Familia Nahmad

În toamna anului 2011, “Kunsthaus” din Zürich expunea 120 de picturi, printre care opere de Picasso, Matisse, Léger, Miro, Mondrian, şase Kandinsky, şapte Modigliani…

În vara aceasta, Muzeul din Sète propune o expoziţie cu lucrări din secolul al XIX-lea, de la Corot şi Courbet la simboliştii Gustave Moreau şi Odilon Redon, trecând pin impresionism. Iar “Grimaldi Forum” din Monaco expune o selecţie de 116 picturi şi desene de Picasso.

Punctul comun al acestor expoziţii de primă mână îl constituie provenienţa operelor. Toate aparţin colecţii familiei Nahmad, negustori şi colecţionari de artă, “dintre cei mai activi şi cei mai discreţi din lume”, cum îi numeşte Harry Bellet. Discreţi cel puţin până la aceste trei mari manifestări.

Femei din Alger (versiunea H) de Picasso

Expoziţia din Muzeul “Paul Valéry” din Sète, intitulată “Impresionism şi îndrăzneli ale secolului al XIX-lea”, etalează până în 27 octombrie 70 de opere semnate Sisley, Degas, Monet, Renoir, Pissaro, Signac, Corot, dar şi Vuillard, Toulouse-Lautrec, Sérusier, Bonnard.

Organizată pentru a celebra 40 de ani de la moartea lui Picasso, expoziţia de la “Grimaldi Forum” prezintă pentru prima dată fondul Picasso al colecţiei Nahmad. 110 opere, acoperind toate perioadele de creaţie ale artistului, cu ansambluri excepţionale, ca seriile “Ateliere” sau “Pictorul şi modelele sale”.

David Nahmad şi Femeile din Alger

Într-un interviu acordat jurnalistei Anne-Cécile Beaudouin, cu ocazia vernisării acestei expoziţii, David Nahmad îşi amintea începuturile carierei sale de negustor de artă, oarecum rocamboleşti. “În anii ’60, făceam naveta între Paris şi Milano, cu maşina încărcată de pânze. O dată, fratele meu şi cu mine, am mers toată noaptea. Pusesem deasupra maşinii un tablou care nu intra în portbagaj. La sosire, am descoperit cu groază că dispăruse. Ne-am întors şi am recuperat opera căzută la marginea drumului. Ca să fiu sincer, nu prea găseam cumpărători. Un Picasso costa atunci 15.000 de dolari. Pentru a încuraja amatorii, le propuneam să plătească în doi ani”.

Alfred Sisley, Barja la Saint-Mammes

Meseria a învăţat-o de la fratele său, Joseph, om de afaceri care iubea riscul şi care cumpăra tot ce se putea. “Dacă intra într-un magazin să-şi cumpere o valiză, ieşea cu zece!” E drept, perioada era favorabilă afacerilor, Italia cunoscând atunci o creştere economică extraordinară, iar arta şi cinema-ul fiind foarte preţuite. Joseph, primul colecţionar al familiei, avea o casă superbă la Milano, decorată de artiştii cu care era prieten. El colecţiona în primul rând artă decorativă. Dar iubea orice fel de artă, egipteană, chinezească…

Prima pictură de care David Nahmad s-a îndrăgostit a fost “Legenda secolelor” de Magritte, pe care a văzut-o la 12 ani. Fusese cumpărată de Joseph cu 500 de dolari. Nouă ani mai tîrziu, în 1968, când şi-a deschis prima galerie la Milano, David l-a vândut Sophiei Loren cu 10.000 de dolari. Primul tablou pe care l-a vândut însă în cariera lui a fost un Max Ernst, cumpărat de un negustor de covoare din Torino cu 5.000 de dolari.

Claude Monet, Pescari la Argenteuil

David Nahmad mărturiseşte că “este nevoie de timp pentru a achiziţiona capodopere. Alegi în limita ofertei existente. Eu cumpăr ceea ce îmi place. Există în colecţia mea tablouri pe care le-am obţinut pentru 5.000 de lire când aveam 18 ani şi pe care aş fi putut să le vând de o mie de ori. Ca «Personaje dintre care unul fără cap» de Max Ernst, datat 1927, expus acum la «Fundaţia Beyeler». Există opere pe care le-am recumpărat după ce fusesem obligat să le vând. «Titirezul» lui Fernand Léger l-am re-cumpărat de cinci ori! Am cumpărat cu puţin timp în urmă un Matisse pe care îl vândusem acum 25 de ani. Pictura, care provenea din colecţia Renand, o cumpărasem în 1987, cu 2 milioane de dolari. Acum am plătit-o cu 5 milioane. A fost un moment emoţionant, o bucurie intensă să regăsesc această operă”.

