Aflat în fruntea sondajelor republicane, miliardarul american Donald Trump infirmă toate estimările marilor analiști politici. Care este cheia succesului sau. O explicație oferă Jacob Weisberg, pentru Financial Times.
După fiecare prestație bădărănească, analiștii politici au anunțat eșecul candidaturii prezidențiale a lui Donald Trump. Cu siguranță că nu mai poate recupera terenul pierdut, susțineau ei, atunci când i-a defăimat pe mexicani, când a denigrat erosimul senatorului John McCain sau când a făcut insinuări necioplite față de prezentatoarea Megan Kelly de la Fox News. Însă prezisul eșec al lui Trump refuză să devină realitate. În schimb, noile sondaje arată că mogulul este din ce în ce mai popular (ultimul sondaj, publicat pe 18 august, arată că este favoritul momentului în cadrul alegerilor primare din Partidul Republican – n.red.).
Care să fie secretul atracției exercitate de acest bufon miliardar și arogant? Primul lucru ce se remarcă la fenomenul Trump simbioza sa cu presa. În acest stadiu al alegerilor, sondajele de opinie reflectă în primul rând acoperirea mediatică. Atenția presei îi crește procentele, iar procentele obligă presa să-i acorde și mai multă atenție. Candidatura sa transformă alegerile primare într-o poveste profitabila financiar și distractiva, chiar dacă toată lumea știe ca totul se va prăbuși în februarie, când se va juca ultimul joc al primarelor.
Însă, dacă nu este o variantă viabilă, nu înseamnă că această candidatura nu va influenta rezultatul final al cursei prezidențiale.Pat Buchanan, un alt candidat republican socotit fără șanse, a făcut ca George HW Bush să piardă alegerile din 1992. Dacă va alege să candideze independent, în cazul în care Partidul Republican nu-l va nominaliza, Trump va ajuta la victoria lui Hillary Clinton, posibila candidată democrată, cam așa cum Ralph Nader a făcut ca Al Gore să piardă președinția în 2000.
O altă explicație evidentă pentru fenomenul Trump este că el se adresează celor care urăsc politica. Politicienii de profesie declară deseori că nu sunt profesioniști. Trump cu adevărat nu este un politician profesionist. Politicienii încearcă să își facă prieteni, să construiască rețele, să evite gafele. Trump face fix pe dos, căutând mereu mine pe care să le detoneze. În timp ce contracandidații săi se conformează convențiilor dialogului politic, Trump continuă să le eludeze.
Trump nu este doar un clovn care a ajuns din greșeala în distribuția unei drame. Succesul său subliniază două tipuri de resentimente din viața politică americană. Primul este xenofobia. Cei mai probabili candidați republicani (Marco Rubio și Jeb Bush) se identifică cu sau ca latino-americani și consideră că partidul lor ar avea un viitor sumbru fără voturile acestei comunități. Lui Trump, care a sosit la petrecerea alegerilor primare fără invitație, nici că-i pasă de viitorul partidului. Aceasta îi dă libertatea de a-i insulta pe mexicani spunând că sunt violatori și traficanți de droguri. Americanii care au aceleași prejudecăți față de străini nu au un avocat care sa vorbească mai bine decât Trump.
Al doilea tip de resentiment pe care îl canalizează Trump ține de statutul social. Ultimul exponent a acestui subcurent politic a fost Sarah Palin, înainte de a renunța la funcția de guvernator de Alaska pentru a face bani ca celebritate. Ce se remarcă la populismul cultural de genul Palin-Trump este că are puțin de-a face cu disparitățile economice din America. Indignații sunt de regulă elitele sociale din presă, politică și Hollywood, pe care americanii mai puțin educați le percep drept ipocrite.
Însă relația lui Trump cu propria bogăție denotă o onestitate care place publicului. Chiar dacă a construit un imperiu pornind de la imperiul moștenit de la tatăl său, Trump nu a simțit niciodată că ”noblesse oblige”. Pentru Trump, a fi miliardar înseamnă să poleiască în aur tot ce are și să-și pună numele pe blocuri. Brandul celebrității sale este fantezia unui mascul alfa care se vede bogat și puternic și care își satisface plăcerea de a concedia și de a da în judecată oamenii care îi sunt antipatici. Este singurul alb de 69 de ani din America căruia îi place să trăiască ca un star rap.
Mai degrabă decât să producă invidie, rolul public al lui Trump validează aspirațiile admiratorilor sai. Popularitatea sa este o expresie a politicii de transfer de identitate, care îi transformă pe bărbații albi din pârâți în reclamanți. El și admiratorii săi urmează o corectitudine politică care nu recunoaste nedreptățile pe care le comit în cadrul proceselor de transformare socială din America. Fanfaronada și misoginismul său aduc aminte de privilegiile pierdute ale bărbaților. Admiratorii săi de sex masculin privesc sexismul sau nu doar ca pe o amintire a adolescenței, ci ca pe o declarație politică făcută printre rânduri.
Având în vedere toate acestea, Trump nu se aseamănă cu niciun politician american atât de bine cât se aseamănă cu cu Silvio Berlusconi. Amândoi se laudă cu averea lor, cu strălucirea lor și cu femeile frumoase pe care le atrag. Diferența fundamentală este ca Donald Trump nu se ia prea mult în serios în ipostaza de demagog, lipsindu-i autodisciplina și strategia pe termen lung. Este în mod limpede un narcisist care și-a scos orgoliul la o mică paradă. Nu va dura mult, așa că îi dorim distracție plăcută.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.