toate astea, încearcă să le-mbrăţişezi dacă poţi; 9. Îmbrăţişarea chipului cu chip sărut se numeşte; 10. Numai chipul se îmbrăţişează cu chipul, căci braţele sunt făcute pentru ararea câmpului. Amin”.

Sfântul Gheorghe omorând balaurul

Un decalog mărturisind dorinţa de cunoaştere, imensa curiozitate faţă de lume şi o dezarmantă sinceritate.

Expoziţia este ritmată de câteva poeme, tipărite în format mare, ale poetului Eugen Suciu, cel care publica cu doi ani în urmă cartea-poem “Motanul”, cu ilustraţiile lui Mircia Dumitrescu. Câteva dintre textele expuse sunt inedite: “Elisabeta I”, “Aromă şi ticuri”, “Arta”… Un poet a cărui metaforă are forţa tunetului şi fineţea bisturiului, ale cărui versuri sunt încărcate de sensibilitate şi revoltă, de reflecţie filosofică şi senzualitate în acelaşi timp. Şi care găseşte forme rafinate de expresie, uneori amintind de haiku, ca în “Arta”: “Intonaţii subtile ale fricii/ şi/ entuziasmul abstract/ al unui nod în gât// două ipoteci/ pe o singură respiraţie”.

Nud

În sfârşit, o secţiune specială este dedicată fotografiilor doctorului Horia Mureşian, o imersiune într-un univers miraculos, dezvăluit medicului şi artistului care se dovedeşte fi autorul. Cel care afirmă în textul de prezentare a imaginilor expuse: “Cordul devine inimă – centru al individului şi al universului văzut prin ochii individului, obiect de studiu: artistic şi real, anatomic şi emoţional, palpabil şi poetic. Cordul fixat şi inima vie, dincolo de orice simbol, devin faţete ale unui obiect de nepreţuit”.

Horia Mureşian, Inimă

Chirurg cardiovascular şi anatomist de reputaţie internaţională, promotorul unor noi tehnici de chirurgie, membru al unor reputate Societăţi de specialitate europene şi americane, fondatorul “Centrului de Disecţie Cardiovascular” din Milano, colaborator la elaborarea unor tratate internaţionale de chirurgie cardiacă şi anatomie clinică, medicul Primar Horia Mureşian, Doctor în Ştiinţe Medicale, a ştiut să descopere latura poetică a profesiei sale, cadenţele inimii îşi asociază ritmurile poeziei: “ritmul bradicardic iambic, ritmul tahicardic troheic, extasistolele dactilice, ritmurile de scăpare, amfibrahice”. Şi le-a fixat pe toate în fotografiile sale ce se împărtăşesc din esenţa artei.

Expoziţia de la “Dalles” este, în mod poate paradoxal, un imn dramatic închinat vieţii, surprinse în imaginile trecerii ei prin ceea ce numim de obicei realitate.