Femeie culcată cu meşă blondă, de Pablo Picasso

Dar, recunoaşte David Nahmad, opera pe care o iubeşte cel mai mult este versiunea H din “Femei în Alger” de Picasso. “M-am luptat ca s-o am. Am cumpărat-o în 1997 la o licitaţie din New York. Tabloul îi aparţinuse marelui colecţionar şi bijutier Victor Ganz. În 1954, Picasso a reinterpretat «Femei din Alger în apartamentul lor» de Delacroix. A exprimat în această lucrare legăturile profunde şi rivalitatea cu maestrul pe care îl venera. Picasso a realizat 15 versiuni diferite şi nu voia să le despartă. Ganz le-a cumpărat pe toate pentru 212.000 de dolari, după ce se tocmise îndelung. «Cine e idiotul ăsta?», l-a întrebat Picasso pe galeristul său. Ganz a aflat de această întrebare şi s-a răzbunat vânzând jumătate din serie cu suma pe care o dăduse pe toate (…) Nu ştiu de ce, dar ea mă face să mă gândesc la tatăl meu, Hillel, dar şi la fiul meu, Helly… Nu mă voi despărţi niciodată de ea”.

Max Ernst, Personaje, dintre care unul fără cap

Există o adevărată saga a familiei Nahmad, care îşi are rădăcinile în Siria, în Alep, unde bancherul evreu sefard Hillel Nahmad, fondator al băncii “Nahmad & Beyda”, a trăit până la sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial, când s-a mutat la Beirut, iar la începutul anilor ’60, a plecat, împreună cu cei trei fii ai săi, Joseph (Giuseppe), Ezra şi David la Milano. Aici, Giuseppe (“Joe”) Nahmad a devenit negustor de artă, trezindu-le pasiunea pentru acest domeniu şi fraţilor săi. “Joe” s-a specializat în impresionism, postimpresionism şi artă modernă, devenind multimiliardar din cumpărarea, vânzarea şi colecţionarea de opere din secolele XIX şi XX. El i-a descoperit, când încă nu erau cu adevăra recunoscuţi, pe Lucio Fontana, Wifredo Lam, Arnaldo Pomodoro, Giorgio De Chirico.

Ezra şi David au fost cei care, la expoziţia “Juan Gris” de la Londra, în anii ’60, organizată de negustorul de artă cubistă Daniel-Henry Kahnweiler, au cumpărat singurele două piese puse în vânzare. S-a creat o prietenie între ei şi Kahnweiler, care le-a vândut mai târziu lucrări de Picasso, Braque, Juan Gris.

Paul Signac, Pont des Arts, 1929

Odată cu apariţia Brigăzilor Roşii, în anii ’70, Joseph şi Ezra se mută la Monaco, iar David, la New York.

Fiii lui Ezra şi David, purtând ambii numele Hillel (Helly), au deschis apoi galerii de artă în Londra şi, respectiv, New York.

În 2013, averea familiei Nahmad a fost estimată de “Forbes” la 3 miliarde de dolari.

Familia Nahmad cumpără şi vinde, de cele mai multe ori cu importante beneficii, dar uneori opresc lucrările pentru propriile colecţii. Din acest punct de vedere, ei se aseamănă altor negustori ale căror nume au rămas în istoria artei, cum ar fi Durand-Ruel, Vollard, Kahnweiller, fraţii Rosenberg sau, în zilele noastre, Rosengart din Lucerna, Jan Krugier din Geneva, Ernst Beyeler din Basel.

Max Ernst, Cuplu în flăcări

Familia Nahmad posedă în jur de 4.500 de opere, păstrate în proporţie de 90% la Geneva, dintre care cel puţin 300 sunt demne de cele mai mari muzee ale lumii.

Casele de licitaţie “Christie’s” şi “Sotheby’s” le “întind covorul roşu”, după expresia jurnalistei Béatrice De Rochebouet, atât în calitate de cumpărători, cât şi de vânzători de opere-far din cataloagele de vânzări. Întotdeauna în primul rând în sală, ei licitează şi supralicitează piesele majore, cum s-a întâmplat în februarie anul acesta, la Londra, când au oferit pentru un Miro 8,6 milioane de lire sterline şi pentru un Picasso, 7,3 milioane de lire sterline.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Victoria Anghelescu 1046 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.