Pe 8 august s-a stins din viață sociologul Nicolae Gheorghe, fondatorul primului ONG al romilor, CRISS, și cel căruia mișcarea internaționala a romilor îi este cea mai datoare. Critic al încercărilor dure de asimilare a romilor în timpul comunismului și devenit apoi extrem de cunoscut în cadrul marilor organizații internaționale, Nicolae Gheorghe a rămas mai puțin cunoscut în Romania, acolo unde a ajutat la nasterea societatii civile, in anii ’90. Dispariția sa a produs, cu unele excepții, doar câteva articole, documentate din Wikipedia, în tara în care s-a născut și activat cel mai mult.
Din Marea Britanie, care aparent suferă de psihoza imigranților ce vor să profite de pe urma sistemului social, Revista The Economist îi dedică necrologul din această săptămână, un gest care ar trebui să ne pună pe gânduri și să ne îndemne să apreciem tot ceea ce poate fi un efort pentru integrarea acestei minorități.
’’Nomad’’ a fost un cuvânt bun pentru a-l descrie pe Nicolae Gheorghe. A fost mereu în mișcare, cu lucrurile mereu în spinare: un laptop, un maldăr de e-mailuri, un biblioraft și trei tricouri, incepe The Economist.
’’Chiar și la Bucuresti, locul cel mai apropiat de ceea ce s-ar numi casă, nu a avut o adresă stabilă. Telefoanele nu-l prea găseau. Era mereu plecat, vizitând neobosit comunitățile rome din România sau călătorind mai departe, pentru a le susține. În ultimii patru ani, chinuiți de un cancer la colon, a trăit într-un hotel din Salerno, în Italia, dar și aici și-a petrecut timpul pe străzi. Cu haina sa neagră și pălăria neagra arăta ca un un călugăr medieval. Vorbea cu Luminița, bătând cu degetele pe un pahar de plastic în fața băcăniei, făcând semne aspre cu degetul către această mama care lenevea cerșind pe treptele bisericii împreună cu copiii de vârstă școlară, glumea cu prostituatele de lângă gară. Ca și el, cu toții erau din România, cu toții rătăcind prin lume.
’’Cosmopolit’’ e un cuvânt ce i s-ar fi potrivit, de asemenea. Ar fi plecat bucuros oricând la Geneva, Helsinki, Varșovia sau Washington. Autorii favoriți erau Hemingway, Marques, Levi-Strauss; a învățat engleza, franceza, rusa și știa și romani. Chiar în timpul comunismului, când Securitatea l-ar fi săltat pentru orice contact cu un vestic, a fost gazda multor universitari din America și a scris un raport despre condiția romilor, sub pseudonim, pentru presa occidentală. Mai târziu a lucrat pentru Consiliul Europei, pentru UE și ONU, iar din 1999 până în 2006 a fost reprezentantul romilor la OSCE. Lipsea doar pentru a merge să-și ridice premiile din străinătate.
Sau l-ați putea numi ’’gypsy’’. Până la urmă, așa își spunea el însuși, când trebuie să-și dezvăluie identitatea. Nu nega asta: ambii părinți erau ’’gyspy’’; se vede asta, spunea el, cu o piele mai neagră și buze groase, de care colegii de școală râdeau. Cuvantul românesc este ’’tigan’’. România area cea mai mare comunitate de țigani, mulți aflați în sclavie până la mijlocul secolului al XIX-lea; cei care nu sunt romi, sau ’’gadze’’, îi văd ca fiind murdari, necivilizați și hoți. Mama lui, care l-a trimis la școli bune, i-a interzis să se joace cu copiii ’’răi’’ ai țiganilor, însă bețivii și derbedeii i-au spus mereu ’’țigan’’ și îi croncăneau precum ciorile.
Împăcarea cu identitatea țigăneasca a venit treptat. Ca antropolog, a început să-și studieze etnia ca pe un fel de trib bizar și apoi a făcut-o ca secretar al lui Ion Cioabă, ’’regele romilor’’, un căldărar analfabet a cărui avere în monede de aur a fost luată de poliție. A realizat dramele țiganilor în timpul comunismului , când au fost obligați să se sedentarizeze și să fie asimilați, în blocuri mizere, să renunțe la cai și la vechile modalități de a face bani. Deși a fost școlit în spiritul comunismului, aceste experiențe l-au transformat in activist.
De la mijlocul anilor ’70, a făcut campanie pentru drepturile romilor; în 1993 a creat primul ONG al romilor, Centrul pentru Intervenție Socială și Studii, CRISS, pentru a încerca să-i stimuleze să intre în sistemul de educație și în economie. După o adevărată luptă, a convins guvernul să-i numească romi și nu țigani. Și avea și visuri mai îndrăznețe. A imaginat 1.000 de asociații civice și 200 de mici afaceri, cu romi talentați intrând în politică, până când ar fi devenit reprezentanți de succes ai vieții naționale.
Nu s-a întâmplat nimic din toate acestea. Unii romi au dat vina pe prejudecățile celor ce nu erau de aceeasi etnie cu ei, și aceștia din urmă nu erau puțini; primul obiectiv al CRISS a fost de a reclădi casele romilor incendiate de dușmanii lor omniprezenți. Dar domnul Gheorghe a respins văicăreala. I-a mustrat pe romi pentru acest obicei, perfecționat de necesitatea de a supraviețui, de a-i păcăli pe ceilalți și de a ajunge să cerșească. I-a criticat deschis pentru că nu pot să se asocieze, să se ajute reciproc și să-și trimită copiii la școală. Drept urmare, unii l-au urât. In 1991 el a fost răpit, dus într-o pădure și acuzat de un tribunal ad-hoc al romilor că a furat fonduri, o acuzație bizara, când toți banii săi s-au dus pentru cauza romilor. A scăpat, dar incidentul a confirmat ceea ce știa deja: educația l-a transformat în outsider.
Cetățean al lumii
De aceea se pare că eticheta de țigan nu i s-a potrivit. Nu prea îi plăceau etichetele, pentru că toate temele naționaliste care au apărut în anii 1980: referirile constante la sânge, rădăcini și strămoși, daci și romani, erau împotriva educației marxist-leniniste, în care toți oamenii sunt frați și cetățeni ai lumii. Adevărat, sângele i s-a pus în mișcare când a auzit muzica țigănească, când a văzut paharele de argint oferite ca amintire. Dar cea mai mare ambiție a sa pentru romi, care nu au pământul lor, era aceea că vor fi un popor transnațional, o federație mare paneuropeană a bărbaților și femeilor care, în timp ce sunt cetățeni cinstiți ai țărilor lor, reprezintă o societate mai largă, mai liberă și mai întreprinzătoare decât cea a statelor naționale.
Unde să fi fost locul lui în această mare viziune? Obiectivele sale, de obicei, erau modeste. Cu o mișcare a mâinilor sale expresive și-ar fi aruncat rucsacul în spate și ar fi pornit mai departe: nici român, nici țigan sau rom, insisita el, ci doar om.’’
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.