Formaţia FC Viitorul va întâlni echipa austriacă FC Salzburg, în play-off-ul Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de vineri.
FC Viitorul va juca primul meci pe teren propriu, la 17 august, iar returul în deplasare, la 24 august.
FC Salzburg este campioana Austriei (al patrulea titlu consecutiv, din 11) şi, la fel ca Viitorul, a fost eliminată în turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor. Salzburg a remizat acasă, scor 1-1, cu Rijeka, apoi a terminat la egalitate, 0-0, în Croaţia.
Salzburg a câştigat campionatul intern cu un avans de 18 puncte faţă de Austria Viena, a doua clasată. În acest sezon, adversara Viitorului este pe locul al patrulea, cu patru puncte, după două etape, la două puncte de liderul Sturm Graz.
FC Salzburg este antrenată de germanul Marco Rose (40 de ani), aflat la prima echipă din iunie, după ce a pregătit anterior echipa under 19 a clubului.
În lot sunt jucători din Austria, Brazilia, Kosovo, Coreea de Sud, Japonia, Croaţia, Ghana, Mali, Israel, Norvegia şi Germania. Sud-coreeanul Hee-Chan Hwang şi japonezul Takumi Minamino au fost golgheterii echipei, sezonul trecut, cu 12, respectiv 11 goluri marcate.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.