Fanii s-au bucurat degeaba: L-au anulat

Comitetul Executiv al UEFA a decis, marţi, să anuleze Campionatul European de fotbal Under-19 din acest an, care urma să fie găzduit de România, din cauza pandemiei, potrivit site-ului forului continental.

UEFA, care a anulat şi Europeanul U-19 feminin, a ţinut cont în luarea deciziilor de faptul că, ”având în vedere restricţiile impuse de unele guverne, ar face dificile călătoriile echipelor şi organizarea mini-turneelor s-ar dovedi foarte dificilă”.

”Asociaţiile membre ale UEFA au fost consultate şi au susţinut decizia. Deşi este păcat că nu vor avea loc competiţii de juniori în acest an, sănătatea şi siguranţa tinerilor sportivi trebuie să fie prioritară în condiţiile actuale”, se mai arată în decizia UEFA.

UEFA stabilise vara trecută ca turneul final al Campionatului European Under-19 să se desfăşoare în perioada 30 iunie – 13 iulie 2021, în România.

Competiţia urma să reunească 8 echipe, cu un total de 15 partide. Reprezentativa tricoloră U19 pregătită de Daniel Oprescu era calificată direct, din postura de gazdă.

Cele patru arene nominalizate de FRF în dosarul câştigător de candidatură erau Stadionul „Ilie Oană” – Ploieşti (15.073 locuri), Stadionul „Giuleşti” – Bucureşti (14.047 locuri), Stadionul „Arcul de Triumf” – Bucureşti (8.155 locuri) şi Stadionul „Anghel Iordănescu” – Voluntari (4.518 locuri).

Competiţia UEFA este continuatoarea Turneului de Juniori FIFA care a debutat în 1948 şi a fost preluat de forul continental european din 1955. Din 1980, a fost dedicat categoriei de vârstă U18, iar din 2002, dedicat categoriei U19. În istoria formatului actual, România a găzduit acest turneu în 2011.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

1 Comentariu

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.