Expoziţia „Mozaicul: contemporaneitatea unei arte străvechi”, la Veneţia

Marți, 2 octombrie 2018, orele 18.00, în Mica Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneția, va avea loc vernisajul expoziției intitulată „Mozaicul: contemporaneitatea unei arte străvechi“ semnată de Daniela Scurtulescu şi invitații săi.

În expoziție vor fi expuse pe lângă lucrările maeștrilor mozaicari Giovanni Cucco şi Annie Ricciardi şi lucrări ale elevilor acestora care au urmat cursurile de mozaic organizate de Asociația Culturală Italia – Grecia din Veneția.

Mozaicul, termen care provine etimologic de la „musa“ de unde își are originile „opus musivum“, cu origini străvechi. Stindardul din Ur descoperit în Mesopotamia şi datând 2700-2500 î.Ch. este cel mai antic obiect asemănabil unui mozaic portabil, chiar dacă nu erau încă utilizate plăcuțele tipice mozaicului (ci coji de cochilii, bucăți de piatră, de scoici şi de argilă – care erau tăiate şi îndreptate pentru a crea diversele imagini).

Cel mai antic mozaic de pardoseală cunoscut în zilele noastre datează din secolul VIII î. Ch., dacă considerăm elementele de la Gordion (din Asia Mică), dar nici acestea nu sunt realizate cu plăcuțe de mozaic, ci din fragmente de argilă amplasate în aşa fel încât să se obţină variate motive geometrice. Mozaicurile de la Bazilica din San Marco din Veneţia cu amploarea lor de 8.400 metri pătrați, incluzând mozaicurile de pardoseală, reprezintă, cu siguranță, lucrarea de mozaic cea mai extinsă din Europa de acest gen.

În secolul al XIX-lea mozaicul renaște la Veneţia odată cu redeschiderea sticlăriilor de la Murano, care produceau pasta de sticlă necesară pentru plăcuțele de mozaic de calitate superioară, precum cele medievale, care permiteau o continuă reparare a mozaicurilor veneţiene şi ale celor din alte regiuni care importau de la Veneţia materialele pentru mozaic.

Până la jumătatea secolului XX la Veneţia au existat circa douăzeci de laboratoare de artişti şi meşteri mozaicari, care cu timpul, aşa cum s-a întâmplat cu alte activităţi meşteşugăreşti din oraş, s-au redus la câteva unităţi.

Daniela Scurtulescu a absolvit în anul 2008 Facultatea de Arte și Design departamentul Pictură, grupa profesorului Carol David, din cadrul Universității de Vest din Timișoara. În perioada 2008-2010 urmează cursurile masterale Surse și resurse ale imaginii în pictura contemporană la aceeași Universitate. Între 2011-2012 se specializează în tehnica mozaicului clasic finalizând un curs de mozaic la Roma sub îndrumarea profesorilor Gianfranco Romani și Alba Cioci. Actualmente parcurge bursa de cercetare și formare postuniversitară „Nicolae Iorga“ la Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția cu proiectul artistic intitulat Mozaicurile din Ravenna și Veneția, fundament al picturii contemporane.

În cursul anului 2018 a frecventat cursul de mozaic organizat de Asociaţia Culturală Italia – Grecia susţinut de maestrul şi restauratorul Giovanni Cucco, unde a învăţat tehnica directă, realizând opera sa Acanthus, care a fost expusă în cadrul expoziţiei Spazi Aperti organizată de Accademia di Romania din Roma

Expoziţia va putea fi vizitată până pe data de 15 octombrie 2018 în Mica Galerie a IRCCU Veneţia. Intrarea este liberă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.