Fermierii români primesc, în sfârșit, vești concrete de la MADR despre una dintre cele mai așteptate plăți din această perioadă. Ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, a anunțat că Ajutoarele Naționale Tranzitorii (ANT) vor începe să fie plătite chiar de săptămâna viitoare. Actul normativ necesar a fost aprobat în ședința de Guvern abia recent, după obținerea avizelor necesare.
”ANT-ul s-a aprobat abia ieri. De luni până ieri am reușit, in extremis, să scoatem toate avizele pentru a aproba în ședința de Guvern de ieri actul normativ pentru a putea porni plățile pe ANT”, a precizat viceprim-ministrul Tanczos Barna, la AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.
Plățile efective sunt programate să înceapă marți, imediat după finalizarea testelor tehnice realizate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).
”Săptămâna viitoare, marți, pornesc plățile pe ANT. Se fa testările pe sistemul informatic în weekend și colegii de la APIA dau drumul la plățile pe ANT. De asemenea, pe agricultura ecologică, se fac acum testări și se pregătesc plățile”, a mai spus ministrul interimar al Agriculturii.
Ajutoarele Naționale Tranzitorii reprezintă un sprijin important pentru fermieri, fiind acordate din bugetul de stat pentru sectoarele vegetal și zootehnic. În contextul dificultăților din agricultură, întârzierea acestor plăți a fost intens resimțită în teren, iar anunțul MADR privind demararea lor vine ca o gură de oxigen pentru producători.
Este imposibil de inteles de ce este subventionata productia agricola si nu consumatorii vulnerabil. Tot asa pe banii contribuabililor sa subventioneaza preturile de export in alte tari. Idi cu toate actele doveditoare !
În toatǎ lumea agricultura este subvenționatǎ. Dacǎ o țarǎ nu o face prețurile produselor agricole se vor dubla, se vor consuma doar produse de import și toatǎ agricultura țǎrii respective se va prǎbuși. Dupǎ care balanța externǎ se va dezechilibra într-atât încât întreaga economie se va prǎbuși. Acum pricepi?
Deci s-ar subînțelege că doar pentru cei care au cerut subvenție „clasică”. Poate lămuriți redacția și-l întrebați pe ministru și de ce așa ar fi