Fătăloiu, Tobă, Şoric şi limba latină

Câteva dintre baletistele de prim rang şi grade importante din Ministerul Afacerilor şi Internelor (deja formula s-a încetăţenit, pe principiul gura păcătosului adevăr grăieşte) au ajuns marile vedete ale naţiunii române din ultimele zile. Trecem peste aerul mohorât şi brejnevian al dlui Marko Bela – care o tot ţine langa cu predarea geografiei şi istoriei românilor în limba maternă, maghiară, în cazul de faţă – şi ajungem direct la ce se întâmplă cu şi în Poliţia Română. Aparţinem unei generaţii care utiliza termeni precum „caraliu” sau „tablagiu” pentru reprezentanţii din teren ai faimosului MAI (Ministerul Afacerilor Interne, fost cândva, şi ce frumos suna, al Treburilor Dinăuntru!), ale căror priviri aspră, ca şi cefele lor groase, sunt greu de uitat. Trăiau şi ei pe lângă şi printre ceilalţi oameni ai muncii, atunci când nu-i beleau sau luau la scărmănat (Dacă-i ordin, e ordin, Coane Fănică!) cu micile-mari ciubucuri de care aveau şi ei parte. Un pachet de ţigări, o căruţă de lemne, trei damigene de vin, dacă nu curgea, tot pica ceva. Obiceiul pământului – preluat, să nu uităm, dar uităm, desigur, din administraţia otomană, corupţia generalizată nu a fost adusă de comunişti, ci doar îmbunătăţită – a fost şi rămas. Dă şi primeşte, do ut des, nu-ţi convine şi nu respecţi regula jocului, eşti centrifugat de şi din sistem. Aşa e jocul. Că s-a ajuns, acum, la 20 de ani după evenimentele din 1989, să nu mai deosebeşti, tipologic, mutra unui derbedeu infractor/interlop de cea a unui oficial, ţanţoş reprezentant al Jandarmeriei, Poliţiei Comunitare sau al Ministerului de Interne şi Administraţiei, ar fi altă căciulă. Am urmărit cu multă atenţie jocul de glezne şi declaraţiile aiuritoare ale tuturor participanţilor la telenovela iţită de uciderea unui interlop din Piatra Neamţ. Şi suntem uluiţi de lejeritatea cu care circulă banii şi se fac averi în România. Care criză, ce criză, fraţi şi surori? Un anume negustoros om de afaceri din Galaţi – dl Chelu – oferă cu nonşalanţă o grămadă de parai unui secretar de stat din MAI ca să scape de peste trei duzini de dosare penale. Patruzeci şi nu ştiu câte dosare ar părea ceva de domeniul absurdului dacă nu ar fi o cruntă (dulce?) realitate în România de azi.

Când un fanfaron de Şoric, şef de poliţie judeţeană, încearcă să ne convingă că a da bani cu camătă este o ocupaţie onorabilă precum croitoria sau cizmăria, când Dl Fătuloiu are – cum, necum, prin băietanul lui, alt puşti fiţos cu firme şi afaceri – legături cel puţin dubioase cu oameni de afaceri dubioşi, anormalitatea a devenit normalitate. Încrengăturile dintre interlopi şi oficialităţi, extrapartinice şi intrapolitice când e vorba de matrapazlâcuri, fac ravagii. Degeaba vorbim de economii, taxe, impozite, solidaritate în faţa crizei când o adevărată mafie de necontrolat conduce România. Buba deja s-a spart şi nu are cine să se ocupe de ea. Că învăţăm geografia sau istoria românilor în româneşte, ungureşte sau armeneşte, când e vorba de ciordeală pe picior mare toată lumea înţelege despre ce este vorba. Nem tudom nimic şi nu ştim cine ar mai putea face ordine în ţara asta. Da’ măcar să nu ni se spună să trăiţi bine şi că tot o să ieşim din criză. Criza e aici, în noi, şi nicăieri altundeva.

Dixit.

Ca idee: ce-ar fi ca istoria românilor şi geografia României să se înveţe în latină? Şi aşa sunt văduvite limbile clasice de un număr suficient de ore.